Contactează-ne

Actualitate

Deşi nu-i antivaccinist, ce critici are un medic

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ doctorul Filip Panait acuză patronatele medicilor de familie de slugărnicie faţă de guvernanţi ■ el spune că un grup restrîns a confiscat şi politizat organizaţia, pentru a-şi face capital de imagine ■ nu s-a vaccinat şi nici nu-şi imunizează pacienţii împotriva coronavirusului ■

Medicul Flip Panait, cunoscut ca un doctor „rebel“ are în această perioadă o atitudine tranşantă în ceea ce priveşte criza pandemică, delimitîndu-se faţă de ceea ce fac ceilalţi colegi din sistemul de medicină primară din România.

El critică recentul comunicat de presă al Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Famile, susţinînd că un grup de cîţiva medici şmecheri au confiscat organizaţia şi au început să se perinde pe la televizor şi pe la congrese pentru a-şi face capital de imagine.

„Aşa se face că pe scaunele de conducere stau nişte fosile, uitate de timp, bune pentru Muzeul Antipa, care au înviat, dintr-o dată, ca să ne bage pe noi în război fratricid, din cauza unor tratamente injectabile, numite, pompos, vaccinuri. Atitudinea discriminatorie şi tonul ameninţător al acestor doctori ne fac să ne aducem aminte de vremuri întunecate ale istoriei europene.

Aceşti băgători în seamă ar trebui să ştie că se discută instituirea unui tribunal penal pentru crime contra umanităţii, comise în pandemie şi că riscă să stea după gratii, mult şi bine“, afirmă doctorul Filip Panait, care îi numeşte pe unii colegi sclavi ai politicienilor, ignoranţi şi lacomi, care nu mai reprezintă demult interesele breslei.

Rugat să explice această atitudine şi dacă el, ca medic, crede în existenţa coronavirusului, medicul Flip Panait a spus că boala există şi a confirmat faptul că nu s-a vaccinat şi nici nu s-a angajat în campania de vaccinare a populaţiei.

„Eu nu spun că nu trebuie făcut vaccinul, dar nici nu pot fi obligat să mă vaccinez, dacă eu nu vreau. Eu mă opun introducerii certificatului verde care limitează drepturile omului. De altfel, Tratatul de la Ovideo spune clar că un tratament nu poate fi făcut unei persoane, care nu-şi dă acordul.

Pacienţii care au luat tratamentele prescrise de mine nu prea au ajuns la spital. Eu sînt revoltat de faptul că Guvernul României, care nu există, nu a făcut nimic să asigure medicamente în farmacii şi atunci ne mirăm că lumea cumpără tratamente de pe Facebook şi de la tarabele din pieţe, unde basarabenii fac bişniţă cu ţigări şi cu tot felul de medicamente. Omul e liber să aleagă modul în care se tratează“, a declarat Filip. Panait.

Afirmă că numărul deceselor în cele două localităţi unde-şi are cabinetul, Bîra şi Boghicea, este mult mai mic de la izbucnirea pandemiei de coronavirus decît înainte:

„Oamenii nu mai circulă aşa mult ca înainte. Nu mai umblă prin cîrciumi. Acest lucru este constatat nu doar de mine, ci şi de Institutul Naţional de Statistică. De altfel, numărul acesta de morţi pus pe seama Covidului e exagerat. La televizor şi în presă nu vezi altceva decît ştiri cu vaccinarea şi din ATI“.

Medicul declară că îşi imunizează pacienţii împotriva gripei sezoniere şi a celorlalte boli contagioase, dar nu împotriva SARS Cov 2. Asta pentru că a refuzat să semneze contractul cu Casa de Asigurări deoarece ar avea clauze ascunse, dar mai ales din cauza faptului că unui medic de familie i se plăteşte jumătate de preţ faţă de banii primiţi de cei de la centrele de vaccinare:

Campania de vaccinare, dacă era gîndită a se face de către medicii de familie vă asigur că astăzi trei sferturi din populaţia României era vaccinată. Au trecut peste noi cu bocancii militarilor şi acum se plîng că nu merge campania“.

