Despre Bulai Iulian sau în „politichie“, despre penibil

■ de ziua Culturii Naţionale, 15 ianuarie, preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, nemţeanul Iulian Bulai, a reuşit din nou, s-o facă „lată“ ■ comentariile de pe reţeaua de socializare nu-i sînt deloc favorabile ■

Deputatul nemţean USR, Iulian Bulai, a reuşit, pe 15 ianuarie, decretată ca fiind Ziua Culturii Naţionale, cînd românii comemorau 171 de ani de la moartea poetului naţional, Mihai Eminescu, să iasă în spaţiul public şi să se demonstreze că ipocrizia politicienilor nu are limite şi că fac orice să iasă în evidenţă, chiar dacă cel mai adesea ajung să frizeze ridicolul, ridicat de ei la rang de „artă“. După celebra afirmaţie că Maica Domnului „e o mamă surogat“, care i-a adus critici din partea credincioşilor de toate confesiunile şi ale episcopului de Iaşi, Iosif Păuleţ.

Apoi, după Revelion, Iulian Bulai a acuzat vehement prestaţia grupului umoristic Vacanţa Mare din programul TVR 1 al nopţii dintre ani, unii speculînd că deputatul era „interesat“, în sensul că şi-ar dori să ajungă preşedintele-director general al televiziunii naţionale.

Şi, pe 15 ianuarie reuşeşte să iasă iar din anonimatul politic şi s-o facă şi „mai lată“, postînd pe pagina sa de socializare cîteva rînduri care i-au „adus“ peste 300 comentarii, în majoritate nefavorabile. „Astăzi s-a vorbit despre Mihai Eminescu mai mult decît în oricare zi a anului. S-a vorbit despre opera lui, valorile lui şi relevanţa lui în contextul actual. Mi- am dorit acest lucru. Dezbaterea vie este parte a procesului de formare a unei gîndiri critice: cheia prin care putem analiza probleme şi gîndi soluţii – în mod creativ. Mă bucur că de Ziua Culturii Naţionale, prin dezbatere liberă, împreună, l-am descoperit mai mult pe Mihai Eminescu: „Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi şi nouă toate; Ce e rău şi ce e bine, Tu te-ntreabă şi socoate; Nu spera şi nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te- ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate rece. Glossă – M. Eminescu“.

Cel care se autodefineşte, pe pagina de socializare „Deputatul tău. Iubitor de oameni decenţi. Doritor de schimbare. Gata de implicare. Bicicleta e coloana mea oficială“ o „comite“, rău de tot, cu următoarea afirmaţie: „Dacă Eminescu ar fi trăit astăzi: ar fi semnat pentru «Fără penali în funcţii publice»; ar fi eliminat pensiile speciale; ar fi desfiinţat inspectoratele şcolare, pe care le ştia bine; ar fi vrut să construim mai repede autostrada A8, pentru a ajunge mai repede de la Iaşi la Viena; ar fi reformat radical TVR, SRR şi CNA. La mulţi ani, Mihai! Mulţumim pentru moştenirea primită de la tine!“

Eminescu, mai actual ca oricînd

Şi de aici avalanşa de critici, venite de la persoane din toată ţara. Am selectat o parte dintre acestea. Mai toate converg spre a-i demonstra deputatului la ce nivel de penibil a ajuns clasa politică românească.

O demostraţie a ceea ce înseamnă „ştiinţa de carte“, care vine să arate actualitatea lui Eminescu şi la 171 de ani de la naşterea sa, o face Dan Daniel Dănuţ, care spune, printre altele: „Vedeţi mai jos cîteva din creaţiile lui Eminescu care se potrivesc perfect cu realitatea societăţii noastre: în politică, educaţie, cultură, afaceri. „Este adevărat că, Guvernul, în aceşti din urmă ani, mai mult decît în oricare altă epocă, a dobîndit drepturi mai însemnate, o influenţă mai mare, prerogative mai considerabile; dar cu cît i-a crescut mai mult puterea, cu atît a scăzut, în proporţiune, exerciţiul libertăţii, din cauza procedărilor sale administrative, din cauza amăgirilor la care a supus toate poftele şi toate pasiunile rele, contribuind astfel a slăbi coarda pasiunilor celor bune, în toate inimile. Oamenii cu sentimentele nobile şi dezinteresate cari au luat parte la mişcările de la 1848 şi 1859 sînt în drept astăzi, după cîte văd, să întrebe pe corifeii partidului guvernamental de astăzi: Ce aţi făcut cu iluziunile şi cu speranţele ţării din acei ani? Nu este meşteşugire care să nu se fi întrebuinţat spre a preface drepturile puterii în instrumente de interes privat în folosul recruţilor partidului“. (Timpul, 4 ianuarie 1881). Mihai Eminescu – „Un om de stat“: „Un om de stat ce multe îţi promite,/ Să nu-i arăţi că, tu, nu-i dai credinţă,/ Ci-i mulţămeşte cu-nchinări smerite/ Ca să nu-şi dea prea mult silinţă,/ Te fă că… crezi orice el o să-ţi zică,/ Ajută-l, însuţi tu, ca să te mintă“. Mihai Eminescu – „Împărat şi Proletar“: „Şi de- ntrebaţi atuncea, vouă ce vă rămâne?/ Munca, din care dînşii se- mbată în plăceri,/ Robia viaţa toată, lacrimi pe-o neagră pîine,/ Copilelor pătate mizeria-n ruşine…/ Ei tot şi voi nimica; ei cerul, voi dureri!“.

Mihai Eminescu – Timpul, 20-21 aprilie 1881: „Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rîndul lor, atîrnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii «patrioţilor», trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde «patrioţii» au cîte un petec de moşie, încît toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui «patriot». Greşealele în politică sînt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se- mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei“.

„Şcoala va fi şcoală, cînd omul va fi om şi statul va fi stat“

„Copiii români sînt încărcaţi cu materii, atît de multe şi atît de diverse, încît nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta în capetele lor. Aceşti copii nu învaţă nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila şi scîrba copilului de carte.

La acest rezultat au ajuns aproape toate şcoalele la noi. Vezi tineri care au învăţat latineşte, greceşte, istoria universală, logică şi psihologie, ştiinţe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul şi… cu toate astea, nu ştiu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit şcoala au uitat tot“. (Timpul, 25 octombrie 1878).

„Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie, trebuie să fii înrudit cu ei“. Mihai Eminescu, Timpul, 30 iulie 1881. „… Trădătorul numindu- se geniu, plagiatorul erou, pungaşul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei om cu principii şi speculanta de sineşi femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce şi, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos. (Timpul, 26 mai 1883)

Există limite între ridicol şi penibil!

Anini Stephanie îi „dedică“ preşedintelui Comisiei de cultură un fragment ilustru din poezia eminesciană „Ai noştri tineri“, spunînd „Dacă trăia acum Eminescu, ţi-ar fi dedicat, în mod special, versurile: «Ai noştri tineri, la Paris (Oslo, apropo de studiile în Norvegia ale deputatului – n.red.) învaţă/ La gît cravatei, cum se face nodul/ Şi- apoi ne vin de fericesc norodul/ Cu chipul lor isteţ, de oaie creaţă». „La multi ani, Bulai!“ (cu referire ironică la urările făcute marelui poet – n.red.).

Corlan Costinel postează următoarea remarcă: „Dvs. dl. Bulai, aţi făcut descoperiri «epocale» despre Eminescu. Mai puţin şi-l făceaţi membru de partid, post-mortem. Un subiect savuros pentru bancurile ce vor circula cînd vor trăi nepoţii mei“.

Mai radical, Nicolae Voiculeţ, îi cere politicinului demisia de onoare: „Nu aveţi nicio legătură (din punctul meu de vedere) cu poziţia pe care aţi primit-o politic, de preşedinte al Comisiei pentru Cultură! Nu onoraţi nici această funcţie şi nici Cultura Română. Un gest care v- ar înnobila şi v-ar spăla păcatele, deja cunoscute de o întreagă ţară, ar fi să vă daţi DEMISIA de onoare şi să lăsaţi o adevărată personalitate a culturii române să gestioneze respectiva comisie! Gafa impardonabilă pe care aţi făcut-o la adresa «Domnului Eminescu», va rămâne cea mai mare «realizare» ca preşedinte al Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor“.

Adrian Mic îl gratulează cu un apelativ, puţin măgulitor, pe care un articol, în presă nu-l poate prelua, sfătuindu-l pe politician: „poate ar fi trebuit să-l citeşti pe Eminescu înainte de a deveni Ministrul Culturii. Ai început sa emani cîte o prostie, aproape, zilnic. Du-te şi mai citeşte, poate mai descoperi şi alte personaliăţi ale culturii românesti, care, poate, ar fi susţinut «Fără tîmpiţi în funcţii publice!»“.

Anca Timar face trimitere la un alt articol eminescian, intitulîndu-şi postarea „Cu dedicaţie pentru bulai, de la DOMNUL MIHAIL: „Ei, bine, s-o ştii de la mine: nimeni nu caută aicea de-a fi aceea ce vrea să treacă. Vezi la noi: istorici ce nu cunosc istoria, literaţi şi jurnalişti ce nu ştiu a scrie, actori ce nu ştiu a juca, miniştri ce nu ştiu a guverna, financieri ce nu ştiu a calcula şi de aceea atâta hârtie mâzgălită, fără nici un folos, de-aceea atâtea ţipete bestiale, care umplu atmosfera teatrului, de-aceea atâtea schimbări de ministeriu, de-aceea atâtea falimente. (Mihail Eminescu – Geniu pustiu)“.

O postare este în favoarea USR-istului, cea a lui Radu Scarlat, care îi ia apărarea politicianului: „Sînt curios cînd se vor plictisi postacii sau cînd vor rămîne fără texte. Oricum se pare că faceţi ce ce trebuie dacă deranjaţi atît de tare. Succes!“ Există şi alte postări, dar pe care nu pot fi reproduse, altele susţin că „alesul neamului“ a atins culmea ridicolului, un anume Maximilian Balaşa gratulîndu-l cu apelativul de „Bulă, Bulişor“, „Perla Moldovei de la Neamţ“, iar Nicu Roşca întreabă: „Aşteptăm cu nerăbdare să vedem ce ticluieşti pe 26 ianuarie?! (ziua de naştere a lui Nicolae Ceauşescu – n.red).

Dacian lady spune: „Este de cel mai prost gust să te asociezi insistent şi meltenesc cu o personalitate faţă de care nu eşti decît un gîndac de bucătărie. Domnul Eminescu a avut de suferit din partea unor neica-nimeni d.p.d.v. cultural, aidoma dvs. Părăsiţi scena, există limite în ridicol şi penibil!“.