Actualitate
Din dragoste pentru galben-negru: un muzeu donat ca CSM Ceahlăul să nu moară
În timp ce autoritățile invocă scuze, suporterii fac gesturi care impresionează: donații, licitații, bannere de protest și o ofertă fără precedent – cedarea unui muzeu privat pentru a salva finalul sezonului de Liga 2.
Din dragoste pentru galben-negru: când oamenii țin Ceahlăul în viață. Într-o perioadă în care CSM Ceahlăul Piatra-Neamț trece printr-o situație financiară critică, cu riscul real de a se ajunge la desființare, fiecare zi devine o luptă, o luptă pentru identitate, pentru continuitate, pentru un oraș cu tradiție în fotbal de zeci de ani.
În contrast cu promisiunile fără finalitate și cu scuzele repetate ale autorităților locale, apar gesturi care nu pot fi ignorate. Gesturi făcute nu pentru imagine, nu pentru aplauze, nu pentru voturi, ci din atașament real pentru galben-negru.
„Ajutați fotbalul nemțean – DONEZ MUZEU!”
Este vorba despre Football Muzeu – colecție privată – FC Ceahlăul, condus de suporterul Gelu Crăcană, descris drept primul muzeu privat din județul Neamț, dedicat fotbalului din Piatra Neamț, amenajat într-un spațiu expozițional privat în comuna Ștefan cel Mare – Neamț.
Muzeul găzduiește colecții de tricouri de fotbal purtate de fotbaliști celebri ai orașului Piatra-Neamț, imagini foto (circa 6.000), fanioane, eșarfe, steaguri, înscrisuri locale din perioada anilor 1990–2015, dar și din perioada 2016–2025.
Deși este o investiție privată de aproximativ 35–40 de mii de euro, o cedez celui care finanțează finalul de campionat de Liga a 2-a, 2025–2026, pentru ca ACSM Ceahlăul să nu dispară, la fel ca vechiul club FC Ceahlăul.
Nea Gelu și „micile sume” care valorează mult
Pentru cei care urmăresc fenomenul, acest gest nu vine din senin. În 2025, într-un alt moment dificil, Gelu Crăcană a fost printre cei care au făcut pași concreți și rapizi.
„Nu este o mare sumă, dar ideea este că poate vor mai veni și alți prieteni ai fotbalului lângă echipă. Nu aștept nimic, doar să avem fotbal la Piatra Neamț”, spune nea Gelu.
Oamenii fac ce pot, iar instituțiile… explică de ce nu se poate. VEZI ARTICOLUL AICI
În oraș apar bannere: „În timp ce sportul local moare”
Nemulțumirea suporterilor nu mai este doar în discuții sau postări online. A ajuns pe poduri, în oraș, la vedere. Mai multe bannere cu mesaje de susținere pentru echipă au fost afișate pe principalele poduri din Piatra-Neamț, iar mesajele sunt tăioase, fără menajamente:
- Nu lăsați Ceahlăul să moară / Pentru a doua oară!
- Speranțele și fotbalul se sting / La concerte Adi, Vasi și Paula seLING
- Ne cerem scuze că la „locale” / Am pus ștampila pe oameni fără onoare!
- Ceahlăul nu moare!
Fotbalul nu e „petrecere”. E comunitate
În aceste zile, linia de demarcație a devenit clară: pe de o parte sunt cei care spun că nu se poate, pe de altă parte sunt cei care nu acceptă dispariția clubului.
„Antrenament CSM Ceahlăul⚽️⚽️⚽️2026… până la capăt… DOMNULE PRIMAR, DOMNILOR de la Consiliu Județean, vă rugăm AJUTAȚI SPORTUL NEMȚEAN… NU numai în maneliști sau alte petreceri… acești tineri au nevoie de sport…”
Nu e doar revoltă. E un strigăt simplu: sportul contează.
„Ați ales frica în locul responsabilității”
În același tablou al unei comunități care se mișcă, rămâne și scrisoarea deschisă, un text care pune degetul pe rană:
„Către Primăria Piatra Neamț și toți cei care au ales frica în locul responsabilității… Dacă ați fi vrut cu adevărat, Ceahlăul ar fi fost susținut. Nu există nicio scuză. Există doar lipsă de curaj.”
O scrisoare din care se simte dezamăgirea, dar și convingerea că situația putea fi evitată.
Când un om oferă un muzeu, iar orașul se uită în altă parte
Toate aceste gesturi au un numitor comun: oamenii nu vor să piardă Ceahlăul încă o dată.
Iar gestul lui Gelu Crăcană, de a pune la bătaie un muzeu privat, o investiție de zeci de mii de euro și o colecție construită în ani, ar trebui să răsune mai tare decât orice promisiune.
Nu pentru că un muzeu trebuie donat. Ci pentru că nu ar trebui să se ajungă aici.
-
Actualitate2 săptămâni,Lider PNL Neamţ: „Este datoria noastră, pentru că noi am generat această criză bugetară, să îndreptăm lucrurile”
-
Actualitate2 săptămâni,Leonard Bibirig – cel mai votat membru al CA al Federației Române de Handbal
-
Actualitate2 săptămâni,Prefectul de Neamţ a demisionat. Ce mesaj a avut pentru jurnaliştii din Neamţ
-
Actualitate2 săptămâni,Un fost preşedinte al FC Ceahlăul a plecat la ceruri. „Am trăit momente frumoase lângă echipă”
-
Actualitate2 săptămâni,Previziunile „proorocului” Harpa: Şerban tot ministru, Bourceanu tot prefect
-
Actualitate2 săptămâni,Ray’s Dance, campioni naționali la street dance după un parcurs spectaculos
-
Actualitateo săptămână,Ceahlăul – misiune imposibilă la Târgu Mureş
-
Actualitateo săptămână,Ceahlăul – înfrângere previzibilă
