Prima pagină
Dezvăluirile recente demonstrează că în „Statul paralel“ nu există victime, ci doar perdanţi
De voie, de nevoie, suntem cu toţii participanţi la un joc naţional de puzzle, în care fiecare a primit de la început un set de piese, fiind obligaţi a ne da silinţa să le aşezăm pe masă, într-o anumită ordine, pentru a înţelege semnificaţia lor. Piesele reprezintă personaje, care ni se sugerează că ar fi, fie protagonişti ai „Statului paralel“, fie victimele acestui stat. Din toate direcţiile, ni se sugerează că personajele prezentate nu pot fi amestecate între ele, fiecare încadrându-se doar în una din tabere. Ni se dau frânturi de indicii, pentru a intui în care zonă a tablei de joc poate fi plasat fiecare personaj. Indiciile oferite ca piese de joc intermediare, sunt menite a completa imaginea celor două tabere, torţionari şi victime, faţă de care să ne manifestăm aversiunea sau compasiunea, după convingerile căpătate. Odată cu debutul acestui an, s-a declanşat concursul infernal al dezvăluirilor şi autodenunţurilor, care ne-au bulversat cu totul, fiind nevoiţi să strângem piesele de pe tablă, pentru a relua jocul de la început, după alte indicii. S-a dovedit că vechile indicii nu sunt decât manipulări ordinare, care să ne impună a ne înrola ca susţinători de pe margine a uneia dintre tabere. Deja România este divizată în două galerii enorme, împinse la limita de a se năpusti una asupra celeilalte, pentru a se anihila reciproc. Figurinele puzzle-ului , personaje publice aparent disparate, ni se relevă acum într-o cu totul altă alcătuire pe tabla statului de drept, în care bătălia pentru putere are loc, dar în câmpul tactic al statului paralel. Ne uităm acum cu alţi ochi la personaje ca Iohannis, Ponta, Băsescu, Dragnea, Kovesi, Tăriceanu, Coldea, Bica, Udrea, Sebastian Ghiţă, George Maior, Dâncu, Oprea, Vanghelie, Zgonea, Voiculescu, Monica Macovei, Georgescu, Tudose, Grindeanu, Iordache Orban, Vlase, Manda şi armatele de ţucălari de pe lângă ei. Acum lucrurile sunt clare. Aceştia nu pot fi plasaţi în tabere diferite, ori cât de mult şi-ar trâmbiţa „adevărurile“. Autodetonările, autodenunţurile şi dezvăluirile scot la iveală reţeaua relaţională dintre aceştia, ca fiind parte din aceeaşi structură a „statului paralel“, în care bătălia pentru putere este pe viaţă şi pe moarte. Nimeni dintre aceştia nu este victimă, ci poate fi şi perdant. Victimele suntem noi, cei care riscăm să ieşim prin pieţe şi să ne luăm de gât, unii pe alţii. În această bătălie sunt implicate justiţia, serviciile forţă, televiziunile şi presa, ca parte a jocului. Primul care s-a autodetonat a fost Sebastian Ghiţă, a cărui gest, aparent sinucigaş, a avut darul să decapiteze SRI-ul şi să scoată justiţia din câmpul de tactic. A urmat raportul lui Tudorel Toader, finalizat cu propunerea de revocare din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Revocare care l-a băgat în mare încurcătură pe Liviu Dragnea. Au continuat dezvăluirile unor televiziuni despre abuzurile unor procurori. Dezvăluirile despre protocoalele încheiate între DNA şi SRI, pentru a porni şi finaliza nişte dosare, ne-au confirmat că statul paralel avea şi o poliţie politică ca instrument cu care se împarte puterea. Recenta vizită de lucru a lui George Maior la Comisia de control a SRI din Parlament, ne-a oferit o serie de piese lipsă din puzzle-ul politic românesc. Până şi şoriciul porcului lui Dragnea a devenit o piesă importantă din puzzle-ul la care lucrăm acum. Reacţia la vizita lui Maior nu s-a lăsat aşteptată. A urmat o serie de autodetonări în lanţ. Au ieşit la rampă Ponta, Dragnea, Oprea, Guşă, Vanghelie, Grupul de la Cluj, fiecare simţindu-se dator să se aşeze la masa jocului şi să scoată din mânecă piesele lipsă, cu care să completeze jocul, cât mai repede cu putinţă, unii înaintea altora. Putem spune că acum avem o imagine mult mai clară a ceea ce vrea să reprezinte jocul politic la vârf şi trebuie să recunoaştem că imaginea este execrabilă. În primul rând trebuie să conştientizăm cu toţii că în acest joc nu există torţionari şi victime. În jocul actual politic, toţi sunt deopotrivă torţionari şi victime. Scena politică este dominată de o hidră cu o mie de capete, unde fiecare mănâncă pe fiecare, pentru a supravieţui. Fiecare personaj al statului paralel ne dezvăluie abuzurile şi ilegalităţile celorlalţi, întregind astfel imaginea unei clase politice dominate de abuzuri şi corupţie. În schimb, fiecare omite să ne arate şi piesele care îl leagă de acest joc murdar, nerealizând că aceste piese vor fi oferite de către adversari. Fiecare piesă dezvăluită a jocului de puzzle, este o mică povestioară, care privită separat, nu ne relevă mare lucru. De abia acum, întreaga poveste ne dezvăluie din ce capcană am scăpat.
-
Actualitate2 zile,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitate6 zile,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitate6 zile,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima pagină6 zile,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Prima pagină5 zile,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima pagină7 zile,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu
-
Actualitateo săptămână,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți