„Discursul Preşedintelui”

 Cu ocazia „Zilei Europei” din 9 mai, preşedintele României, Nicușor Dan, a transmis către naţiune un discurs, de la Cotroceni, care a avut darul să uimească. Uimirea românilor, menifestată între surprindere şi contestare, a fost declanşată de dubla faţă  a discursului acestuia, cu care nu am mai fost obişnuiţi până acum.

Prima față a discursului său a constat-o lungimea şi modul de exprimare a acestuia. De regulă, discursurile sale nu depăşesc nişte monosilabe sau propoziţii, dar de data aceasta discursul a fost mult mai lung, cu ceva idei, expuse în mai multe fraze, cursiv exprimate verbal, fără poticneli. În ce priveşte modul de exprimare publică a ideilor sale, până acum domina mai mult mimica şi o gesticulaţie cabalistică, greu de descifrat, prin care ne-a convins că a rămas captiv în lumea lui, negăsind nicio punte de legătură cu lumea noastră.

De data aceasta, în discursul din „Ziua Europei”, Nicușor Dan a deschis  larg  poarta şi a intrat în lumea noastră, comunicându-ne verbal tot ce avea de spus, fără a folosi mimica şi gesticulaţia, ci doar cuvintele, putând astfel să-l înţelegem foarte bine, fără translator. Rămâne de văzut dacă nu cumva una zice și alta fumează.

În cea de a doua față a discursului său, ca politician care a făcut parte din tagma progresiştilor din România, Nicușor Dan a reuşit să ne lase cu gura căscată, arătându-ne şi faţa nevăzută a lunii.

În acest discurs, el a criticat explicit conducerea de la Bruxelles, pentru o serie reală de erori capitale făcute în ultimii ani. Ani în care liderii noştri, trimişi la Bruxelles să ne reprezinte, nu au făcut acolo decât act de prezenţă şi temenele.

Nici Nicușor Dan nu a făcut altceva până acum și de aceea, fața a doua a discursului său ne-a surprins.

        Comparând „Discursul Preşedintelui” cu „Discursul Regelui”

Unicitatea discursului recent al  Preşedintelui României, care este Nicușor Dan, mă împinge să fac o paralelă cu „Discursul Regelui”, din filmul cu acelaşi titlu, regizat în 2012 de către Tom Hooper. Acest film, de mare succes, a obţinut mai multe premii Oskar.

În acest film a jucat un actor britanic, renumitul Colin Firth, în rolul Regelui Marii Britanii, George al VI-lea, un rege care nu şi-a dorit înalta funcţie, datorită unui handicap sever pe care îl avea. Acesta nu putea scăpa de o bâlbâială severă care compromitea, ca şi alte handicapuri, orice comunicare publică a unui șef de stat.

Marea Britanie era într-o puternică criză, aflându-se în pragul războiului cu Germania nazistă.

Prestanța regelui fiind grav afectată de handicapul său, acesta a luat mai mult timp lecţii de  logopedie, pentu a putea susţine un discurs în fața Parlamentului şi în fața naţiunii. A reuşit să susţină un astfel de discurs, fără a se bâlbâi sau fără a suplini  handicapul verbal cu gesturi cabalistice.

La începerea războiului, regele George al VI-lea a reuşit să țină un discurs  mobilizator la radio, fără a se bâlbâi, spre uimirea tuturor supușilor săi.

A fost remarcabil faptul că din momentul acela, regele nu s-a mai bâlbâit niciodată, transmiţând consecvent şi cu curaj mesaje mobilizatoare către toţi cetăţenii imperiului.

Chiar recent, în ziua de 28 aprilie a.c. Regele Mării Britanii Charles al III-lea, a ţinut „Discursul regelui” în faţa Congresului american, discurs care a ridicat sala în picioare de  câteva ori, aplaudând, deşi acesta a avut şi câteva remarci, uşor acide, la adresa politicii Americii faţă de Europa.

Mesajele lui Nicușor Dan de „Ziua Europei”

După cum se ştie, cu ocazia „Zilei Europei”, Nicușor Dan a ținut un discurs la Cotroceni, transmis în direct. Discursul a avut darul să surprindă multă lume, obişnuită cu faptul că discursurile sale sunt un amestec de banalităţi şi inepţii.

