Prima pagină
Decizii şi indecizii care enervează
Nu trece o zi de la Dumnezeu, în care să nu cadă pe capul nostru câte o veste, cu iz de decizie, în care românul de rând, majoritar fiind, nu-i vede nicio utilitate imediată sau mai îndepărtată. Utilitatea unor astfel de decizii este cunoscută doar în laboratoarele subterane ale puterii, fie ea internă sau externă.
La români nu ajunge decât vestea în legătură cu ce-i aşteaptă. Argumentaţia utilităţii rămâne în laborator, noi nu sunt întrebaţi în legătură cu aceasta, nici măcar prin intermediul Parlamentului. Românii sunt obligaţi să respecte deciziile anunţate după regula cazonă: „ordinul se execută, nu se discută”. Această regulă ne ţine într-o permanentă stare de nelinişte, de nemulţumire, ceea ce enervează peste măsură.
1. România, poligon de teste nucleare
Ne-a pus Dumnezeu mâna în cap. România este a doua ţară din lume, după SUA, ceea ce îi asigură primul loc din Europa, care va testa construirea primelor centrale nucleare cu reactoare modulare mici strategice (SMR). Oportunitatea ne este oferită cu dărnicie de către partenerul strategic SUA, care oferă României şansa de a fi prima ţară care merită să testeze pe teritoriul său funcţionarea unor astfel de reactoare modulare mici, ce nu au fost testate nicăieri în lume.
Entuziasmul stârnit printre români, că suntem primii testaţi din lume la astfel de dispozitive nucleare, ar putea fi umbrit de amintirea experienţei trăite de către japonezi la Hiroshima şi Nagasaki în 1945, când au fost primii (şi singurii) testaţi cu nişte dispozitive nucleare. În cadrul recentului Summit G7, preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat: „Suntem mândri că România va dezvolta o centrală cu reactoare modulare mici şi că proiectul NuScale VOYGR a câştigat încrederea şi susţinerea celor mai importante instituţii financiare din lume”.
Joe Biden a promis un credit record, de peste patru miliarde de dolari, pentru execuţia proiectului şi pentru achiziţia materialelor si echipamentelor necesare implementării tehnologiei americane. Este o promisiune electorală fermă, care nu este adresată românilor, ci firmelor americane care vor proiecta şi vor produce aceste echipamente, contra patru miliarde de dolari. Românii vor rămâne dependenţi de plata datoriei şi de tehnologia americană, care nici măcar nu este validată în Europa.
Rolul României este să garanteze şi să valideze pe teritoriul ei accesul tehnologiei americane în Europa. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, se vrea a fi intermediarul dintre România şi partenerul strategic, dar nu reuşeşte să ne convingă că o face complet dezinteresat. După cum ne-a dovedit cu alte ocazii. În timp ce noi vom urmări cu emoţie darea în folosinţă şi funcţionarea acestor microcentrale nucleare, Virgil Popescu speră ca experimentul să fie o reuşită, pentru ca SUA să poată vinde ţărilor europene cu garanţii româneşti.
2. Submarine din Franţa, destinate Australiei, vândute României
În România dezmorțită s-a început, la Timişoara, construirea unor minisubmarine, lungi de 35 de metri, care se vând deja, deoarece în circumstanţele unui război modern specialiştii le apreciază utilitatea. După cum se probează recent în războiul din Ucraina, sarcina marilor bombardiere a fost preluată cu succes de către drone. Având constructorul de submarine la botul calului, la Timişoara, am fi tentaţi să le facem în „Sîc” ucrainenilor, de pe malul drept al brațului Chilia, strigându-le „n-aveţi voi atâtea mine marine, câte submarine am putea avea noi!”
Dar culmea interesului naţional, fluturând cu o mână steagul României şi cu cealaltă steagul UE, guvernanţii noştri, aflaţi în poziţia ghiocelului, au decis să ne dotăm cu submarine din Franţa, pe care să dăm două miliarde de euro cu banul jos. Le luăm de la francezi, că sunt mai zgomotoase și lungimea lor măsoară 75 de metri, fiind proiectate pentru Atlantic și Pacific.
Nu contează că în apele teritoriale ale Mării Negre nu prea este apă pentru ele, neavând nici unde să le întorci. Doar dacă le postezi lângă coastă, ca să-i sperii pe pescuitorii turci sau bulgari de calcan. Că pe ruşi, la câtă flotă au ei, i-ar pufni râsul la probabilitatea ca vreunul din submarinele româneşti să întâlnească vreo mină ucraineană.
Mânăria cu submarinele franţuzeşti îşi are izvor în politica românească faţă de Alianţa nord-atlantică, în fața căreia nu-şi ridică privirea. Mânăria a fost validată şi de Parlamentul nostru, prin votul unor aiuriţi, care trebuiau testaţi înainte de a ajunge acolo. După vestea cu greva profesorilor, care au ieşit în stradă pe motiv de salarii mici, Guvernul ne dă vestea că a bătut palma pentru achiziţionarea celor două submarine.
Cu care să facem ordine în Marea Neagră dominată în egală măsură de Rusia şi de Turcia. Între cele două puteri militare, cu sau fără două submarine, puterea militară a României rămâne aceeaşi. Colac peste pupăză, ca enervarea noastră să fie completă, guvernul ne anunță că vom cumpăra și vreo 30 de avioane de luptă F16, de care un aliat NATO vrea să scape.