Contactată telefonic, preşedinta Federaţiei Naţionale a Medicilor de Familie, Raluca Zoiţanu a spus că nu a auzit de medicul de la Neamţ şi nici de declaraţiile sale:

„Nu am auzit de doctorul Filip şi nici nu doresc să comentez opiniile acestuia. Asociaţia este una reprezentativă pentru medicina de familie şi la ea sînt afiliate foarte multe asociaţii judeţene. Funcţionăm de 12 ani şi sîntem în relaţii de colaborare cu toţi miniştrii sănătăţii şi cu reprezentanţii Casei Naţionale de Sănătate.

Am fost invitaţi în comisiile Parlamentului la dezbaterea unor legi. Săptămîna trecută am fost premiaţi, recunoscîndu-ni-se meritele în sprijinirea campaniei. Noi susţinem campania de imunizare, pentru că e un lucru dovedit ştiinţific. Oricine spune altceva este certat cu ştiinţa, cu medicina şi trebuie să se întoarcă la şcoală.

Şi medicul Monica Pop apare la toate televiziunile cu opinii împotriva vaccinării. Colegiul Medicilor a anunţat că va încerca să ia măsuri în cazul acestor medici care dezinformează publicul şi se va încerca tragerea lor la răspundere“.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Bolnav politic

    9 noiembrie 2021 at 5:59 AM

    Dr. Melesteanu Mihaela, membru PNL, Piatra Neamt, medic de familie de 24 ani, a refuzat sa io consulte pe sotie, trimitand o la DSP desi nu avea covid, desi stia ca sotia are afectiune cronica, afirmand ca testele din farmacie sunt degeaba. Aceasta femeie se bucura la 100 lei primiti per pacient presupus covid? Mao mult este medic de intreprindete al fabricii Kober si refuza sa acorde angajatilor concedii medicale, sotia mea nesolicitand aproape nici un concediu in acedti ani. Asa se face medicina de familie, politic? Mai are si contract la Centrul de permanenta la 1 Mai.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Se îmbunează vremea

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ meteorologii anunţă valori termice în creştere ■ pînă la finele săptămînii viitoare vor fi temperaturi maxime diurne pozitive ■ în cea mai rece noapte nu vor fi mai mult de -4 grade ■

Am scăpat de ger şi cel puţin pînă la finele lunii ianuarie şi început de februarie vom avea parte de vreme mai bună.

Meteorologii dau asigurări că ziua vor fi valori pozitive, ce vor ajunge pînă la 7 grade în timp ce în cea mai rece noapte mercurul din termometre se opreşte a -4 grade, bine faţă de ce am îndurat pînă acum. În general va fi timp frumos, cu cer degajat şi nu se anunţă precipitaţii de nici un fel.

Pînă atunci trebuie spus că şi ziua de ieri, 27 ianuarie, a fost blîndă din punct de vedere termic, iar la ora 11:00 termometrele indicau valori între 0 şi cel mult 1 grad în teritoriu, însă la staţia meteo de pe Cehlău – Toaca erau, la acelaşi moment, temperaturi la limita gerului, -9 grade. Vîntul făcea ceva probleme şi indicele de răcire era de -2 grade la Roman, la Piatra Neamţ se resimţeau -6 grade, iar pe munte erau -26 de grade.

Este şi ceva zăpadă, 2 centimetri la Piatra, 4 la Roman, 9 la Tîrg şi strat consistent de 73 de centimetri este pe Toaca. Cu începere de azi, 28 ianuarie, avem promisiuni că scăpăm de cerul acoperit şi revedem soarele, astfel că la amiază ne putem aştepta la temperaturi pozitive, 4 grade.

Minima nocturnă va fi blîndă şi peste noapte va fi -1 grad. Senin, dar ceva mai rece, va fi sîmbătă, 29 ianuarie. Specialiştii spun că maxima diurnă coboară pînă la 2 grade, iar după lăsarea întunericului mercurul din termometre se opreşte la -3 grade.

Una din cele mai calde zile din intervalul de prognoză pare a fi cea de duminică, 30 ianaurie, şi pe fondul unui cer mai mult senin în zona noastră se vor înregistra pînă la 6 grade. Acest lucru va influenţa şi regimul nocturn iar minima saltă la -1 grad. Ultima zi a lui Gerar, luni 31 ianuarie, aduce timp bun pentru acest moment al anului şi maxima va fi de 3 grade, în timp ce minima se opreşte la -3 grade. Luna februarie debutează cu soare, dar se fce niţel mai rece.

