Actualitate
Deputatul Laurențiu Leoreanu, ultima sesiune parlamentară

■ liberalul s-a întors în băncile Parlamentului și își va duce până la capăt și funcția de președinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională ■ în teritoriu, parlamentarul are ca sarcină reorganizarea PNL Neamț, al cărui președinte a fost numit recent ■
Deputatul liberal Dan Laurențiu Leoreanu, președinte al Comisiei pentră Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Camera Deputaților s-a întors în băncile Parlamentului pentru a-și exercita atribuțiile până la investirea noului legislativ al României, care se va face după alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024.
Vicelider al grupului paralmentar PNL din 2021 până în 2022, vicepreședinte al Camerei Deputaților în perioada 1 septembrie 2019 până la 1 decembrie 2020, chestor al Camerei Deputaților în perioada 1 septembrie 2019 – 1 decembrie 2020, vicelider al grupuli deputaților PNL tot în mandatul anterior, deputatul a postat un mesaj pe pagina de Facebook.
Este unul adresat nu doar nemțenilor, ci și cetățenilor din întreaga țară, din tonul declarației sale rezultând nu numai satisfacția muncii responsabil și onest îndeplinită, poziție din care a reușit să acumuleze o experiență politică uriașă, ci și responsabilitățile care îl așteaptă din postul de primar al Romanului.
„Am început ultima sesiune parlamentară din actuala legislatură, cu planuri bine conturate, urmărind să finalizăm tot ce avem în lucru, atât în Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, pe care o prezidez, precum și în plenul Camerei Deputaților, cu mulțumirea să fi fost dedicat cu totul și aceea că am reprezentat Romanul și Neamțul cu onoare.
Mai e puțin și ne vom revedea acasă, revenind printre romașcani, la primărie, cu maturitatea administrativă și experiența câștigate la nivel național, mai determinat ca oricând să construim lucruri frumoase, împreună! Dumnezeu să binecuvânteze Romanul și pe romașcani!”, este conținutul postării deputatului Dan Laurențiu Leoreanu, pe pagina de Facebook.
De remarcat faptul că din raportul anual prezentat de deputatul romașcan rezultă faptul că în cele două mandate de parlamentar a avut 981 luări de cuvânt în 103 ședințe, 28 declarații politice, depuse în scris pentru 23 de ședințe; 173 propuneri legislative, din care 68 promulgate ca legi, 6 întrebări și interpelări inițiate, 3 luări de cuvânt în Biroul Permanent.
Pentru cei care-i cunosc activitatea de primar, în cele două mandate și ceva, nu este greu de remarcat faptul că deputatul Leoreanu a acceptat decizia PNL de a candida la alegerile locale pentru fotoliu de primar, ținând cont de dificultatea campaniei electorale pentru alegerile locale, fiind convins că „mai are priză” la electorat.
Deputatul Leoreanu a câștigat alegerile locale din 9 iunie 2024, obținând 44,99% % din voturile celor 21.864 romașcani prezenți la vot, în fața contracandidatului Lucian Micu (PSD), care a obținut 38,72% din voturi. Diferența dintre scorul de 83,72% cât au cei doi se materializează în procentele obținute de alți competitori, adică voturile primite de Cozmin Ancuța (USR) și Nadia Moldoveanu (SOS).
Mai trebuie subliniat și faptul că Laurențiu Leoreanu a primit, pe linie de partid, misiunea de a prelua funcția de președinte al PNL Neamț. Deputatului nu-i va fi ușor să reorganizeze filiala și să obțină rezultate satisfăcătoare atât la alegerile parlamentare și prezidențiale, care vor avea loc în luna decembrie, dar, așa cum rezultă și din alte declarații, nu este omul care să se ferească de muncă.

-
Prima pagină5 zile,
Trebuie să mulţumim celor 9 judecători ai CCR că au reuşit să facă orice ca să stopeze intrarea României într-un mare rahat, dacă se respectă Constituţia
-
Prima pagină2 săptămâni,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima pagină2 săptămâni,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Prima pagină5 zile,
A riscat și a pierdut o mică avere. TIR confiscat cu tot cu lemnul transportat
-
Prima pagină7 zile,
Pe urmele voievozilor, lui Creangă și Veronica Micle. Târgu Neamț este în finala Destinației Anului la categoria Orașe care inspiră FOTO
-
Actualitateo săptămână,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu
-
Prima paginăo săptămână,
Or fi motive? Destituiri controversate la IPJ Neamț – comisarul Josanu și agentul șef Cănărău au fost dați afară
-
Actualitate5 zile,
Descoperire macabră în apele lacului de acumulare de la Bicaz