3. României i-ar merge mai rău fără Bogdan Aurescu la Externe?
Bogdan Lucian Aurescu, pe numele său complet, ne-a fost şi este Ministru de Externe, în guvernele Orban, Cîțu şi Ciucă. Nu se ştie dacă mai apucă şi Guvernul Ciolacu. Gurile rele spun că ar fi deja prea mult. În cariera sa de Ministru de Externe, întinsă pe vreo şapte ani, Aurescu ne-a oferit un lung şir de surprize, de care ne-am fi lipsit bucuroşi.
Politica externă a României este atributul constituţional al preşedintelui Klaus Iohannis, dar omul din umbră a fost Bogdan Aurescu. Nu poţi să nu te enervezi, când constaţi că de nouă ani de zile politica externă a României s-a limitat la politica personală a lui Klaus Iohannis. Acesta a fost acompaniat de Bogdan Aurescu, care a interpretat după partitura șefului său, dar şi după ureche, unde i se şoptea de către alţii, aflaţi mai presus de Iohannis.
Rememorând ultimele evenimente externe, cruciale pentru România, nu ne putem reprima enervarea, constatând că implicarea lui Aurescu în promovarea interesului naţional nu a trecut de genunchiul broaştei. Ne enervează rateul României în ce priveşte admiterea în Spaţiul Schengen. Ne enervează faptul că Aurescu a refuzat să ne explice public, în ce a constat concret ajutorul dat Ucrainei de către România.
Ne enervează faptul că Ministerul de Externe a rămas inert la încălcarea drepturilor românilor din Ucraina. Ne enervează faptul că Ministerul de Externe nici nu a observat efectele dezastruoase pentru România a „Cazului Bâstroe”. Ne enervează deteriorarea relaţiilor externe istorice ale României cu China. Ne enervează politica externă păguboasă a României cu Republica Moldova, care se apropie mai mult de Ucraina.
Ultima enervare pe care a produs-o Aurescu, şi sper să fie ultima, a fost de dată recentă, când acesta, fără a avea vreun mandat explicit, ne-a anunţat că România este pe cale să renunţe la „dreptul de veto” în structurile UE, în ceea ce priveşte politica externă şi securitatea. Probabil, autosuspectându-se de pragmatism, Bogdan Aurescu şi-o fi spus, ce rost mai are pentru România dreptul de veto, dacă şi aşa Klaus Iohannis nu a făcut niciodată uz de acest drept în Consiliul Europei.
Au făcut uz de acest „veto” alţii, împotriva intereselor noastre. Ultimul „veto” încasat de România a fost cel de la Viena, când Austria ne-a tras-o cu intrarea în Schengen. Luând poziţia ghiocelului, România a intrat în UE în 2007 şi în poziţia asta a rămas. Din 2014, Klaus Iohannis ne-a reprezentat interesele în UE, cu un aşa entuziasm, că a răspuns promt cu „DA”, înainte de a i se pune vreo întrebare.
Acum, Bogdan Aurescu întoarce România cu 180 de grade, faţă de poziţia anterioară, cand, cu puțină vreme în urmă, a spus un „NU” categoric la propunerea renunţării la „dreptul de veto”. Ca ţară mică, dreptul de veto îţi oferă şansa de a fi luată în seamă şi acceptată la negocieri, când UE „meştereşte” decizii care sunt, de regulă, în favoarea țărilor mari. Bogdan Aurescu îşi justifică inepția voluntară, că doar astfel România îşi va aduce contribuţia la „eficientizarea procesului de adoptare a deciziilor”.
În traducere liberă, la luarea deciziilor în UE, România ar deveni roata a cincea la căruță. Aurescu a bâiguit ceva despre urgenţa unor reacţii rapide a UE în legătură cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Nu ne-a explicat Aurescu, cine l-a mandatat să lanseze România într-o astfel de aventură? Prin anularea „dreptului de veto” se încheie sezonul consensului în UE. În continuare, UE va emite decizii, dintre care unele ne vor lovi unde ne doare mai tare şi nu vom mai avea cu ce ne apăra. Acest Bogdan Aurescu ne-a enervat de prea multe ori ca să i se ofere şansa să o mai facă încă o dată.
Ioan Bivolaru
-
Actualitate15 ore,
MARSAT SA Roman
-
Prima pagină5 zile,
Trafic ilegal de câini care-s „exportați”? A fost declanșată o anchetă
-
Prima pagină2 săptămâni,
Cel mai bun pădurar din țară a fost stabilit la Ocolul Silvic Târgu Neamț FOTO
-
Actualitateo săptămână,
GALERIE FOTO: Leii nemţeni, pe podium şi în “casa” olimpicilor
-
Editorial2 săptămâni,
Cu valiza la picior, primarul Andrei Carabelea iese la „Raport”, declarând misiune încheiată
-
Prima pagină2 săptămâni,
Informații extrem de utile: obligațiile angajatorilor la pensionarea unui angajat
-
Actualitate2 săptămâni,
În perioada 22-28 octombrie 2024 are loc constituirea noilor consilii locale
-
Actualitateo săptămână,
Expofashion 2024 la Roman