Previziunile pentru marţi, 1 februarie, sînt cer degajat, 2 grade peste zi şi cea mai rece noapte din intervalul de prognoză, -4 grade. Nu se schimbă nimic în aspectul vremii nici pe parcursul zilei de miercuri, 2 februarie, cînd valorile termice diurne vor fi de 3 grade, iar minima nocturnă rămîne cantonată la -4 grade. Ceva schimbări vor fi abia joi, 3 februarie, cînd va fi cer degajat şi soare ce saltă mercurul din termometre pînă la valoarea de 7 grade. Vestea bună este că după o lungă perioadă de timp cu nopţi reci şi deosebit de reci, se mai îmbunează şi regimul termic nocturn şi vor fi 0 grade.

Vineri, 4 februarie, mercurul din termometre saltă pînă la 7 grade şi vine prima noapte cu minimă pozitivă, de 1 grad. Cam la fel va fi vremea şi în primul week-end din februarie. În perioada 5 – 6 februarie va fi cer degajat, maxime diurne de 7, respectiv 5 grade şi cam 1 grad după lăsarea întunericului.

Citește știrea

Actualitate

Cum poate ajunge Piatra Neamț cel mai smart oraș din România cu ajutorul soluțiilor de la Dell Technologies

Știre publicată în urmă cu

în data de

Dacă ți-ai luat cel puțin o zi de liber de la serviciu în ultimul an pentru a plăti taxe, impozite sau pentru a reînnoi documente ce țin de instituțiile statului, atunci ești printre cei 73% dintre românii care și-au petrecut o parte din concediu la ghișeu.

8 din 10 români declară că de obicei nu rezolvă problema pentru care au venit, de la prima vizită. Principalele obstacole pe care le-au întâmpinat în acele situații sunt: faptul că nu aveau toate documentele (47,03%) și defecțiuni tehnice sau erori umane din cadrul instituției (46,85%), arată un studiu recent efectuat de Asociația Română pentru Smart City, cu sprijinul Dell Technologies și Intel.

Mai mult, nici de cealaltă parte a ghișeului lucrurile nu sunt mai lejere, funcționarii publici declarând că au probleme precum centralizarea informației. „Este dificil de aflat nivelul de încărcare al fiecărei instituții și al fiecărui departament, fapt ce îngreunează întreaga activitate” a subliniat unul dintre respondenți. În plus, de la începutul pandemiei a apărut problema lucrului de la distanță – munca de acasă necesită aparatură și securitate cibernetică. Proiectele de digitalizare gândite special pentru probleme punctuale ar crește calitatea vieții cetățenilor și ar ajuta funcționarii publici să crească eficiența.

Pentru a rezolva măcar o parte dintre problemele instituțiilor publice, Dell Technologies pune la dispoziție echipa de experți dedicată sprijinirii sectorului public, ce oferă consultanță gratuită autorităților care doresc să ajute la digitalizarea orașului lor.

Acțiuni cu impact puternic

Pentru a crește calitatea vieții cetățenilor și pentru a ajuta România să iasă din epoca dosarului cu șină, Dell Technologies s-a alăturat campaniei „România Fără Ghișee” a Asociației Române pentru Smart City, al cărei obiectiv este debirocratizarea instituțiilor statului prin implementarea de soluții tehnologice adaptate nevoilor cetățenilor. Dell Technologies vine cu experiența, soluțiile și expertiza proiectelor derulate peste tot în lume care au crescut satisfacția rezidenților.

Să luăm exemplul simplu al traficului care poate bloca un întreg oraș. Anul trecut, Dell Technologies a introdus un sistem de monitorizare al traficului în Budapesta care a redus timpii de așteptare pentru transportul în comun. Mai exact, sistemul poate arăta în timp real care este timpul de așteptare pentru transportul în comun și care este durata călătoriei, deci se obține optimizare și se câștigă timp.

Aceste sisteme de transport inteligent implementate în New Mexico au redus întârzierile în trafic cu 88%. Cum se traduce acest lucru? Prin eficiență, reducerea factorilor de stres și bunăstarea locuitorilor.

Proiecte de mare succes au fost implementate de către Dell Technologies în toate colțurile lumii. Spre exemplu, în Eerle, Olanda, municipalitatea a pornit un proiect ambițios pentru a îmbunătăți sănătatea și a crește bunăstarea celor 18 000 cetățeni prin proiecte ce variază de la gestionarea apei și a deșeurilor, aer curat în școli, străzi sigure, reducerea emisiilor de carbon și până la asistență medicală accesibilă oricând și oriunde. Putem privi și dincolo de ocean, în India, unde Dell Technologies a crescut drastic siguranța celor 3 milioane de locuitori ai orașului Pune.

