Disensiuni portocalii

Abia au trecut zece luni de la instalarea puterii portocalii, dar rar ne-a fost dat sã asistãm la un spectacol mai neobisnuit ca cel oferit de cãtre sefii celor douã palate. Ce spuneau ei acum un an si ce-au reusit sã facã în acest interval – iatã elementele pe care se bazeazã aceastã analizã. Pe data de 25 noiembrie 2004, viitorul premier declara: „Noi am avut o campanie la care amîndoi tragem la aceeasi cãrutã, avem acelasi interes. Discutãm zilnic la telefon, ne întelegem pe problemele principiale (…), niciodatã nu am constatat cã ar fi un dezacord între noi“. La rîndul sãu, nou-alesul Presedinte al României mãrturisea în modul cel mai firesc si mai sincer posibil: „Relatia mea cu prim-ministrul este foarte bunã. Va dura tot mandatul. Eu nu voi fi în conflict cu prim-ministrul. În toatã campania pe care am fãcut-o împreunã prin tarã nu am avut nici mãcar un usor diferend. Vom rezista la mize mari, pentru cã amîndoi sîntem politicieni de mize mari“ (ianuarie 2005). Cît avea sã dureze, efectiv, aceastã tandrete împãrtãsitã? În februarie 2005, vorbind despre necesitatea alegerilor anticipate, Bãsescu propunea deja demisia lui Tãriceanu, care „în mod cert are capacitatea de a pune interesul national deasupra celui personal“ (!). Dar demisia asteptatã de cãtre presedinte nu este anuntatã decît pe 7 iulie, atunci cînd Curtea Constitutionalã respinge pachetul de legi ale justitiei. În scurt timp însã, Tãriceanu se rãzgîndeste sub pretextul cã tara, lovitã de inundatii, are nevoie de guvernarea sa înteleaptã. Urmeazã zile de vacantã, un week-end (6 august) petrecut de familiile Bãsescu si Tãriceanu pe terasa „Ciresica“, pentru ca la prima orã a zilei de luni, 8 august, presedintele sã se dezlãntuie si sã se repeadã asupra premierului cu grave acuzatii. Bãsescu spune cã Tãriceanu a renuntat la demisie sfãtuit fiind de Rosca Stãnescu, de Dinu Patriciu si de Petre Imre si cã el este direct responsabil de coruptia din vãmi si din sistemul sanitar, cã este victima cercurilor de interese de la Palatul Victoria. Cîteva zile mai tîrziu, premierul pleacã la Bratislava, iar presedintele conduce la palatul Guvernului, din fotoliul lui Tãriceanu, comitetul de crizã pentru inundatii. Alt motiv de supãrare pentru Tãriceanu, care revine imediat în tarã. La vremea acelorasi evenimente se produce arestarea liberalului Dinu Patriciu, urmatã de un telefon din partea premierului, care avea sã genereze ample comentarii abia la începutul lui noiembrie. Întrebat de cãtre o ziaristã de la „România liberã“ dacã Tãriceanu l-a sunat pe Procurorul General sã intervinã pentru Patriciu, Bãsescu a rãspuns, rîzînd: „Nu, doamnã, nu l-a sunat nimeni“ (22 iunie 2005). Si, totusi, Tãriceanu sustinea: „Eu i-am spus domnului Bãsescu cã l-am sunat pe Procurorul General sã mã informeze“. Dacã n-ar fi fost dezvãluirea Elenei Udrea, acest telefon ar fi rãmas uitat. Abia acum si-a amintit de el si Presedintele, prins la mijloc de cãtre ziaristi: „Regret declaratiile incorecte din luna iunie. Am considerat cã nu trebuie declansat un scandal politic (…). Simplul fapt cã a dat un telefon este incorect“. Considerãm noi cã nu e vorba doar de o declaratie incorectã, ci de o minciunã si de tãinuirea unei fapte grave, sãvîrsitã de un înalt demnitar. Trebuie sã inserãm aici si reactia Procurorului General, care, vizibil deranjat, a spus cã: „nu mi se pare normal sã primesc telefoane de la oameni politici care sã se intereseze de dosare aflate în lucru“. Botos tine sã îl contrazicã pe Tãriceanu, sustinînd cã nu au mai fost si alte telefoane (asa cum spusese premierul) pe tema dosarelor RAFO ori Sechelariu. Pe cine sã mai crezi? În acest context, dacã se va constata cã prin telefonul premierului s-a adus atingere independentei justitiei, asta ar însemna încãlcarea Constitutiei si demiterea automatã a lui Tãriceanu.

„Dacã încalcã legea, o arestez si pe mama“ În campania electoralã, candidatul Bãsescu voia sã ne ofere imaginea justitiarului, prin afirmatiile rãmase celebre: „dacã încalcã legea, o arestez si pe mama. Îl execut cu mîna mea dacã prind un ministru corup în guvern.“ Si, totusi, ce mare diferentã între vorbã si faptã! Iatã cîteva mostre.

• ianuarie 2005: „este nevoie de o anchetã parlamentarã asupra mãsluirii alegerilor“; • august 2005: Ministerul Public comunicã faptul cã reclamatiile în legãturã cu rezultatul alegerilor nu se confirmã; • ianuarie 2005: „voi cere sã se spunã adevãrul despre Revolutie, presedintele are obligatia sã clarifice ce s-a întîmplat în 1989“; • noiembrie 2005: nimic nou; • ianuarie 2005: presedintele care schimbarea sefilor de servicii; • octombrie 2005: presedintele se declarã multumit de activitatea serviciilor de informatii; • noiembrie 2004: „parlamentarii Aliantei vor fi cei care dinamizeazã viata politicã din România în folosul celor 22 milioane de români“; • noiembrie 2005: din cei 43 deputati PD, mai mult de jumãtate nu au luat niciodatã cuvîntul în plen; • noiembrie 2004: „Exclus sã fuzioneze PD cu PNL. Nu se va întîmpla“; • 6 ianuarie 2005: „Categoric gîndesc cã acest lucru trebuie sã se întîmple, sã se facã fuziunea“; • noiembrie 2004: Autostrada Bechtel – contract chilipir al PSD-ului; • Londra 2005 – „ineficienta proiectului autostrãzii este arhicunoscutã“; • Washington 2005: „acest contract nu îl vom anula, vom pune doar la punct probleme de legalitate“; • februarie 2005: „de la instalarea noului guvern s-a reusit decuplarea firmelor clientelare de la sursa bugetarã“; • 1 august 2005: presedintele avertiza asupra „pericolului ca oamenii din Guvern sã intre sub influenta unor grupuri de interese economice“; • februarie 2005: „nici un contract care vizeazã banii publici sã nu fie alocat fãrã licitatii“; ■ dupã inundatii: presedintele aprobã acordarea de lucrãri pe încredintare directã, fãrã licitatii, unei firme a cãrui patron face parte din anturajul lui Bãsescu (seful restaurantului Golden Blitz).

Ceea ce se întîmplã acum depãseste asteptãrile celor care si-au dorit cu orice pret schimbarea La preluarea puterii, la 12 decembrie 2004, Presedintele anunta cã „peste 6 luni, tragem linie, adicã facem bilantul realizãrilor. Mã voi duce în fata Parlamentului cu argumentele de schimbare a judecãtorilor, a membrilor CSM care sînt deja cunoscuti ca fiind si obedienti, si incapabili, si corupti (…). Scoatem lege si schimbãm oamenii din structuri de sus si pînã jos“. Tot 6 luni acorda Bãsescu si politistilor ca sã se decidã dacã vor sã lupte cu sistemul mafiot sau vor sã munceascã în agriculturã. Au trecut mai bine de zece luni, dar nimic din ce s-a promis nu se vede, iar presedintele se scuzã, spunînd cã „Parlamentul este prea ocupat acum cu frãmîntãrile interne“ (!). În campania electoralã, candidatul Bãsescu punea în cutia de scrisori a profesorilor o lungã misivã prin care promitea mari schimbãri în învãtãmînt, inclusiv alocarea a 6% din PIB. Acum, cadrele didactice sînt în grevã pe perioadã nedeterminatã, lupta împotriva coruptiei s-a dovedit un simplu slogan de campanie, iar în loc de dreptate si adevãr s-au instalat minciuna, nedreptatea si sãrãcia. Asa cum am spus în nenumãrate rînduri, recunosc faptul cã nici vechea guvernare nu a reusit sã cuprindã si sã rezolve toate problemele cu care s-a confruntat, dar ceea ce se întîmplã acum depãseste asteptãrile celor care si-au dorit cu orice pret schimbarea. Desi aveau obligatia de a asigura stabilitatea, un climat de normalitate si de respect al legalitãtii, presedintele si premierul au pus pe ultimul plan guvernarea tãrii. Asa aratã România dupã aproape un an de asa-zisã guvernare în care membrii Aliantei n-au fãcut altceva decît sã se înfrunte si sã-si împartã functii pe criterii politice, nu si pe criterii de competentã. Dacã mai adãugãm la toate astea recenta rupturã de FMI, problemele sociale diverse, falsa reformã propusã pentru sistemul de sãnãtate si situatia agricultorilor, avem imaginea unei societãti aflate în degringoladã din cauza minciunii, a fãtãrniciei si a nesigurantei celor aflati la putere.