Contactează-ne

Actualitate

Dedicați salvării celor aflați în situații critice. SMURD Neamț, 15 ani de existență

Știre publicată în urmă cu

în data de

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Pedrodava” face cunoscut faptul că, pe data de 12 martie 2025, s-au împlinit 15 ani de activitate a echipajelor Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare Neamț. De-a lungul acestui interval de timp, salvatorii SMURD au intervenit 24 de ore din 24 pentru a oferi ajutor rapid și eficient în situații critice.

Astfel, de pe 12 martie 2010, primele echipaje de paramedici nemțeni și-au început misiunea în cadrul Detașamentelor de Pompieri Piatra-Neamț, Roman și Târgu Neamț. Apoi, din 15 iulie 2011, și în cadrul Gărzii II Poiana Teiului și din 20 iunie 2022 în cadrul Punctului de lucru Roznov.

Activitatea SMURD Neamț s-a desfășurat constant prin colaborarea dintre Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” și Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, sub coordonarea medicală, din 2016, a medicului Brândușa Elena Pavlidis.

Medicului șef al UPU-SMURD i-a fost alături plutonierul adjutant șef Elena Maria Dănilă, asistent medical principal în cadrul ISU Neamț. „În cei 15 ani de activitate, echipajele SMURD au intervenit într-un număr tot mai mare de cazuri”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Se mai precizează că, de la 2.230 de misiuni în anul 2010, numărul intervențiilor a crescut semnificativ, depășind 113.000 până în prezent. Echipajele de Terapie intensivă mobilă au intervenit în 14.786 de cazuri. Un rol deosebit în activitatea SMURD îl au și voluntarii din cadrul programului „Salvator din pasiune”.

Ei s-au alăturat echipajelor de paramedici din 2016, pentru a sprijini intervențiile și pentru a-și pune timpul și dedicarea în slujba comunității. „La împlinirea a 15 ani de la operaționalizarea SMURD Neamț, transmitem aprecierea noastră tuturor celor care, zi de zi, intervin cu profesionalism pentru salvarea de vieți. La mulți ani, SMURD Neamț!”, a mai transmis ISU Neamț.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement





Trending