Despre comedia unei tragedii naționale

Proverbul moștenit din moși-strămoși nu e doar o expresie a înțelepciunii populare, ci ecoul unei istorii dureroase. Un popor obosit de promisiuni și trădări a învățat, în timp, să-și anestezieze durerile prin râs, să transforme tragedia în glumă, să îmbrace suferința în ironie. Așa s-a născut, din neputință și amar, o filozofie a resemnării românești: aceea că dacă nu putem schimba răul, măcar să-l luăm în bătaie de joc. Dar râsul nostru, azi, e gol pe dinăuntru. Nu mai e râsul izbăvitor al inteligenței, ci sarcasmul amar al disperării.

„O clasă care trăiește din viciu”

Realitatea tragică a vieții noastre de stat nu stă în cuvinte mari, în discursuri despre democrație sau în paradele de costume politice. Ea se ascunde în nespusa mizerie a celor mulți, a celor care trudesc și sunt storși până la os de o clasă politică nemăsurată, improductivă și parazitară. O clasă care trăiește din viciu, din șiretlic și din impostură, compusă mai ales din fii și nepoți de fanarioți moderni, care, sub masca interesului public, fură fără rușine.

Comedia noastră națională constă în minciuna perpetuă a constituționalismului: libertăți doar pe hârtie, civilizație doar în discursuri, democrație doar în lozinci. Totul este o pretextare — un joc de umbre care ascunde adevărata intenție: acapararea statului ca mijloc de jaf organizat. Sub nume diferite — PSD, PNL, USR, și toate celelalte sigle care se perindă în fața electoratului obosit — se ascunde aceeași foame de putere, aceeași metodă de pradă.

„Banda ocultă care guvernează România”

Pe această scenă absurdă se mișcă o mulțime de oameni așa-ziși mari. Autori care nu știu a scrie o frază corectă. Oameni de stat care n-au trecut prin școala caracterului. Politicieni fără rușine, pictori orbi și sculptori fără mâini, generali care nu știu să citească o hartă, miniștri crescuți în umbra pușcăriilor, legiuitori recrutați dintre stâlpi de cafenele, oameni cu darul beției și al trădării. Caraghioși care, înainte de „cariera” lor politică, vindeau bilete și făceau bișniță. Aceasta este, azi, banda ocultă care guvernează România.

„Chemare la trezire”

Dar această declarație nu e una de ură. E o chemare la trezire.

România nu va muri din cauza dușmanilor ei externi, ci din cauza propriei lașități interne. Din cauza celor care tac. Din cauza celor care râd când ar trebui să plângă și care plâng când ar trebui să lupte.

E timpul să nu mai privim politica drept o glumă murdară spusă la birtul istoriei.

E timpul ca poporul român să înceteze să fie spectatorul propriei tragedii și să urce, demn, pe scenă — nu ca actor de comedie, ci ca erou al renașterii sale morale.