Contactează-ne

Tribuna Nemțenilor

Desfiinţarea Grădinii Zoo din parcul Cozla, dovada incapacităţii administraţiei de a remedia deficienţele

Știre publicată în urmă cu

în data de

Puţini pietreni, printre care nu mă număr, ar mai susţine că Grădina Zoologică din municipiul Piatra Neamţ era bine administrată şi că vieţuitoarele găzduite acolo duceau o viaţă de invidiat. Spaţiile insuficiente, improprii multe dintre ele, dotarea precară şi improvizată, şi aici mă refer la cuşti, precum şi lipsa de vegetaţie din unele spaţii, creau o imagine deplorabilă, care cu greu putea fi contracarată de satisfacţia de a vizita un astfel de loc.

Timp de 30 de ani, de la un an la altul, am tot sperat ca primarii, pe care i-am ales periodic, să transforme acest spaţiu, pe care îl considerăm util, într-o grădină zoologică veritabilă, cu care să nu ne fie ruşine a ne lăuda. Nu s-a făcut mai nimic, cârpindu-se de la an la an, pe ici pe acolo. În ultimii ani, s-a mai văruit poarta, s-a reglementat taxa de intrare şi s-au construit nişte crâşme cu bere, mici şi pufuleţi.

Ca să se facă loc crâşmelor, vieţuitoarele existente au trebuit să se mai restrângă şi aglomeraţia s-a accentuat, prin achiziţionarea unor noi exemplare, precum macacul. Nemulţumirea pietrenilor privind starea deplorabilă a Grădinii Zoo a fost împărtăşită şi de noul primar ales, Andrei Carabelea, dar acesta a luat decizia primitivă, a spălatului pe mâini. Nu ca măsură profilactică pentru combaterea pandemiei, ci ca măsură a neputinţei de a gândi o soluţie salvatoare, dar şi a jemanfişismului faţă de dorinţele majorităţii pietrenilor.

Pentru că majoritatea pietrenilor vor ca municipiul de munte în care trăiesc să aibă o grădină zoologică , după toate standardele. Primarul Carabelea a decis să se spele pe mâini, anunţând încă de la preluarea mandatului că intenţia lui este „să desfiinţeze Grădina zoologică“. Nu s-a făcut nicio analiză asupra deficienţelor şi asupra soluţiilor de remediere a acestora, ci doar s-a abordat primitiv principiul că „tot ce creează probleme, se desfiinţează“, propulsat de noul val de politicieni care se vor a fi cea mai bună opţiune pentru România.

Nici mai mult şi nici mai puţin. Nu să mute Grădina Zoologică într-un spaţiu mai corespunzător din Parcul Cozla, care ar fi fost soluţia corectă. Parcul Cozla dispune de spaţii generoase în acest sens, are telescaun, are telegondolă şi alte infrastructuri necesare dezvoltării turismului. În mod formal, primarul a provocat o consultare publică pe această temă, dar ce a înţeles din asta, numai el ştie. Am crezut că propunerea lui de desfiinţare a grădinii zoo este doar o toană juvenilă şi va fi obligat să se confrunte cu decizia consilierilor locali, care duc povara responsabilităţii în faţa urbei.

Ţi-ai găsit! Responsabilitatea acestora s-a dovedit a fi sub nivelul genunchiului broaştei. Joi 22 aprilie, în şedinţa Consiliului municipal, primarul a propus desfiinţarea grădinii şi consilierii PNL, USR-PLUS şi Pro România s-au conformat şi au votat desfiinţarea Grădinii zoologice şi ocuparea spaţiului rămas liber cu Grădina Publică „Nicu Albu“. Primarul a jubilat, declarând satisfăcut că a asistat la „un vot istoric“, prin care se reuşeşte „să aducem o grădină publică dintr-o etapă de mult trecută, într-o fază de actualitate“.

Vorbe de clacă, care contrazic chiar rostul grădinii, gândit de Nicu Albu. Înainte de toate, primarul nu ne-a dezvăluit niciodată ce înţelege el printr-o „grădină publică“. Grota urşilor, construită special pentru asta de fostul primar liberal Nicu Albu, va fi desfiinţată sau ce va deveni? Şi în pavilionul de deasupra Grotei va cânta fanfara în zilele de repaus săptămânal? În locul cuştilor şi a celorlalte acareturi ce vor apare, straturi cu panseluţe şi bănci? Dar în locul crâşmelor? Nu ştiu de ce, dar cred că crâşmele nu vor dispărea, ci din contra, vor asigura o concurenţă serioasă „Colibelor haiducilor“ şi „Gospodinei“ de pe Cozla Mică. Primarul, oarecum sesizat, ne garantează că prin această desfiinţare „nu există interese ascunse şi nici nu vor fi“. Uite, nici nu poci moncher, pentru ca să te crez.

Desfiinţarea Grădinii zoologice s-a realizat prin vot politic

Consilierilor locali, care au votat pentru desfiinţarea Grădinii Zoologice, nu le-a trecut prin cap nicio idee despre alternativa salvării acestei grădini, respectiv a mutării acesteia în alt spaţiu din Parcul Cozla. În Parcul Cozla există spaţii suficiente pentru a asigura existenţa în continuare a acestei grădini zoo, chiar dacă multe spaţii sunt deja programate de primărie pentru a dezvolta alte năzdrăvănii aşteptate cu mult interes de mediul privat.

Întradevăr, consilierii respectivi au aprobat mutarea animalelor şi păsăretului, dar nu în Parcul Cozla, ci tocmai la Sanctuarul Urşilor de la Zărneşti, judeţul Braşov. Votând, aceşti consilieri nu au gândit cu capul, ci cu sigla partidului aplicată pe turul pantalonilor. La Zărneşti, există „Sanctuarul Liberty“ unde, într-o pădure de vreo 69 hectare, hălăduiesc în voie circa 100 de urşi cu sechele, cărora li se asigură îngrijire şi hrană şi pot fi vizitaţi de către turişti.

Oraşul Zărneşti, cu doar circa 22.000 locuitori, are o primărie care şi-a permis să amenajeze o astfel de locaţie pentru urşi, deoarece are nişte consilieri locali care nu gândesc cu sigla partidului, ci cu capul. Ne putem întreba legitim, dacă urşii noştri se vor integra firesc în perimetrul acelui Sanctuar al urşilor, ce se va întâmpla cu celelalte vieţuitoare şi păsăret? Vor completa fauna Sanctuarului? Consilierul Liviu Harbuz, aflat de partea ideilor primarului, a promis că garantează asigurarea condiţiilor optime pentru toate vieţuitoarele trimise acolo, deoarece face parte din conducerea Sanctuarului (!).

Oare nu o fi aflat Liviu Harbuz de la directoarea Sanctuarului, care a atras recent atenţia oficialităţilor, că se asigură din ce în ce mai greu hrana necesară urşilor, care plătesc astfel preţul izolării oamenilor, ca măsură de combatere a pandemiei. Aceasta preciza că dacă nu se termină cu izolarea şi distanţarea populaţiei, dificultăţile semnalate se vor accentua. Deoarece primăria din Zărneşti nu face acte de filantropie pentru alţii, nu este exclus ca primăria din Piatra Neamţ să fie obligată să cotizeze lunar pentru îngrijirea contingentului dislocat.

Tocmai în aceste circumstanţe şi-a găsit primăria Piatra Neamţ să mute din lac în puţ toate vieţuitoarele grădinii zoologice. Zărneştiul şi-a dezvoltat turismul, având deja 10 hoteluri funcţionale pe lângă Sanctuarul urşilor. Şi noi avem un grand hotel la Trei Coline şi ar trebui mutat la Zărneşti, odată cu Grădina zoologică, că tot creează probleme stând neutilizat. De atâta vreme.

În loc de Epitaf

Pentru a evoca amintirea a ceea ce a fost, dar şi putea fi, Grădina zoologică din Piatra Neamţ ar fi moral ca primarul, pe cheltuiala proprie, să pună o placă comemorativă la intrarea în Grădina Publică „Nicu Albu“, în care să se menţioneze data fatidică de 22 aprilie 2021, când din parcul lăsat de Nicu Albu, a rămas numai numele. Pe o plăcuţă mult mai mică să fie trecuţi toţi consilierii, autori ai acestui „act istoric“.

Politică liberală – săracii să dea bogaţilor

Anul trecut, de abia se uscase cerneala cu care, Klaus Iohannis iscălea decretul de numire a „Guvernului Meu“, că premierul Orban a şi lansat o listă de pomeni electorale către simpatizanţi. Guvernul Orban, vrând să dovedească că aplică politici altfel decât guvernarea PSD-ului, a promovat în 2020 o lege prin care a hotărât ca pe viitor orice român se poate racorda gratuit la reţeaua de gaze şi de energie electrică.

Restul românilor, care au apucat să se racordeze până la data apariţiei legii, rămân cu banii luaţi şi cu ochii în soare. În plus, legea liberalilor prevede şi un amănunt, trecut uşor cu vederea, dovadă a lipsei de transparenţă legislativă, atât de imputată PSD-ului, dar la fel de neglijată şi de PNL.

Amănuntul cu pricina se referă la costurile acestor racordări moca, care nu vor face obiectul vreunei pomeni din partea guvernului, ci vor fi suportate integral de românii care au apucat să se racordeze până acum. Şi cum prin tradiţie, la orice pomană românii dau năvală, s-au înregistrat o avalanşă de cereri, atât pentru racordări, cât şi pentru extinderea unor racordări deja existente, care urmează a fi executate gratis pentru toţi solicitanţii.

Să nu creadă cineva că guvernul liberal, care a iniţiat legea, va suporta toate aceste costuri. Costurile vor fi recuperate integral din tarifele pentru consumul gazelor şi a energiei electrice aplicate populaţiei, care se vor regăsi în facturile de plată. Costurile privind racordarea vilelor şi a obiectivelor industriale ale persoanelor fizice bogate se vor regăsi în facturi ale calicimii, pe care liberalii ar scoate-o din România, ca să nu mai voteze PSD-ul. Dacă PSD-ului i se reproşa că aplică politici tip Robin Hood, prin care se lua de la bogaţi ca să se dea la săraci, PNL-ul aplică acum politici anti Robin Hood, prin care iau de la săraci, pentru a da la bogaţi.

Se preconizează că, astfel, facturile la energia electrică vor creşte cu 3-4%, iar facturile la gaze cu circa 30%, ceea ce în cheie liberală s-ar traduce în „creşterea nivelului de trai“. Această hoţie de codru mare face parte din pachetul de reforme promise de Klaus Iohannis, reforme aplicate de o majoritate tembelă, care dovedeşte a fi acum „cea mai bună opţiune pentru România“, după cum ne intoxică preşedintele în discursurile sale după prompter, de la Cotroceni.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Cronica pisălogului. Puţină matematică

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto dădea viaţă, cu ceva ani în urmă, unor tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi iată o altă cronică intitulată Puţină matematică, care aduce în discuţie, cu fină ironie, tare ale societăţii post decembriste, legate de: sărăcie, şomaj, turism comercial, corupţie, troc, nemulţumiri cotidiene, etc.

Problema nr.1: În speranţa că va face rost de gologani să plece la turci, să-şi aducă fitil de lampă şi cauciucuri de bicicletă, ca să-şi pună „calul pe picioare“, moş Alecu, agricultorul, care zicea odată că feciorul lui, care e profesor, l-a făcut de tot rîsul, că a cerut gologani de la elevi, ca să le pună notă mare, a adus la tîrg un ţuhal de grăunţe şi s-a aşezat în piaţă la o tarabă, la care se găsea cu nişte morcov şi moş Barbu, zarzavagiul, care are doi gineri şomeri, ce au fost daţi afară deşi erau pricepuţi şi harnici, că-n locul lor au rămas doi beţivani care cînd fac 2 şi 3 ba chiar şi la schimbul unu, aduc la fabrică ţuică de n-are poliţia atîtea fiole să-i depisteze pe toţi acei care susţin că cei doi sînt oameni de nădejde, oameni de neînlocuit.

Pentru că taraba era mare a încăput cu un coşuleţ şi moş Costică, ciobanul, pe care – la fel ca şi ceilalţi – nu îl ocoleau grijile, că a jucat şi el la FOX, şi acum, o mare parte din economiile lui s-au dus pe apa Sîmbetei. Cum oamenii buni se împacă, l-au primit lîngă ei şi pe moş Dumitru, coşărcarul, că n-avea altă marfă decît un coş de nuiele. El era cel mai mulţumit din toţi că era învăţat cu sărăcia şi acum o duce bine.

Cum clienţii nu se prea dădeau în vînt după marfa lor că lumea n-are bani, domnule, acesta-i adevărul, fiecare a cumpărat marfa unuia din a celorlalţi, dar moş Barbu care cumpărase coşul de nuiele, găsindu-i o hibă, a făcut schimb cu moş Alecu, care şi el cumpărase ceva. Moş Costică, ciobanul, nemulţumit şi el de marfa pe care o cumpărase, a propus să facă schimb cu oricare dintre ceilalţi, numai să nu i se dea grăunţe că n- are găini, că i le-a furat într-o noapte. Şi schimbul s-a făcut.

Acum, dacă nu aveţi pe cap destule probleme, socotiţi şi dumneavoastră: 1. Cu ce marfă s-a întors acasă fiecare dintre cei patru? 2. De ce nu şi-a cumpărat moş Alecu cauciucuri de la Auto-Moto- Velo? 3. De ce au fost daţi în şomaj ginerii lui moş Barbu?

N. Red.: Rubrică susţinută de Cabinetul parlamentar al senatorului PNL, Eugen Nazarie Ţapu

Citește știrea

Actualitate

Autostrada Unirii – mic „îndreptar“ pentru politicienii care bat câmpii pe acest subiect

Știre publicată în urmă cu

în data de

Dacă până la Revoluţie, orice curiozitate despre autostrăzile din România ne-am satisfăcut-o parcurgând tronsonul de 100 kilometri dintre Bucureşti şi Piteşti, astăzi, prinzând gust de Europa, am vrea să intrăm în autostradă direct din ogradă.

Fiind firesc să ne dorim şi o astfel de fantezie, ne mirăm din ce în ce mai mult şi mai zgomotos de ce guvernanţii noştri nu au fost cu dare de mână, când au aprobat bugetele pentru autostrada Iaşi – Târgu Mureş, numită Autostrada Unirii pentru noi, sau A – 8 pentru europeni.

În perioada anilor 1990 – 2004, nişte miniştri ai Transporturilor, precum Traian Băsescu şi Miron Mitrea, ne dăscăleau că, având în vedere traficul rutier redus, România nu prea are nevoie de autostrăzi şi să fim noi capabili să menţinem viabile drumurile realizate de regimul Ceauşescu.

Ulterior, Miron Mitrea şi-a reconsiderat poziţia, susţinând că România este pregătită să-şi amenajeze câteva sute de kilometri de drumuri expres, cu care să facă apoi tranziţia către autostrăzi. Drumul expres Bucureşti – Suceava este debutul Moldovei spre autostrăzi. Odată cu preaderarea României la Uniunea Europeană, am fost obligaţi să ne conectăm la reţeaua de coridoare rutiere europene, începând să încropim autostrăzi din capete de câte 20-30 de kilometri, cu care s-au fudulit toţi guvernanţii, şi de stânga şi de dreapta, tăind tot atâţia kilometri de panglici tricolore, în prezenţa fanfarelor şi a folcloristelor. Moldova, de la Dorohoi şi până la Vrancea, s-a văzut îndreptăţită să-şi manifeste public frustrarea, nebeneficiind de nici o tăiere de panglică, cu excepţia metrului de autostradă, construit în grădina sa, de un moldovean mai hâtru.

În anul 2007, cu ocazia aderării la UE, s-a dispus realizarea unui studiu de prefezabilitate privind traseul autostrăzii A – 8, supranumită şi Autostrada Uniri, menită să lege Moldova de Transilvania, şi mai departe, de Europa.

Istoricul unei autostrăzi, de la o mare investiţie, la o mare afacere imobiliară

În mai toate ţările democratice, construcţia de autostrăzi este şi o sursă de îmbogăţire a unor indivizi, căpuşaţi pe lângă aceste mari proiecte de infrastructură.

Cum România este pe cale de a deveni o ţară democratică, modelul căpuşării a fost preluat din mers, fiind perfecţionat de la o guvernare la alta, sub toate partidele. Studiul de prefezabilitate a traseului Autostrăzii Unirii a fost desenat peste dealuri, munţi şi câmpii, în 2007.

Dar, ca orice autostradă care se respectă, la schimbarea unui guvern sau a unui ministru la Transporturi, studiul de fezabilitate întocmit de cel care pleacă, unul plătit cu bani grei de la buget, este considerat prost întocmit, de către cel care se instalează.

Astfel, în 2009, noul guvern PD-L instalat a decis întocmirea unui nou studiu de fezabilitate pentru Autostrada Unirii, cu scopul declarat că vrea să fie mai bine întocmit. Adică , pentru a i se reconfigura traseul, spre îndestularea propriei clientele de partid.

Un studiu de fezabilitate este spionat încă din faza de proiect, pentru ca samsarii imobiliari să achiziţioneze din timp terenurile de pe traseul prefigurat, pe care să le revândă apoi statului la preţuri mult mai mari. Se derulează astfel ample şi obscure operaţiuni de achiziţionare de terenuri, care trebuie să intre în caruselul exproprierilor pe bani grei, urmărite de noii guvernanţi şi de clientela lor politică.

Refacerea studiilor de fezabilitate pentru autostrăzi a fost unul din principalele mecanisme care au provocat tergiversarea construcţiei de autostrăzi din România, printre care şi Autostrada Unirii. Dacă un guvern instalat ar rezista mai mult de o legislatură, am avea mai multe şanse să avem ceva autostrăzi finalizate. D

ar în ultima vreme, România a avut parte de câte 2-3 guverne în patru ani şi în lipsa unui consens naţional, slabe şanse avem să tăiem panglica la vreo autostradă.

Referendumul naţional, singura şansă de a avea repede autostrăzi în România

La data de 24 ianuarie 2013, de ziua Micii Uniri, premierul Victor Ponta l-a mandatat pe ministrul Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu să se ocupe nemijlocit de Autostrada Unirii. După arestarea lui Relu Fenechiu de către DNA, responsabilitatea construirii a preluat-o noul ministru Dan Şova, care în buna tradiţie, hotărăşte refacerea studiului de fezabilitate, defalcându-l pe trei tronsoane distincte.

Aceste noi studii vor costa între 22 şi 27 milioane de euro. Licitaţia este deschisă în februarie 2015 şi studiul este lansat în 12 aprilie 2016. În martie 2017, Contractul studiului este blocat de Curtea de Conturi şi de către DNA. Strategia de implementare a proiectului Autostrăzii Unirii, a fost inclusă în Master Planul General de Transport din 2016, care s-a depus la Comisia Europeană, pentru avizarea executării celor 290 de kilometri.

Deoarece costul autostrăzii era estimat la exorbitanta sumă de peste 9 miliarde de euro, adică la 30 de milioane de euro per kilometru, cu mult mai mult decât preţurile practicate în Europa, acesta era descurajant de prohibitiv pentru orice guvernant, fie el pesedist, liberal sau userist. În consecinţă, costurile ridicate şi lipsa unei finanţări certe, au impus în mod obiectiv abandonarea proiectului pentru o perioadă.

Pentru a avea certitudinea finanţării, nu era suficientă doar voinţa politică a unei guvernări, ci de voinţa conjugată a tuturor forţelor politice din Parlament. Pe data de 7 noiembrie 2018, cu o largă majoritate, Parlamentul aprobă proiectul de Lege privind construirea Autostrăzii Unirii. Este o premieră naţională, când construcţia unei autostrăzi este aprobată prin lege. Intenţia legii respective nu este însă de a stabili şi un termen de finalizare a Autostrăzii Unirii, ceea ce ne sugerează că ritmul lucrărilor şi al finanţărilor rămâne la latitudinea oricărui guvern, indiferent care ar fi instalat.

Legea prevede că lucrările pot fi finanţate de la bugetul de stat, din credite externe, din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public privat (PPP). Guvernul PSD, a agreat varianta PPP şi a lansat procedurile de realizare. În noiembrie 2019, guvernul pesedist este înlocuit cu guvernul liberal condus de Ludovic Orban. Se reînnoadă caruselul intereselor şi Guvernul Orban, cu acelaşi zel tradiţional, blochează procedurile PPP demarate, ordonând o nouă revizuire a studiului de fezabilitate, spre satisfacţia propriei clientele de partid.

În anul 2020, ministrul Transporturilor, liberalul Lucian Bode, preconiza finalizarea Autostrăzii Unirii în anul 2027, dacă guvernul nu se schimbă, ceea ce ne sugera că liberalii ar trebui să guverneze până în 2027, dacă vrem neapărat să avem autostradă. Astăzi, lucrarea privind revizuirea studiului de fezabilitate zace împotmolită la proiectantul din Madrid, care reclamă că nu are resursele necesare pentru a lucra cu o viteză optimă şi a depune lucrarea în termen.

Graţie guvernului, Autostrada Unirii nu are şanse la fondurile Europene

Preţul prohibitiv al autostrăzii ne-ar îndreptăţi să sperăm că astfel de lucrare ar putea fi realizată cu fonduri europene, chiar dacă acestea nu sunt nerambursabile. Pandemia ne-a oferit şansa unei oportunităţi, aceea de a beneficia de Planul European de Redresare şi Rezilienţă, un fel de nou Plan Marchall, în care trebuie să restituim toţi banii primiţi ca împrumut.

Nu rămânea decât ca guvernele României să includă în varianta internă PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă), realizarea obiectivului Autostrăzii Unirii, pe care să-l înainteze Comisiei Europene pentru avizare. Guvernul Orban nu s-a dovedit capabil de a întocmi un astfel de plan, şi nici Guvernul Cîţu nu este mai breaz. Ca să se ajungă până la urmă la vorba deputatului Iulian Bulai: „de vină este pesedeul, că nu avem autostradă“.

Acest PNRR, în care trebuia inclusă şi Autostrada Unirii, ar trebui să primească şi girul Parlamentului, pentru a deveni operă comună şi obligatorie pentru toate forţele politice. Implicarea Parlamentului în elaborarea PNRR este refuzată cu obstinaţie de guvern şi preşedinţie, acest refuz fiind deja semnul unui eşec previzibil.

Proaspăt instalat ca ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă ne asigură că poate la finele anului 2021 se vor scoate la licitaţie două capete de autostradă, unul de 23 km dinspre Târgu Mureş şi unul de 24 km, dinspre Târgu Neamţ. Capete pe care ar dori să le introducă în PNRR, ca să ni le aprobe Bruxelles-ul. Întrebat, ce şanse are România de a introduce Autostrada Unirii în PNRR, comisarul european penntru economie, Paolo Gentilioni a dat un răspuns care în traducere românească ne duce cu gândul la Paşte. Adică, la Paştele cailor.

Citește știrea

Actualitate

Cronica pisălogului. Iorgu de la Expres

Știre publicată în urmă cu

în data de

După Revoluţia din decembrie ’89, Constantin Bîrjoveanu (1934- 2000), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto dădea viaţă unor tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi, o altă cronicuţă intitulată „Iorgu de la Expres“, care descrie fidel atmosfera din străvechea Gară Roman, cu forfota ei de altădată, cu lumea pestriţă care o şi o mai populează. Poate azi ceva mai pustie ca altădată, din cauza circulaţiei mai reduse a trenurilor pe Căile Ferate Române, intrate şi ele într-o stare de decădere, ca atîtea alte activităţi din „Românica“ postdecembristă.

Nod de cale ferată. Lume pestriţă, geamantane, genţi de voiaj, buccele, saci, forfotă, hoţi de buzunare,de bagaje,de inimi, ziare, fotografii deocheate, trenuri care pleacă şi vin, alba-neagra, Carpaţi la tarabă şi un bufet de-i zice „Expres“. Intru. Acadele, televizor color, rom, rachiu de mere, gumă americană, cicolată turcească, siropuri greceşti şi un barman tînăr de-i zice Iorgu.

De unde ştiu? Cînd a plecat din local o doamnă tînără, blondă, belă şi bine făcută, care între două trenuri a ţinut să vadă Twin Peaks-ul, tînărul i-a şoptit: „Dacă aveţi probleme cu borfaşii pe peron, să ziceţi că sînteţi mătuşa lui Iorgu de la Expres!“. După ce mi-am băut suta în tihnă, ca să trag de timp, mi-am luat valiza ş-am plecat.

Într-un con de umbră şi singurătate, doi indivizi vin la mine, c-o fi, c-o păţi, că-s bătrîn, şi nici una nici alta pun mîna pe bagaj ca să mă ajute, chipurile, să mă duc la tren. I-am mirosit. Cred că mă urmăriseră din local, unde un consumator spusese despre o mare personalitate, că face parte dintre primii douăzeci de bogătaşi ai ţării şi ca să nu mă las mai prejos (aşa-i cînd te mănîncă limba) m-am lăudat că şi eu fac parte din primii 13 milioane de bogătaşi. S-or fi gîndit săracii- săraci să fie de păcate – că vor da lovitura. Pînă în noaptea aceea n-am ştiut că pot juca şi teatru.

Calm, cu o uşoară tentă de recunoştinţă în glas, zic: „Nu vă deranjaţi, băieţi, vine imediat să mă ajute nepotul meu, că eu sînt moşul lui Iorgu de la Expres“. Extraordinar! Cei doi s-au volatilizat cît ai zice peşte. Dacă treceţi vreodată pe acolo, să nu care cumva să vă lăudaţi că aţi mîmcat cartofi! Şochează, bate la ochi: Acesta-i plin de bani! Şi dacă totuşi aveţi probleme, nu uitaţi: „Iorgu de la Expres!“

N. R.: Rubrică realizată cu sprijinul Cabinetului parlamentar al senatorului PNL, Eugen Nazarie Ţapu

Citește știrea

Trending