Contactează-ne

Actualitate

Din Italia, acasă, la… închisoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un romaşcan de 42 de ani a fost condamnat în Peninsulă la 8 ani de închisoare pentru furt, asociere la un grup infracţional şi lipsire de libertate ■ el a fost trimis să execute pedeapsa acasă ■ anterior fusese cerut de italieni printr-un mandat european de arestare ■ bărbatul mai are la activ şi alte fapte ■

Un bărbat în vîrstă de 42 de ani, din Roman, a avut belele penale în Italia. Străinii l-au căutat printr-un mandat european de arestare, iar, în urmă cu 3 ani, în noiembrie 2017, judecătorii au decis extrădarea lui Gabriel Victor Mindirigiu în Peninsulă, pentru a răspunde în faţa legii străine pentru faptele comise. Judecătorii din Italia nu au fost prea blînzi şi la final l-au condamnat pe nemţean la 8 ani de închisoare.

Cînd sentinţa a devenit definitivă l-au returnat pe Mindirigiu acasă, pentru a executa sancţiunea dispusă pe banii statului din care provine şi nu pe banii italienilor. Decizia de returnare în ţară pentru executarea pedepsei a fost decisă recent de magistraţii din cadrul Curţii de Apel Bacău, într-un dosar penal care a avut ca obiect recunoaşterea hotărîrilor penale sau a altor acte judiciare străine.

„În baza art. 166 alin 6 lit. a din Legea nr. 302/2004 republicată, admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Bacău avînd ca obiect cererea autorităţilor judiciare italiene, vizînd transferarea persoanei condamnate Mindirigiu Gabriel Victor, actualmente încarcerat într-un penitenciar din Italia, într-un penitenciar din România“, conform Curţii. Judecătorii au mai constatat că Mindirigiu a fost condamnat la 2.880 de zile de închisoare, adică 8 ani de detenţie, pentru săvîrşirea unui număr de 24 de fapte de tentativă la furt în participaţie cu alte persoane, furt în circumstanţe agravante în participaţie cu alte persoane, asociere la un grup infracţional şi sechestrare de persoane, conform legii italiene.

„În baza art. 166 alin. 6 lit. a din Legea 302/2004, dispune ca persoana condamnată Mindirigiu Gabriel Victor să execute în România pedeapsa rezultantă de 2.880 zile (8 ani) închisoare. Constată că persoana condamnată Mindirigiu Gabriel Victor a început executarea pedepsei de 2.880 zile (8 ani) închisoare la data de 3.11.2017, iar pedeapsa se consideră executată în data de 4.08.2025, tinînd cont de zilele de eliberare înainte de termen acordate.

În baza art. 156 alin. 1 din Legea nr.302/2004 republicată, modificată şi completată şi art. 72 C.penal, deduce perioada executată de la data de 3.11.2017 la zi, respectiv un numar de 2 ani, 7 luni şi 14 zile, echivalente a 944 zile, calculate la data de 16.06.2020, la care se vor adăuga cele 90 zile de eliberare înainte de termen deja acordate respectiv un total de 1.034 zile executate referitor la ordonanţa de executare a pedepselor concurente, precum şi perioada executată în continuare de la 17.06.2020 la zi“, conform instanţei.

Mindirigiu a fost căutat de italieni în baza unui mandat european de arestare, fiind găsit acasă în urmă cu circa 3 ani. Atunci bărbatul a fost preluat de anchetatori şi prezentat Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Bacău, care a emis ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior a fost prezentat în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău, iar acuzatul şi-a dat acordul de a fi extrădat în baza mandatul emis de italieni pe 22 septembrie 2017. El a trebuit să ajungă pe mîna anchetatorilor din Peninsulă pînă la data de 3 decembrie 2017, cînd expira mandatul european de arestare.

Au fost şi alte găinării

Mindirigiu a mai avut necazuri în străinătate, pe care a încercat să le rezolve în instanţă, în 2009. Atunci s-a adresat magistraţilor din cadrul Judecătoriei Roman cu o solicitare mai puţin obişnuită, respectiv o cerere de recunoaştere a unei hotărîri penale sau a altor acte judiciare străine.

El cerea recunoaşterea unei hotărîri emise de o instanţă din Germania, prin care fusese condamnat la 6 luni de închisoare. Sancţiunea era cu suspendare şi fusese dispusă tot pentru furt. Practic, el dorea acest lucru deoarece între timp mai primise o condamnare de 10 luni de închisoare, pentru o infracţiune rutieră. Urmărea de fapt recunoaşterea sancţiunii străine şi contopirea cu pedeapsa din România.

Fapta din Germania avusese loc pe 8 februarie 2008, a doua zi a fost reţinut de autorităţi şi magistraţii de la Judecătoria din Diesburg, Germania l-au găsit vinovat pe Mindirigiu, aplicîndu-i o sentinţă blîndă, de 6 luni de închisoare cu suspendare.

Ulterior a revenit în ţară şi a săvîrşit o infracţiune la regimul circulaţiei. Pentru această faptă a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu executare. Mandatul a fost pus în aplicare pe 25 mai 2009. Atunci făptuitorul a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău unde trebuia să aştepte răspunsul judecătorilor romaşcani. Ulterior şi-a reconsiderat poziţia şi şi-a retras acţiunea de pe rolul instanţei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Elevi, părinţi, directori şi primari, telefoane pentru consilierea lor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la nivel naţional şi judeţean au fost înfiinţate numere de telefon, în sistem telverde, pentru consiliere pedagogică şi psihologică

Conducerea Inspectoratului Şcolar este conştientă de necesitatea existenţei unei comunicări cît mai eficiente, pe probleme ce ţin de consilierea didactică sau psihologică, în perioada de criză pandemică, motiv pentru care la nivelul Ministerului Eucaţiei, cît şi în plan local, au fost deschise mai multe linii telefonice.

„Pentru comunicare în această perioadă de criză, legată de pandemia de coronavirus, există un Telverde la Ministerul Educaţiei – 0800.672.031, pentru părinţi şi elevi şi altul pentru directori şi conducerile unităţilor administrative -0800.672.032. La nivel judeţean există mai multe telefoane gratuite. Este vorba de un număr, 0800.816.233, care este afişat şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Neamţ, dar şi unul la Centrul Judeţean de Resurse Educaţionale (CJRAE) – 0371.092.511. Tot la această instituţie, la care am păstrat cele 69,62 norme didactice, se pot transmite solicitări şi pe adresa de e-mail consiliere@cjrae-neamt.ro. La toate telefoanele anunţate şi la adresa de poştă electronică elevii, părinţii, cadrele didactice sau primarii pot solicita informaţii de ordin metodologic, referitoare la şcoala on-line“, a declarat inspectorul şcolar general, Mihai Obreja.

Ministerul precizează că la telefonul destinat directorilor de şcoli şi primarilor se poate acorda consultanţă privind achiziţia de tablete pentru uz şcolar, cu acces la internet sau pentru alte echipamente electronice necesare desfăşurării activităţii didactice în mediul on-line.

Telefoanele amintite, gratuite, funcţionează de luni pînă vineri, între 08.00 şi 16.00. La telefonul destinat părinţilor şi elevilor se pot transmite plîngeri referitoare la relaţia elev-părinte-profesor. Am sunat la numărul de telefon afişat pe site-ul ISJ Neamţ, la care a răspuns o voce feminină. Am fost curioşi să aflăm cît de des este apelat acest număr de telefon şi vocea de la capătul firului a recunoscut că „nu prea des“.

Citește știrea

Actualitate

Maşini furate, permise false şi percheziţii DNA

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ 67 de descinderi au avut loc la nouă instituţii publice, sediile unor firme şi persoane fizice ■ ancheta a pornit de la Suceava ■ este vorba de maşini înmatriculate ilegal şi permise de conducere obţinute tot ilegal ■ acestea din urmă ar fi „costat“ între 5.000 şi 7.000 de euro ■

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava, au descins, pe 26 noiembrie, la mai multe instituţii publice, dar nu numai, din cîteva judeţe, inclusiv Neamţ. În cauză sînt acuze de săvîrşire a unor infracţiuni de corupţie, dar şi spălare de bani sau constituire a unui grup infracţional organizat. Faptele ar fi avut loc în perioada 2018 – 2020.

„Sînt efectuate percheziţii domiciliare în 67 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Suceava, Bistriţa – Năsăud, Botoşani, Neamţ şi Bacău, din care nouă sînt instituţii publice, restul reprezentînd domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi“, conform DNA.

Se pare că ar fi vorba de permise de conducere obţinute ilegal, precum şi de înmatricularea frauduloasă a unor autoturisme furate din ţări ale UE. Din aceste motive instituţiile publice vizate de anchetă ar fi serviciile de Permise şi Înmatriculări, dar şi RAR. Poliţia Română a anunţat că au fost puse în executare aproximativ 60 de mandate de percheziţie.

„Printre suspecţi sînt şi angajaţi ai Serviciului de Permise şi Înmatriculări Suceava, dar şi alte persoane fără calitate specială implicate în activitatea ilegală de obţinere a permiselor şi înmatriculare a vehiculelor. Vreau să subliniez faptul că structurile Ministerului Afacerilor Interne au participat activ la instrumentarea acestui dosar, depunînd toate eforturile pentru identificarea persoanele vinovate, astfel încît acestea să fie trase la răspundere. Probele administrate au evidenţiat crearea unei reţele de intermediere a obţinerii permisului de conducere prin fraudarea probei teoretice şi a celei practice în schimbul unor sume cuprinse între 5.000 şi 7.000 euro pentru un permis“, anunţa Monica Dajbog, purtătorul de cuvînt al MAI.

Neoficial, se pare că în timpul percheziţiilor, anchetatorii ar fi găsit la suspecţi sume impresionante, circa un milion de euro. Banii era ţinuţi în seifuri, pereţi, ligheane sau găleţi. Se pare că în Neamţ ancheta ar fi avut loc la RAR.

Citește știrea

Actualitate

Un moş pervers a vrut ca să fie în arest la domiciliu

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul de 61 de ani a fost arestat pentru perversiuni cu o minoră de 10 ani ■ a cerut înlocuirea detenţiei, dar nu a avut succes ■

„Bunicul“ de 61 de ani, dintr-o comună de lîngă Piatra Neamţ, arestat preventiv după perversiuni cu o minoră de 10 ani, nu-i prieşte detenţia. După ce a ajuns după gratii, inculpatul a cerut judecătorilor înlocuirea cătuşelor cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Nu a avut succes, iar acţiunea a fost respinsă va nefondată. „În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 223 şi art. 202 Cod procedură penală, respinge ca nefondată cererea formulată de inculpatul C. Ion, aflat în stare de reţinere în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, cercetat în dosarul penal nr. 368/P/2020 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată, prev. şi ped. de art. 218 alin.1 şi alin. 3 lit. c) Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, de a se înlocui măsura arestării preventive luată faţă de acesta cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, menţinînd ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive dispusă faţă de acesta“, conform instanţei.

Inculpatul a contestat decizia la Tribunalul Neamţ, dar în zadar. Conform actelor de urmărire penală, faptele au avut loc într-o perioadă mai mare de timp, între 2019 – 2020. Profitînd de vulnerabilitatea părţii vătămate, de naivitatea specifică vîrstei, dar şi stărea materială precare a familiei din care făcea parte, individul a ademenit copila cu sume modice de bani şi ar fi întreţinut cu aceasta relaţii sexuale orale.

Totul a ieşit la iveală, iar în urma anchetei, sexagenarul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat în faţa magistraţilor de la Judecătoria Piatra Neamţ cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii nu au avut nici o reţinere şi au dispus încătuşarea în şedinţa de pe 10 noiembrie. Imediat după pronunţare inculpatul a contestat decizia instanţei de fond, însă la Tribunal demersul a fost respins ca nefondat.

Citește știrea

Trending