Actualitate
Deversare controlată la barajul Izvoru Muntelui

Prefectura Neamț informează că în data de 5 iunie 2025, începând cu ora 12, vor avea loc probe tehnice la instalațiile de descărcare de suprafață ale barajului Izvoru Muntelui.
“În cadrul acestor probe, se va efectua o deversare controlată a unui debit de 50 metri cubi pe secundă, timp de 30 de minute pentru fiecare stavilă. Acțiunea se desfășoară în conformitate cu prevederile Regulamentului de exploatare al amenajării hidrotehnice și nu reprezintă un pericol pentru populație sau bunuri.
Menționăm că pe întreaga durată a operațiunii se va păstra o legătură permanentă între dispeceratele SH Bistrița și ABA Siret, în vederea monitorizării și coordonării în timp real.
Recomandăm cetățenilor din zonă să evite desfășurarea de activități în apropierea albiei râului Bistrița, în aval de baraj, în intervalul menționat, și să respecte indicațiile autorităților”, se menţionează în comunicatul de presă al Prefecturii Neamţ.

-
Actualitate2 săptămâni,
AVERI DE ALEŞI: Consiliera cu declaraţia de avere… scurtă
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD la Guvernare, ce nemţeni sunt în cărţi şi pentru ce funcţii?
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD intră la guvernare. Pronostic confirmat
-
Actualitateo săptămână,
Un deputat de Neamţ e la un pas să fie dat afară din partid. Ce replică dă acesta. Cine a pierdut controlul
-
Actualitate2 săptămâni,
Titluri de stat Fidelis în iunie 2025. Câștigă până la 8,35% pe an, fără impozit! Uite ce condiții trebuie să îndeplinești
-
Actualitateo săptămână,
CSM Ceahlăul are o misiune aproape imposibilă. Cu cine se va duela în Liga 2
-
Actualitate2 săptămâni,
Descoperă o „Călătorie subacvatică”: perle, corali și viețuitoare fascinante, într-o expoziție spectaculoasă la Roman
-
Actualitateo săptămână,
Un proiect de lege pentru a susţine performanţa zace în sertarele Parlamentului. Ce spune deputatul de Neamţ care l-a iniţiat