În discursul său, ceea ce a reuşit să uimească, a fost faptul că pentru prima oară în România, de la Băsescu la Iohannis, timp de 19 ani cât România a avut buletin de UE, niciun preşedinte nu a îndrăznit să critice Bruxelles-ul pentru politicile sale neghioabe, de frică să nu fie etichetat ca putinist, extremist sau anti-european, conform normelor aceluiaşi Bruxelles.

În discursul său, Nicușor Dan a preluat retorica suveranistă şi a criticat Bruxelles-ul, după cum o făceau Victor Orban, Călin Georgescu, dar şi alţi lideri din tabăra  suveranistă din Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania, Ţările de Jos sau alte ţări europene.

Nicușor Dan  nu a rămas consecvent  cu poziţiile sale publice de până la moţiunea de cenzură. El nu a mai pedalat pe formula „guvern pro-european”, ci pe formula  „guvern pro-occidental”. A dat astfel un semnal că ar vrea să se mute cu  scaunul mai aproape  de Trump.

„Discursul Președintelui” nu a fost o compilaţie de clişee, de sloganuri useriste sau de alte formulări „pro-europene” fumate, când, după ce le ascultai, erai obligat să apelezi  la vomitive. Discursul său a ocolit aceste tipare cu oarecare şanse de a ocupa câteva rânduri pe o pagină de istorie a UE.

În discurs, preşedintele a criticat câteva din erorile majore ale Bruxelles-ului, erori care sunt subiecte tabu pentru majoritatea liderilor statelor europene.

A criticat faptul că UE a greșit când a renunţat la producția de energie nucleară, a greşit când a profitat de scutul NATO şi a  renunţat  la propria industrie de apărare, a greșit  când a încercat să rezolve problemele de mediu cu ţinte prea ambiţioase şi greu de atins, a greșit când a abordat rezolvarea problemelor numai prin prisma ideologică, cum a fost cazul Green Deal-ulului.

Nicușor Dan a criticat şi faptul că unii lideri europeni, în căutarea soluţiilor, au înlocuit dezbaterea cu lozinci.

În acest discurs, Nicușor Dan a proclamat România ca fiind „pro-occidentală”, titulatură care trebuie să înlocuiască toate etichetele de „pro-europenism”, de parcă ar trebui să ne pregătim pentru un Ro-exit.

Pe fond, discursul său a fost „pro-Washington” şi cu nuanţe critice la adresa Bruxelles-ului, sperând astfel că va primi în sfârşit  invitaţia mult visată la Casa Albă.

Nu trebuie omisă nici latura electorală a discursului său, care aruncă, pentru prima oară o punte de comunicare către  electoratul suveranist, care a început deja să-l aplaude la scenă deschisă. Pe canavaua temelor acestui discurs, s-ar putea ţese un început de strategie privind reconcilierea naţională, atât de necesară pentru a aşeza România pe drumul dorit de cei 80% dintre românii care cred că actualul drum este greşit.

După cum „cu o floare nu se face primăvară”, este de urmărit cât de consecvent va rămâne Nicușor Dan cu criticile sale din discurs.

Pentru a ne convinge, Nicușor Dan va trebui să treacă un test.  La prima prezenţă a sa la lucrările Consiliului European, acesta va trebui să critice măsurile Bruxelles-ului care afectează interesele României, şi să uzeze chiar de „dreptul de veto”, dacă aceasta se impune. Astfel de ocazii au fost şi vor fi, numai că obediența preşedinţilor noştri a fost până acum  dominanta din comportamentul acestora faţă de Bruxelles.

În discursul său, Nicușor Dan a promovat România de la statutul de „stat pro-european”, la statutul de „stat pro-occidental”, plasând astfel România sub un mare semn de întrebare în cadrul UE.

În retorica sa, Nicușor Dan nu mai pomeneşte o iotă despre „guvernul pro-european”, care a fost executat şi incinerat odată cu moţiunea de cenzură, din cenuşa acestuia născându-se  un guvern „pro-occidental”, ca pasărea  Phoenix.

