Actualitate
Depunere de coroane cu ocazia de Zilei Eroilor
■ după o ploaie cumplită, a fost marcată Ziua Eroilor ■ aceasta a coincis cu Înălțarea Domnului, la 40 de zile de la Înviere ■
Joi, 13 iunie 2024, de Înălțarea Domnului a fost marcată și Ziua Eroilor. Dimineața a început la Roman cu o ploaie deasă, care s-a potolit abia în jurul prânzului. Apoi, autoritățile publice locale s-au deplasat la Cimitirul Eroilor unde a fost oficiată o slujbă religioasă, au fost rostite alocuțiuni, între ele fiind și cele ale primarului Leonard Achiriloaei și deputatul Laurențiu Leoreanu, noul edil ales pe 9 iunie.
Din punct de vedere religios, în această zi, creştinii se salută cu „Hristos S-a Înălţat!” şi se răspunde cu cu „Adevărat S-a Înălţat!”. Sărbătoarea mai este cunoscută, tradițional, ca Ispas. După Învierea Sa din morţi, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, S-a arătat de mai multe ori femeilor mironosiţe (femeile purtătoare de mir) şi ucenicilor Săi.
”În această zi semnificativă, de Înălțarea Domnului, am adus un omagiu celor care și-au dat viața pentru valorile noastre fundamentale. La Monumentul Eroilor din Cimitirul Eternitatea, am celebrat Ziua Eroilor, dedicată celor care au apărat cu sacrificiu libertatea și demnitatea României.
Am înălțat o rugăciune și am depus coroane de flori în memoria eroilor, exprimându-ne recunoștința și angajamentul de a păstra vie amintirea și spiritul lor eroic. Să ne inspirăm din exemplul lor de patriotism și să transmitem generațiilor tinere importanța acestor valori pentru un viitor mai bun. Cinste eroilor noștri, nu doar astăzi, ci în fiecare zi, prin respect și fapte demne. Hristos s-a înălțat!”, a spus primarul Achiriloaei.
-
Actualitate2 zile,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima pagină2 săptămâni,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima pagină2 săptămâni,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Prima pagină2 săptămâni,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu
-
Actualitate2 săptămâni,
SC Balky Com SRL