Despre ticãlosie, „micii dumnezei“ si „pesteronauti“

Reporter: E un moment aniversar pentru dumneavoastrã, prilej de bilant. Însã este în prezentul apropiat o „pãtanie“ ce nu are cum sã nu fi lãsat un gust amar si sã nu umbreascã realizãrile de pînã acum. Modul în care ati fost îndepãrtat de la conducerea Bibliotecii Judetene. V-ati împãcat cu gîndul? Adrian Alui Gheorghe: Evident cã nu m-am împãcat nici cu gîndul, nici cu situatia în sine. Nu am ajuns în cultura mare si nici în administratie prin concurs de împrejurãri politice, ci am venit cu studii la zi, cu practicã, cu rezultate cuantificabile. Am ajuns la Bibliotecã nu în cãutare de un loc de muncã, ci dupã ce am renuntat prin demisie din functia de director al Directiei pentru Culturã a Judetului, din calitatea de functionar public. Am renuntat la un post ministeriabil pentru performantã la nivelul bibliotecii si am încercat sã pun judetul nostru pe o ipoteticã hartã culturalã nationalã. Si as fi reusit, dupã reactia formidabilã a unor institutii si personalitãti, dupã demiterea abuzivã, care considerã actul în sine o executie demnã de anii 50! Rep.: Ce s-a întîmplat de fapt la renumita „examinare“? Ati fost „lucrat“ politic? A.A.G: Domnul Mihai Ciubotaru, celebrul nostru magistrat de la Curtea Supremã, spunea, concluziv, într-o luare de pozitie publicã: „Evident, Adrian Alui Gheorghe este victima mediocritãtii, a nonvalorii, a prostiei si a imposturii. Ar trebui sã ne fie rusine“. Iar Traian Stef, în editorialul revistei „Familia“ de la Oradea spune, între altele: „De o lunã încoace se discutã despre înlãturarea lui Adrian Alui Gheorghe de la conducerea Bibliotecii Judetene Neamt. Ar fi fost al patrulea an de directorat al sãu, dar a fost stopat în urma evaluãrii anuale… (…) Pe oficialul politic de astãzi nu l-a învãtat nimeni cã valoarea este aceea care integreazã functia. Ceea ce stie el este cã functia face valoarea“. Iar publicatia „The Epoch Time România“, cu deschidere spre strãinãtate, publicã o analizã a cazului sub titlul: „Fata gãunoasã a sistemului rînjeste din nou. Adrian Alui Gheorghe sau despre epurãrile din post-comunism“. Mai pot oferi cîteva zeci de asemenea etichetãri. Trageti dumneavoastrã concluziile. Rep.: Ce vã reprosati? Legat de acel episod, dar si referitor la activitatea dumneavoastrã de pînã în prezent? A.A.G.: Îmi reprosez o prea mare încredere în indivizii din preajmã, mare parte dezamãgitoare figuri, capabile sã te loveascã din orice pozitie. Povestea în sine a avut si o parte bunã: am vãzut cã solidaritatea mai este posibilã în societatea de azi, mi-am reevaluat amicii, am vãzut fata ticãlosiei cum rînjeste de dupã colt. Ticãlosia institutionalã, ticãlosia individualã. Am vãzut oameni cu functii vremelnice comportîndu-se precum „mici dumnezei“, în intimitatea lor creste din fiecare cîte un mic Ceausescu. Sîntem, din pãcate, o societate profund bolnavã, needucatã, aculturalã, prea adesea si credinta este o ipocrizie pentru multi. Un vicepresedinte, care a fost sef de comisie la evaluarea mea, tocmai se întorsese de pe Athos, pãtruns de cele sfinte, ca apoi sã mã „execute“ fãrã nici un complex. Cãrtile mele, premiile, titlurile, cursurile de management european si national, rezultatele efective ale activitãtii din Bibliotecã, nu au avut nicio valoare în fata proaspãtului reciclat „întru sfintenie“ pe Athos. În fata unui „pesteronaut“ nici Einstein nu are vreo valoare, Biblioteca din Alexandria a fost incendiatã de acelasi tip de indivizi lasi, fãrã scrupule. Rep.: Dupã experienta trãitã, veti abandona „viata publicã“, în sensul de a mai ocupa functii de conducere? Vã veti dedica exclusiv vietii culturale? A.A.G.: Nici într-un caz. Mai am multe lucruri de fãcut, ocupantii vremelnici îsi urmeazã conditia. Noi avem rãbdare. Rep.: Mai e nevoie de oameni de culturã si de culturã în România? Societatea, în ansamblul ei, mai pretuieste valorile culturale sau simtiti cumva cã faceti parte dintr-o minoritate ce se reduce pe zi ce trece? A.A.G.: Evident cã este nevoie, altfel am ajunge afganii Europei. Dacã m-ar întreba cineva, rapid, de ce au dispãrut civilizatiile maya sau altele la fel de celebre, alãturi de natii glorioase altã datã, as rãspunde rapid cã au dispãrut datoritã faptului cã au lãsat propria culturã sã piarã. Dacã sufletul unei societãti e cultura acelei societãti, e clar cã un trup decerebrat si fãrã sensibilitate dispare iremediabil. Natia românã pare sã fie pe aceastã pantã, a pierderii identitãtii culturale, a „aneantizãrii“ propriului suflet. Se motiveazã (de cãtre „politicieni“) constant cã „e crizã“ si în vreme de crizã toti trebuie sã fim tinichigii, salahori, agricultori, sã lãsãm deoparte fanteziile si visele alambicate, sã ne înfigem piciorele adînc în pãmînt, sã tragem aer în piept si sã ne dumirim pe ce lume trãim. Si în vreme de crizã primul lucru pe care trebuie sã-l tãiem dintre prioritãti e visul. Sau cultura. Tãiem din banii pentru cãrti, pentru spectacole, pentru muzicã, pentru picturã. Sã ne întoarcem în pesteri, cã e crizã. Sã ne sfîsiem unii pe altii, cã e crizã. Sã ne spãlãm creierele, cã e crizã. Sã ne dispretuim propria istorie, cã e crizã. Sã ne fie rusine cã sîntem normali, cã e crizã. Cam asta e…! Rep.: Ce proiecte are în acest moment scriitorul Adrian Alui Gheorghe? A.A.G.: As lãsa deoparte romanul la care lucrez, volumul de versuri în pregãtire pentru editurã, pentru a pune la cale o carte despre „caracterele vremii noastre“, despre cozile de topor din lumea culturalã, despre fata „poliedricã“ a individului contemporan. Ar iesi o comedie tristã.

