Actualitate
Director „nou” la Spitalul Judeţean. Şeful interimar a devenit şef cu concurs
„Noul” director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ este „vechiul” director interimar, Alexandru Pătraşcu.
Conform informaţiilor oferite de reprezentanţii CJ Neamţ, în urma finalizării concursului organizat pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, dr. Alexandru Pătrașcu rămâne la conducerea celei mai mari unități sanitare din județ. După cele două probe de concurs, evaluarea proiectului de management și prezentarea proiectului, acesta a obținut media 9,79.
Dr. Alexandru Pătrașcu, medic primar ortopedie-traumatologie, doctor în medicină, a fost numit manager interimar al spitalului în luna octombrie 2025, de către președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, în urma demisiei fostului manager, dr. Cristina Atănăsoaie Iacob. Anterior, dr. Alexandru Pătrașcu a ocupat funcția de manager al Spitalului Orășenesc Târgu Neamț.
„Un om asumat”
„În cele aproape trei luni de când a condus în regim de interimat cel mai mare spital din județ, am remarcat nu doar o colaborare permanentă cu instituția noastră, ci și o preocupare constantă pentru a schimba lucrurile care nu funcționează, pentru a comunica mai eficient, pentru a crea condiții mai bune atât pentru pacienți, cât și pentru cadrele medicale care își desfășoară activitatea aici.
Nu este o misiune deloc ușoară, dar știu că domnul manager este un om asumat. Îi doresc mult succes în continuare și îl asigur de sprijin instituțional pentru consolidarea actului medical și buna funcționare a celui mai important spital din județul nostru”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, Presedintele Consiliului Judetean Neamț.
Unii cârcotaşi nu s-au sfiit totuşi să comenteze că ar fi fost culmea ca Alexandru Pătraşcu să nu câştige concursul în condiţiile în care nu a avut… contracandidat.
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica2 săptămâni,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
-
Actualitateo săptămână,Escrocherie telefonică cu prejudiciu de 48.700 lei
