Contactează-ne

Actualitate

Deputatul Laurențiu Leoreanu, despre vizita premierului Nicolae Ciucă: „A fost un eveniment de excepție“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ parlamentarul și primarul Romanului subliniază, alături de conducerea Organizației PNL Neamț. importanța prezenței în județ a premierului ■ vizita a început cu festivitatea de premiere a elevilor care au făcut performanță ■ primul ministru s-a întâlnit și cu reprezentanții mediului de afaceri din Roman și județ ■

După mesajul transmis de președintele PNL Neamț, George Lazăr, despre însemnătatea deosebită a vizitei pe care premierul Nicolae Ciucă a realizat-o în județul Neamț vineri, 5 mai, și deputatul Dan Laurențiu Leoreanu a scos în evidență o serie de aspecte legate de același eveniment. Parlamentarul a subliniat că întâlnirea de la Roman a a fost pentru el „un eveniment impresionant, care a însemnat emoție și împlinire“.

„Domnul Prim-ministru, împreună cu inistrul Educației, doamna Ligia Deca, au premiat excelența și rezultatele impresionante ale elevilor și profesorilor nemțeni în concursurile școlare naționale și internaționale, obținute de reprezentanții: Colegiului Național Ștefan cel Mare Târgu-Neamț, Colegiului Național Petru Rareș, Colegiului Național Calistrat Hogaș, Colegiului Național de Informatică și ai Colegiului Național Roman Vodă.

Acest ultim colegiu a fost premiat ca instituție pentru activitatea depusă în promovarea excelenței în educație”, a notat pe pagina Facebook președintele PNL Roman, deputatul Laurențiu Leorean, care ține să mulțumească pentru organizarea de excepție a Galei Excelenței în educație nu numai primarului, ci și colectivului Primăriei Roman.

„A fost un eveniment de excepție, la nivel înalt, iar pentru buna organizare doresc să le mulțumesc tuturor celor implicați și în special domnului primar Leonard Achiriloaei și echipei de la Primăria municipiului Roman, cei care au găzduit această gală. Mulțumim oaspeților pentru că au subliniat prin acest moment calitatea învățământului nemțean și doresc să le mulțumesc și în nume personal tuturor performerilor, elevi și profesori, pentru ceea ce înseamnă pentru comunitatea noastră! Mă înclin!”, spune parlamentarul.

Laurențiu Leoreanu care este de formație cadru didactic, titular al Colegiul Roman Vodă, a fost, timp de aproape trei mandate, primar al municipiului Roman. Acesta a subliniat și rolul celorlalte activități la care a participat premierul României Nicolae Ciucă, care a vorbit despre importanța întâlnirilor pe care primul ministru le-a avut cu reprezentanții mediului de afaceri din Roman, Zona Metropolitană, Piatra Neamț și Târgu Neamț.

„A fost o ocazie unică de a transmite, nemijlocit, modul în care mediul de afaceri local simte realitatea legislativă, economică, administrativă și problemele pe care le înfruntă, precum și așteptările pe care le are de la Guvernul României, dar și de a afla strategiile României pe termen mediu și lung”, a subliniat deputatul Dan Laurențiu Leoreanu, importanța prezenței în teritoriu a primului ministru.

Primarul municipiului, Leonard Achiriloaei, s-a arătat extrem de mulțumit de rezultatele vizitei la Roman a șefului Guvernului, dar mai ales față de primirea distincției speciale de recunoaștere a contribuției de peste 150 de ani a Colegiului Roman Vodă în actul de educație. Relevante au fost și discuțiile legate de întâlnirea cu mediul de afaceri vizavi de oportunitățile față de diverse investiții generatoare de creștere economică și în crearea de noi locuri de muncă.

 

 

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending