Arhivă 2005-2017
Depunere de coroane în cinstea eroilor neamului
Conducerea Prefecturii Neamt si reprezentanti ai altor institutii reprezentative din judet au participat miercuri, 9 mai 2007, începînd cu ora 10, la ceremonialul militar si religios care a avut loc la Cimitirul Eroilor din Piatra Neamt, cu prilejul Zilei Independentei României si victoriei Natiunilor Unite în cel de-al doilea rãzboi mondial. Programul activitãtilor a cuprins primirea Raportului de cãtre subprefectul judetului Neamt, jurist Vasile Sendrea, salutarea Drapelului de luptã, intonarea Imnului National, cuvîntul subprefectului Sendrea, ceremonialul religios de cinstire a eroilor, depunerea coroanelor si jerbelor de flori, defilarea Drapelului de luptã si a Gãrzii de onoare. Acestea nu au fost singurele evenimente care s-au derulat în cursul zilei de ieri la Piatra Neamt. Primãria Municipiului Piatra Neamt a marcat acest eveniment în colaborare cu Biblioteca Judeteanã „G.T.Kirileanu“, unde s-a organizat, la ora 13, o sesiunea de comunicãri, iar la ora 14 – o dezbatere la care au participat reprezentanti ai Primãriei Piatra Neamt, Prefecturii Neamt si Bibliotecii Judetene. În mai multe unitãti de învãtãmînt s-au organizat seminarii pe tema Zilei Independentei României. Primãria Piatra Neamt a împãrtit pliante informative referitoare la valorile, simbolurile europene si la notiunea de cetãtean european. Data de 9 Mai a fost declaratã oficial ca Ziua Europei în anul 1985 si este sãrbãtoritã anual pe întreg continentul, prin manifestãri specifice.

-
Prima paginăo săptămână,
Frizerul cu tricolorul în suflet. „Noi nu apreciem noțiunea de patriotism decât la zile festive. Foarte mulți nici nu știu ce înseamnă să fii român”
-
Actualitateo săptămână,
De ce mai sărbătorim Ziua Națională?
-
Actualitate2 săptămâni,
La psiholog venim doar ”de bună voie și nesiliți de nimeni”
-
Actualitate5 zile,
Și locuitorii din Pângărați refuză noi antene Digi
-
Actualitate2 săptămâni,
Sătenii din Nemțișor se tem de efectele instalării antenei 5G
-
Actualitate17 ore,
Fericire pe marginea prăpastiei
-
Actualitateo săptămână,
Un proiect Erasmus pentru viitori asistenți medicali
-
Actualitateo săptămână,
Ziua Naţională a României, manifestare organizată în parteneriat de Liceul de Arte Victor Brauner şi Colegiul Naţional de Informatică