Contactează-ne

Actualitate

Deputatul Leoreanu anunță că au început lucrările de restaurare a casei marelui compozitor Celibidache

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ valoarea proiectului este de 5.643.790 lei și este finanțat de Compania Națională de Investiții ■ după finalizarea restaurării, care are ca termen sfârșitul anului 2023, în acest imobil se va amenja un centru cultural ■

După ani de așteptare, în cea de a doua jumătate a acestei luni, mai exact din data de 16, au demarat  lucrările de reabilitare la Casa Sergiu Celibidache, proiect de conservare, restaurare și protecție a momentului istoric, în valoare de 5.643.790 lei, finanțat de Compania Națională de Investiții. Imobilul monument architectonic este cunoscut în lista celor de acest tip  sub numele de Casa Vornicului Done,  dar romașcanii îl cunosc sub denumirea de Casa Celibidache.

Asta pentru că aici s-a născut celebrul compozitor (1912-1996). Imobilul a fost achiziționat de la moștenitori de către Primăria Roman în anul 2000, cu 100.000 de euro și de atunci a existat o preocupare constantă pentru accesarea de fonduri necesare consolidării. Cum valoarea proiectului era una ridicată, s-a apelat la soluția de transferare a imobilului în administrarea Consiliului Județean, pentru obținerea finanțării de la Compania Națională de Investiții.

Deputatul PNL, Dan Laurențiu Leoreanu, a declarat că reabilitarea Casei Celibidache a fost o prioritate pentru sine, încă din timpul celor două mandate și jumătate pe care le-a avut ca primar. „Am avut o serie de discuții punctuale cu domnul Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, dar și cu doamna Manuela Pătrășcoiu, președintele Companiei Naționale de Investiții.

Discuții erau bazate pe argumente clare venite de la Direcția Județeană pentru Cultură Neamț, iar în acest moment vă pot informa că am reușit să deblocăm acest proiect. Astfel, lucrările de restaurare, consolidare și reabilitare au început. Sper ca executantul care a contractat lucrarea să își facă treaba repede și bine, iar până la finalul anului viitor lucrarea să fie încheiată,  așa cum prevede proiectul”, a declarat parlamentarul Laurențiu Dan Leoreanu.

Lucrările sunt realizate de asocierea de firme Robu Construct SRL (lider de asociere) şi subcontractanţii Build Instal Electric SRL şi Consulting Grup Expert SRL din Moineşti, care au obţinut lucarea în urma licitaţiei pentru proiectul „Conservarea, restaurarea şi protecţia clădirii Casa Celibidache în vederea valorificării patrimoniului cultural“.

Pentru începerea lucrărilor, constructorii au avut nevoie de un aviz special de la Comisia naţională pentru componente artistice, ce funcţionează la Bucureşti și care, prin Direcția Județeană de Cultură Neamț, a aprobat demararea investiției dar cu condiția conservării elementelor artistice existente în cele două saloane cu picturi, asupra cărora se va interveni cu specialiști în restaurare, unii greu de găsit în ultimii ani.

Inițial, valoarea estimată a contractului de restaurare era de 4.427.696 lei, plus TVA. Pentru cheltuielile de proiectare şi asistenţă tehnică a fost prevăzută suma de 190.695 lei, la care se adaugă lucrări pentru reabilitarea efectivă, care au o valoare de 4.150.409 lei, organizare de şantier 73.091 lei, cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste de predare la beneficiar de 10.500 lei.

Tatăl marelui muzician, Demostene Celibidache, era de origine greacă şi a fost ofiţer de cavalerie, iar mama compozitorului era din Roman. Intrat în politică a ajuns prefect al Iaşului. În imobilul achiziţionat de municipalitate a funcţionat ani de zile Şcoala de Muzică, care poartă numele marelui compositor, unitate ulterior mutată în strada Bogdan Dragoș, într-o clădire anexă a școlii gimnaziale, din cauza riscurilor de siguranță pe care le prezenta clădirea.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending