Despre moartea Reginei Elisabeta, „Mama orfanilor” și rolul ei în istoria României. Dreptul la neuitare

■ la 18 februarie 1916 s-a stins din viață Regina Elisabeta, soția Regelui Carol I ■ aceasta este cunoscută în istorie ca autoare a unor mari proiecte caritabile dar și ca scriitoare, sub pseudonimul literar Carmen Sylva ■ în ziua morții Reginei, supranumită și „Mama orfanilor”, episcopul Teodosie al Romanului a trimis o scrisoare preoţilor din eparhie cu indicația de a se trage clopotele în biserici și oficierea de parastase în ziua înhumării ■

Generațiile care au trăit în timpul regimului totalitar comunist știu foarte puțin, sau mai corect  mai nimic, despre ce a însemnat Regalitatea pentru România. Istoria, predată în epoca postbelică a fost una voit deformată, așa încât foarte puțini realizează care ar fi fost viața acestui popor din Estul unei Europe permanent aflată într-o situație geopolitică complicată.

Pasionații de istorie, așa cum este părintele doctor Florin Țuscanu, se străduiesc să ne dezvăluie o serie de aspecte din istoria zbuciumată a acestei zone și a neamului românesc. Într-o ultimă postare din rubrica „Dreptul la Neuitare”, pe care o suține pe contul de Facebook, părintele cărturar readuce în actualitate câteva date interesante despre perioada interbelică a României.

Astfel, aflăm că la 18 februarie 1916 s-a stins din viață Regina Elisabeta. „După moartea Regelui Carol I (27 septembrie 1914), Regina Elisabeta s-a retras la mănăstirea Curtea de Argeș, unde a încetat din viață în urma unei pneumonii, fiind înmormântată pe 21 februarie 1916, alături de soțul său, Regele Carol I, în biserica de la Curtea de Argeș.

În ziua morții reginei, episcopul Teodosie al Romanului a trimis o scrisoare tuturor preoţilor din Eparhie în care anunță moartea primei regine, Elisabeta a României, recomandând să se tragă clopotele pretutindeni, iar în ziua înmormântării acesteia, pe 21 februarie, în toate bisericile să se facă parastase, în prezența autorităților locale.

Despre Regină știm că semna Carmen Sylva (pseudonimul său literar). Aceasta nu și-a revenit din trauma pierderii unicului copil, principesa Maria (1870-1874), bolnavă de scarlatină, la vârsta de 4 ani. După această dramă regina s-a retras în lumea scrisului, iar după Războiul de Independenţă (1877), regina şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii acţiunilor caritabile”, reamintește preotul Florin Țuscanu.

Mai arată și modul în care era percepută figura reginei de către contemporanii săi: „Ea, care nu a avut parte de copilul ei, a ştiut să fie mama orfanilor. Faţă de soldaţi a ştiut să fie mama răniţilor. Faţă de cei săraci a ştiut să fie: Ajutorul…“. Părintele Țuscanu trece în revistă și câteva din cele mai cunoscute inițiative publice ale Reginei Elisabeta, cea care a înființat în România „Instituţiunea surorilor de caritate”, ca segment a efortului de modernizare a sistemului medical.

În 1893, a fost fondată „Societatea Regina Elisabeta”, care trata gratuit peste 17.000 de bolnavi anual şi distribuia medicamente săracilor. Se pare că proiectul său de suflet a fost „Azilul orbilor  Regina Elisabeta“, înființat pe 1 august 1909, pe strada Vatra Luminoasă din Bucureşti. După moartea Regelui Carol I, în 1914, Regina Elisabeta a trăit mai mult izolată, la Curtea de Argeş.

A murit pe 18 februarie (2 martie, după calendarul nou) 1916. După o gripă puternică, regina a făcut pneumonie şi nimeni n-a mai putut face nimic pentru ea. Din păcate, Regina Elisabeta n-a mai apucat să trăiască să vadă România Mare. Iar regina Maria, chiar în prima zi în care ţara s-a dus la luptă (pe 15 aug.1916) şi-a amintit de ea spunând: „Biata noastră mătuşă a murit! S-a îndurat Cerul s-o ia dintre noi ca să nu vadă ce va urma. (…)”, își încheie consemnările părintele Florin Țuscanu.