CASETA

Adrian Alui Gheorghe s-a nãscut la 6 iulie 1958, în Grumãzesti, Neamt. Absolvent al Facultãtii de Filologie din cadrul Universitãtii „Al.I.Cuza“ din Iasi, specializarea Românã – Limba latinã cu licenta în anul 1986, cu teza „Paradigma erosului în poezia lui Ovidius“. Doctor în Filologie din anul 2004 cu teza „Tinerete fãrã bãtrînete si sentimentul tragic al timpului“ (Universitatea Cuza Iasi). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990 si membru în Consiliul de Conducere al acestei uniuni în perioada 1996 – 2010; membru al PEN Clubului Român din anul 1990 si vicepresedinte al PEN Clubului Român în perioada 2014- 2016; director al Complexului Muzeal Judetean Neamt în perioada 1992 – 1993; director al Directiei pentru Culturã a judetului Neamt din anul 1995 pînã în anul 2000 si din 2004 pînã în anul 2013; director al Bibliotecii Judetene „G. T. Kirileanu“ Neamt din anul 2013; co- fondator si director al revistei de culturã „Antiteze“ în perioada 1996 – 2007; director al revistei de culturã, arte, atitudini „Conta“, din anul 2010; profesor asociat la Facultatea de Muzicã din Piatra Neamt, filialã a Academiei de Muzicã „Gheorghe Dima“ din Cluj Napoca, din anul 2005; deputat de Neamt în legislatura 2004 – 2008 (iulie – decembrie 2008); membru al Academiei Oamenilor de Stiintã din România din anul 2012.