Actualitate
Despre posibila debarcare a viceprimarului. „Toate hectarele de teren pe care le-a concesionat şi vîndut primăria sînt acasă la mine. Am plantat pe ele roşii şi castraveţi, în balcon la etajul 7“
■ Radu Samson, într-o postare ironică, îşi asumă toate marile nereguli din ultimii 8 ani ■ romaşcanii, ca de obicei, sînt pro şi contra demiterii acestuia ■
Motivele invocate de liberali pentru debarcarea viceprimarului Radu Samson par a fi destul de „subţiri“, iar şansele ca acesta să plece din primărie sînt reduse, din momentul în care conducerea judeţeană a PSD a declarat că cei cinci social-democraţi nu vor participa la vot. Pentru trecerea proiectului e nevoie de 15 voturi. Iar PNL nu poate conta, matematic, decît pe 12.
În Raportul de specialitate al proiectului, întocmit nu de secretarul general Gheorge Carnariu, nu de directoarea Serviciului Juridic, Camelia Rusu, ci de un consilierul juridic Corina Popa, argumentul prin care se cere înlăturarea lui Radu Samson este cel legat de vinovăţia impardonabilă de a fi dezinformat opinia publică, prin anunţarea decesului acelui copil, lucru dovedit fals. Cu doar cîteva ore înainte de vot, ironic, viceprimarul şi-a asumat toate „vinovăţiile“ din conducerea acestui oraş din ultimele trei mandate legislative.
„Sînt viceprimarul Romanului de UN AN şi 8 LUNI, iar mîine (27 iulie n.r) se discută demiterea mea din funcţie. Pentru că e un moment de bilanţ, doresc să mărturisesc nişte lucruri. Din 2008 şi pînă azi, am angajat vreo 400 de membri de partid în primărie, spital, şcoli şi alte instituţii din oraş. Au rămas neangajaţi doar cei 50 de membri ai USR. Eu sînt cel care a spart tot asfaltul de pe Artera Roman Est.
Anul trecut, în iulie, am stricat Microhidrocentrala de pe rîul Moldova. Înainte să o stric, am distrus cu ea tot ecosistemul din zonă. Din cauza mea, în policlinică e mizerie şi degradare de 20 de ani, chiar dacă spitalul, care gestionează policlinica, are vreo 8 zugravi angajaţi. În ultimii 10 ani am umplut oraşul de pavele şi sensuri giratorii de sute de mii de euro.
În Pietonal Ştefan cel Mare am îngropat cîteva milioane de euro iar acum plouă în toate spaţiile comerciale. Eu sînt cel care a dat parcarea supra etajată de la piaţă cu o vopsea care distruge maşinile, motiv pentru care atunci cînd plouă nu se poate parca la parter. Din cauza mea s-au asfaltat în ultimii 10 ani mai multe străzi, fără a se înlocui conductele de apă de sub ele.
Strada Bogdan Dragoş am asfaltat-o în campania electorală deşi ştiam că urmează să se schimbe conducta de gaz. Toate hectarele de teren pe care le-a concesionat şi vîndut primăria Roman în ultimii 15 ani sînt acasă la mine. Am plantat pe ele roşii şi castraveţi, în balcon la etajul 7. Nu în ultimul rînd, zilele trecute am scris, în mod eronat, că un adolescent a murit înecat la ştrand.
Slavă Domnului, am fost informat greşit iar tînărul şi-a revenit. Imediat ce am aflat adevărul am şters textul iar apoi am prezentat scuze public… PNL Roman a decis că trebuie să plec din funcţie. Acum, că s-a găsit VINOVATUL, Romanul va deveni prosper“ spune viceprimarul, care într-un post scriptum mai adaugă şi faptul că un postac i-a reamintit că tot el se face vinovat şi de demolarea Stadionului Moldova şi de distrugerea sportului romaşcan de performanţă.
Ca de obicei, zeci de romaşcani ce sînt prezenţi permanent la dezbaterile de pe Facebook comentează. Deea Andreea susţine că o persoană care află de multele nereguli, din interior, „e normal“ să fie dată afară. Ionel Sbera îi urează „demisie plăcută!“,acuzîndu- l pe viceprimar că de opt luni face dezvăluiri de tot felul doar pentru că se simte ameninţat.
Valeria Munteanu ia apărarea viceprimarului, rugînd pe cei care-l contestă să tragă concluzia cît de bine i-a fost acestuia de cînd a criticat, din interior, erorile de guvernare. Bogdan G. Maxim îl acuză pe viceprimar că a acceptat, după alegeri, alianţa cu PNL- ul, pe care l-a tot criticat 8 ani.
Maria Bostan crede însă că numai de frica dezvăluirilor se mai face cîte ceva în oraş. „Aleşii şi angajaţii primăriei sînt plătiţi foarte bine de către noi, toţi“, susţine Maria Bostan. Ana Macovei se numără printre susţinătorii viceprimarului apreciind faptul că are curajul să arate neregulile din primărie, socotind că Radu Samson este foarte pragmatic, că nu bate cîmpii şi că vine cu soluţii fezabile pentru rezolvarea problemelor în oraş.
-
Actualitate17 ore,
MARSAT SA Roman
-
Educatie2 săptămâni,
Succes excepțional al elevilor din Rareș la National Space Society Space Settlement Contest 2024
-
Actualitateo săptămână,
Vasile Bogdan Gherasim, candidatul PNL Neamț pentru primăria Cândești
-
Prima pagină22 de ore,
Un tânăr inginer, ambasadorul andivei de Gherăești în Belgia, la „România cu bun gust”. „Oamenii mă cunosc și știu că am luptat pentru proiecte benefice”
-
Actualitateo săptămână,
Au rămas disponibile câteva bilete de tratament pentru pensionari
-
Actualitate3 zile,
Constantin Tudurache este candidatul PNL Neamț pentru Primăria Dochia
-
Actualitate2 săptămâni,
Cum scăpăm de bullying-ul din școli?
-
Prima paginăo săptămână,
Facilități fiscale pentru donatorii de sânge