Detalii dintr-o lecturã tristã

Spre deosebire de anii cînd Comisia Europeanã ne administra Rapoarte de Þarã (nu semnasem încã Tratatul de Aderare la UE – n.a.) si fiecare era urmat de dispute politice aprige si dezbateri interminabile, Raportul de Monitorizare din acest an reuseste cel putin sã nu dezbine tara. Referirile la tonul moderat sau la caracterul exigent si obiectiv indicã din start cã acest raport nu va mai fi o pîine bunã de mîncat pentru analistii si comentatorii „consacrati“. Dupã ce reprezentanti ai grupurilor popular, ecologist si cel al euro-parlamentarilor independenti l-au criticat dur pe comisarul Olli Rehn, acuzîndu-l de indulgentã în întocmirea rapoartelor pentru România si Bulgaria, ar cam veni cã trebuie sã fii putin sui sã te apuci sã mai comentezi documentul. De comentat si analizat sînt altele, anume ce sanse reale sînt ca, pînã la primãvarã, sã rezolvãm temele restante. Aici e durerea cea mare, nu în altã parte. Altfel, ne întîlnim cu clauza de salvgardare si mai asteptãm un an. Raportul în sine este un fel de radiografie a României pe 102 pagini, cu tot cu copertã si cuprins. E o radiografie fãcutã cu o rigoare ametitoare, fiind greu de crezut cã oficialilor UE le-a scãpat, acolo, o carie, ceva. Trist este cã multe dintre nerealizãri si întîrzieri ne sînt amintite într-una si degeaba. N-am sã mã opresc acum asupra marilor teme, binecunoscute si tocate pe toate pãrtile; am sã aleg alte aspecte, aparent mai pasnice, dar care au relevanta lor. Bunãoarã, spre rusinea mea, nu stiam cã la Guvern existã o Unitate pentru Politici Publice. Noroc de raport c-am aflat, cãci la ce foloseste n-au înteles nici oficialii Uniunii. Am priceput însã cã se calcã bine de tot pe picioare cu Secretariatul General al Guvernului si Cancelaria Primului ministru, de unde rezultã o disfunctionalitate… perfectã. Cîte or mai fi de-astea, printre tentaculele atîtor si-atîtor agentii guvernamentale, poate vreun parlamentar silitor sã le stie. Am început cu aceastã „glumitã“ din simplul motiv cã si la birt se vorbeste despre reforma administratiei. Cînd vine vorba de actiuni concrete, descoperi cã administratia centralã e în permanentã curã de îngrãsare, iar ponoasele le trag amãrîtii din administratia publicã localã. Pe-acolo, pe sus, aproape de stratosfera coruptiei babane, fiecare functionar mai rãsãrit îsi dezvoltã si cîte un Cabinet personal, dar în teritoriu nu poti angaja sau promova un singur functionar fãrã autorizare de la o agentie centralã. Adicã, vorbim în batjocurã de-un fel de autonomie prin centralizare de-a ajuns sã-i doarã capul pe functionarii de la Bruxelles. Pentru cine are memoria cifrelor, ar fi de retinut cã în 2004, fatã de anul precedent, cheltuielile noastre cu aparatul guvernamental au crescut cu 4,6%, iar pe prima jumãtate a acestui an s-au speriat si expertii UE de cifre si nu le-au mai publicat. Dacã am ajuns la cifre, am cîteva din zona Justitiei. De ani si ani ni se imputã lungimea proceselor. Celebra fentã cu neprezentarea unui avocat e deja subiect de bancuri. Mersul greoi al instantelor civile si comerciale este de notorietate si nu se schimbã nimic vizibil. Dar, despre o altã belea nu prea am auzit vorbindu-se: fix 30% din hotãrîrile Judecãtoriilor si 20% din cele ale Tribunalelor sînt infirmate dupã atacarea lor în instantele imediat superioare. Concluziile le trage fiecare pentru sine. Sigur, unii vor spune cã mã iau de niste detalii. Sînt ele detalii, nimic de zis, însã nu pot fi ocolite cîtã vreme fac parte din viata noastrã. Putinã lume, de exemplu, stie cã Produsul Intern Brut a crescut anul trecut si pe baza cresterii spectaculoase a consumului casnic, sustinut în principal pe creditul de consum. Si, dacã în 2004 acest consum a crescut cu 10,8%, numai în primele sase luni ale acestui an a fãcut un salt de 11,7%. Parcã s-ar fi luat la întrecere cu Ordonantele de Urgentã, nu alta! Tot putinã lume, impresionatã sau nu de reportajele TV cu detinutii care stau claie peste grãmadã, stie cã situatia din penitenciare e cam altfel. Sînt 37.635 de locuri în puscãrii, în timp ce în august erau înregistrati 38.805 de „clienti“. E limpede cã problema tine de organizarea proastã dintr-un sistem prost croit. Asa cã, adunînd asemenea detalii, care scapã sau nu intereseazã, ti se dezvãluie multe necunoscute ale României reale, cea radiografiatã de Raportul de Monitorizare. Este o lecturã tristã, greoaie pe alocuri. Dar, o recomand (pe bune!) celor dornici sã înteleagã pe ce lume trãiesc si sã se imunizeze fatã de povestioarele dulci despre o tarã frumoasã, silitoare si devreme acasã.