Dacă în ultima perioadă am văzut puterea factorilor externi asupra activităților cotidiene, orașul digital are grijă de cetățenii acestuia în contextul în care sănătatea și siguranța populației este o adevărată provocare. Ora¬șele Digitale folosesc tehnologii big data pentru a monitoriza sănătatea generală a comunității ș¬i pentru a aborda în mod proactiv situațiile care pot apărea neașteptat.

Călătoria României către orașele digitale

Piatra Neamț este un oraș cu mare potențial și deschis către inovații. Aici, digitalizarea nu este o noutate, însă ar putea deveni o reușită completă prin adoptarea unor soluții bine gândite, care au drept scop creșterea calității vieții cetățenilor și poate, cine știe, în câțiva ani vom putea discuta despre digitalizarea orașului Piatra Neamț așa cum vorbim acum despre digitalizarea unui oraș ca Budapesta.

Raportat la profesionalizarea personalului din administrație, se constată o creștere în continuare a numărului oamenilor din primării dedicați pentru proiectele și infrastructura Smart City. Asociația Română Pentru Smart City consideră că vom trece la etapa următoare de dezvoltare Smart City, atunci când în primăriile din România va exista cel puţin o persoană dedicată unor astfel de proiecte, şi atunci când job-uri noi de tipul Data Manager, Data Analyst, Ofiţer de Trafic sau Manager Infrastructuri Smart City, se vor regăsi în organigrama municipalităților.

La nivelul orașelor medii regăsim acele orașe care au îmbrățișat adopția soluțiilor inteligente, semn că inovația și leadership-ul pot apărea la organizațiile mai agile, nu neapărat mai mari, birocratizate sau numeroase. Autoritățile publice pot deveni ambasadori ai digitalizării României prin semnarea petiției România Fără Ghișee.

Citește știrea

Actualitate

Andrei Carabelea, președinte PNL Piatra Neamț: „PNL Piatra-Neamț, un partener de dialog pentru industria HoReCa”

Știre publicată în urmă cu

în data de

PNL Piatra-Neamț salută votul unanim exprimat în ședința Consiliului Local de astăzi pentru proiectul ce a vizat aprobarea ”Regulamentului privind modalitatea de obținere a avizelor/acordurilor/autorizațiilor de deschidere a exercițiului comercial”.

Clarificările privind acest regulament sunt o consecință a consultărilor care au avut loc cu principalii actori din industria HoReCa din Piatra-Neamț. Sugestiile și propunerile lor au generat un amendament concis și clar care nu mai lasă loc de interpretări din partea celor care au  încercat să inducă în eroare antreprenorii și să transforme un subiect de real interes pentru comunitate și mediul de afaceri, într-o tentativă de manipulare a opiniei publice.

Industria HoReCa și-a exprimat dorința de a nu fi implicată în jocuri politice, iar noi respectăm acest punct de vedere. În PNL mediul de afaceri va găsi întotdeauna un partener de dialog onest și implicat, fapt demonstrat deja prin măsurile de sprijin acordate de la începutul pandemiei, măsuri care vor fi promovate și în continuare.

Ne exprimăm speranța că și PSD va înțelege să nu mai amestece politica cu administrația și să nu speculeze în interes de imaginesubiecte sensibile pentru mediul de afaceri, mai ales în această perioadă care i-a pus la grea încercare pe antreprenori.

Deși PSD a retras amendamentele propuse invocând faptul că ele coincid cu cele ale PNL, adevărul este că nu a avut niciun amendament concret și nici măcar nu a respectat procedura legală de amendare a unui proiect de hotărâre. Mai mult decât atât, au avut posibilitatea 60 de zile să vină cu sugestii și propuneri pentru acest regulament care a fost în dezbatere publică. Acest lucru demonstrează încă o dată că PSD nu a înțeles că democrația înseamnă dialog și dezbatere și totodată respect pentru lege, cetățeni și parteneri.

Mulțumim reprezentanților HoReCa pentru reacția promptă și atitudinea echilibrată de care au dat dovadă și îi asigurăm încă o dată de sprijinul nostru necondiționat și deschiderea permanentă pentru dialog.

Andrei Carabelea, președinte PNL Piatra Neamț

Citește știrea

Trending