Dialoguri nemtene

O fi conu’ Caragiale din Haimanale, respectiv din Republica Ploiesti, dar a fost si revizor scolar la Neamt. Oleaca, romanul numarul UNU al Romanilor (parerea mea!), a cumparat gratis si ceva din umorul nativ al nemtenilor. Eu îl întîlnesc, vorbesc despre acest umor specific, aproape zilnic. Pe strada, în masina, la piata, orinde. Iata cîteva mostre absolut autentice:

lll

-Alo! Buna ziua! Ce face domnul? -A plecat. -Sta aplecat? -Nu, a plecat de-acasa. -A plecat drept sau aplecat? Ca-l stiu eu! (dialog telefonic).

lll

Pe banca, la drum, cu nea’ Vasile, în Corni, un sat uitat de lume, dupa ce-si besteleste baba ca nu a dat mîncare la gaini, întreaba: -Unde se duce doamna dumitale cu masina? -În oras, la Piatra. Are programare sa-si taie unghiile de la picioare. -Nu va suparati, dar la mîini si le taie singura?

lll

O femeie matura, cu un tîrn, prin fata unei tarabe din Piata Darmanesti. Un ins oarecare, tocmai iesit de la „Rachiul care dimineata/ taie greata“, îi da binete politicos si o întreaba: -Ce mai faci, coana Lenuta? -Pai, nu vezi? Cînt la chitara.

lll

-Uite, domnule, zice vînzatoarea, asta-i casa batrîneasca (n.n. care, daca are ghinionul sa se scarpine un cal de ea, cade sigur) aici e fîntîna cu apa, livada, iar aici aveti si grajd, unde puteti sa tineti o vaca. -Mamaie, uita-te la mine, te rog! Ma vezi pe mine cu vaca la pascut? (imobiliare, în cautarea unei resedinte linistite la tara).

lll

Doi „pupati de maimuta“, în cur pe scari, la umbra Pietei Darmanesti. Apare o domnisoara învatatoare, fata batrîna, obosita si mohorîta: -Sarîmîna, zice unul dintre ei. Iar vii de la scoala cu poseta goala? Sarîmîna! Nu te supara pe mine!

lll

În sediul unei primarii, pe hol, se intersecteaza doi insi cu dosare în brate: -Salut Stelica, ce mai faci? -Nu vezi? Fac vechime în cîmpul muncii.

lll

Dintre toti vînzatorii de harbuji din fata pietei Darmanesti, eu cumpar de la un timp care, acum cîteva zile, a pus un afis de carton, scris cu o carioca: „La Palaria rupta“. Persoana poarta chiar o palarie de pai, putin rupta într-un colt. Este de o amabilitate decenta (adica neagasanta) si, în plus, cum am spus, are si palarie si simtul umorului. Îsi cîstiga si el un ban acolo, vînzînd pepeni. Cîntar cu afisaj digital, adica nu te joci cu te-încurci: -38,5, adica 35 pentru dumneavoastra. Pune pepenele într-o sacosa de U.E., îti ureaza o zi buna si, normal, a doua zi, tot la el te duci, „La palaria rupta. Pepeni extra din Buzau“. Chiar ca-ti vine sa-i strîngi mîna omului. -Coane, da-mi si mie palaria aia a ta, sa-mi fac o poza ca s-o trimit la Bruxelles, poate o punem de-un Program cu pepeni ecologici.

lll

-Ce mai faci? -Am primit pensia si ma duc sa-mi platesc angaralele, ca nu mai stiu cum s-o dramuiesc, mama ei de viata! -Si tu ai votat tot cu….?! -Da! -Si eu! -Asa ne trebuie!

lll

În drum spre Borca, povestim ca sa ne treaca timpul: -Da domnule, zice inginerul, m-a tras în piept basarabeanul ala cu cîteva mii de ruble, ca a plecat la Chisinau si i-am dat sa-mi cumpere si mie niste chestii. N-am mai vazut nici banii, nici marfa. -Asta e viata, domn’ inginer, ce sa-i faci? Sînt oameni si oameni… -Dar sa stii ca nu-mi pare rau! -Pai, cum asa? -Toata saptamîna aia am trait cu nevasta-sa, o femeie jos cu palaria… -Înseamna ca a fost un fel de barter?! -Se poate spune si asa!. Nu m-am gîndit la asta. Chiar a fost barter! Ha-ha-ha!