Printre rândurile discursului său, Nicușor Dan a  transmis că este pregătit să nu se alinieze la politica UE de excludere a SUA ca partener, dovada constând în renunţarea la „pro-europenism” în favoarea „pro-occidentalismului”.

Se caută ascunderea crizei din România sub preşul „Discursului Preşedintelui”

Discursul preşedintelui a stârnit deopotrivă laude temperate din partea adversarilor şi critici furibunde din partea susţinătorilor săi.

Mulţi analişti au urmărit  slalomul întortocheat din discursul preşedintelui, cu care acesta mai mult ne-a băgat în ceaţă, pentru a nu înţelege ceva din revelaţiile sale suveraniste.

Nu sunt puţini analiştii care consideră că nu Nicușor Dan şi-a scris discursul, acesta i-a fost scris, din raţiuni de stat.

După un astfel de discurs, AUR ar crede că poate să-şi etaleze nestingherit  convingerile suveraniste, deoarece nu mai poate fi considerat un partid extremist-fascist, ci un partid „pro-occidental” de-a dreptul, având de acum deschidere şi la Cotroceni.

Ar fi o utopie dacă AUR  ar cădea în capcana discursului prezidenţial.

Recent, Nicușor Dan s-a pronunțat vehement că la formarea noului guvern nici nu vrea să audă şi nici nu va permite implicarea în vreun fel a AUR, deoarece AUR este un partid „extremist” şi „anti-european”.

Geniul matematicii din România, rămâne în continuare corijent la Constituţie. Nu a aflat că în 2019 Curtea Constituțională a emis Decizia 504 în care preciza că etichetarea  de către  preşedintele României a unui partid ca fiind „anti-european”, pentru a-i interzice acestuia să se implice în componenţa unui guvern, este „inacceptabilă”.

Nicușor Dan are obligaţia constituţională să trateze toate partidele din Parlament cu aceeaşi monedă, nu să decidă cine are dreptul să se aşeze la masa dialogului şi cine nu,  după hachiţele sale de userist reșapat.

Nu Nicușor Dan stabileşte care partide sunt relevante în România, poporul stabileşte relevanța prin vot şi președintele se conformează.

După consumarea moţiunii de cenzură au apărut fel de fel de scormonitori, care caută să ne arate că au descoperit cine este vinovat pentru criza creată.

Scormonitorii au decis că moţiunea de cenzură a creat criza.

Două lucruri nu vor să vadă aceşti scormonitori, că nu moţiunea a creat o criză, criza exista, iar unul dintre artizanii crizei a fost chiar Nicușor Dan, care a creat  o  „Coaliţie pro-europeană” pe care o neagă, dorind acum o „Coaliție pro-occidentală”.

Se caută pe toate căile o soluţie de redresare a situaţiei din România, dar nu se vede că primul pas care trebuie făcut este respectarea Constituției, în literă şi în spirit, de către Preşedintele României.

Înţelepciunea românească ne învaţă că „peştele de la cap se împute”.

Dilema românilor, între a fi „pro-occidentali” și a fi „reformişti”

În fatidica zi de 5 mai, o moţiune de cenzură a trântit premierul Bolojan. Odată cu căderea premierului Bolojan a căzut şi guvernul, dar şi mitul „ salvatorului naţional”.

În ziua de 9 mai, „Ziua Europei”, Nicușor Dan a ţinut un discurs, iar în ziua de 10 mai, „Ziua Independenţei”, Ilie Bolojan a ţinut şi el un discurs.

Din discursurile celor doi am aflat că românii pot evolua de la statutul de „pro-europeni” la statutul de „pro-occidentali ” sau la statului de „reformişti”, după preferinţele lor faţă de cei doi.

După Nicușor Dan, românii se împart în „pro-occidentali” şi „anti-occidentali”.

După Ilie Bolojan, aceiaşi români se împart în „reformişti” şi „antireformişti”.

În acest timp românii, împărţiţi şi etichetaţi, aşteaptă venirea unui unificator care

să-i conducă pe drumul cel bun.