Contactează-ne

Actualitate

Decizii de pandemie: Cursuri suspendate, masca obligatorie în spaţii deschise

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ masca este obligatorie în apropierea unităţilor de învăţământ, în pieţe şi oboare şi în muzee

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a adoptat o serie de noi măsuri restrictive în contextul creşterii numărului de cazuri de noi îmbolnăviri cu Covid-19.

Astfel se stabileşte obligativitatea purtării măştii de protecţie, de către toate persoanele cu vârsta peste 5 ani, prezente în proximitatea unităţilor de învăţământ din judeţul Neamţ, la momentul sosirii şi plecării elevilor, precum şi obligativitatea purtării măştii de protecţie, pe raza judeţului Neamţ, de către toate persoanele cu vârsta peste 5 ani, prezente în spaţiile aglomerate în aer liber, respectiv pieţe, târguri/oboare (cu caracter periodic sau permanent), la oficierea oricărui tip de eveniment, muzee şi alte obiective turistice, lăcaşuri de cult turistice şi ecumenice.

De asemenea, se suspendă, pentru o perioadă de 14 zile, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, din interiorul clădirilor, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, de pe raza comunei Războieni.

Cât priveşte situaţia unităţilor de învăţământ, se suspendă, pentru o perioadă de 14 zile, cursurile următoarelor clase: Liceul Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”Piatra Neamţ – clasa       a X-a; Colegiul Tehnic Transporturi Piatra Neamţ – clasa a X-a A; Şcoala Gimnazială „Calistrat Hogaş” Roman – clasa a III-a A; Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamţ – clasa a X-a A, grupele I şi II;  Şcoala Gimnazială „Elena Cuza” Piatra Neamţ – clasa pregătitoare D; Şcoala Gimnazială „I.I. Mironescu”  Tazlău – grupa mică învătământ preşcolar; Şcoala Profesională comuna Valea Ursului – clasa a XI-a; Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra Neamţ –  clasa a XII-a C; Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” Piatra Neamţ – clasa I A; Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” Piatra Neamţ – clasa I C; Liceul Tehnologic „Vasile Sav” Roman – clasa a IX-a C; Şcoala Gimnazială Tămăşeni – clasa pregătitoare.

Prin aceeaşi decizie a CJSU se aprobă reluarea cursurilor şcolare care presupun prezenţa „faţă în faţă” pentru clasa a II-a E din cadrul Şcolii Gimanziale nr. 2 Piatra Neamţ, clasa a XI-a J din cadrul Colegiului Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamţ, clasa a VIII-a din cadrul Şcolii Gimnaziale „Ieremia Irimescu” Brusturi, clasa a VIII-a A din cadrul Şcolii Gimanziale „Elena Cuza” Piatra Neamţ, clasa a VI-a A din cadrul Şcolii Gimanziale – comuna Rediu şi clasa a IX-a H Ip din cadrul Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 68 de cazuri noi. Naţional – 7.753 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ rata de infectare este de 2,24 la mie ■ la nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 196 decese ■

Până pe 24 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 430.605 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

304.188 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 10.373 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 23.11.2020 (10:00) – 24.11.2020 (10:00) au fost raportate 196 de decese (129 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 8 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 28 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 61 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani.

184 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.667. Dintre acestea, 1.204 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.939.421 de teste. Dintre acestea, 30.740 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.069 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.671 la cerere.

Pe teritoriul României, 46.501 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.688 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 79.304 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 13 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6.062 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.047 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 23 noiembrie a.c., 6.979 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.240.813  lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.864  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.935 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Primăria Piatra-Neamţ sprijină producătorii locali : îi promovează pe CITY APP

Știre publicată în urmă cu

în data de

Primăria Piatra-Neamţ vine în sprijinul producătorilor locali din întreg judeţul, oferindu-le acestora posibilitatea de a se promova în mediul on-line prin intermediul aplicaţiei PIATRA NEAMT CITY APP şi pe site-ul  www.piatraneamtcity.ro.  „Toţi producătorii locali care deţin certificat de producător, fie că au sau nu un punct fizic de desfacere, au fost contactaţi, iar cei care au dorit se regăsesc acum în aplicaţia PIATRA NEAMT CITY APP şi pe site-ul  www.piatraneamtcity.ro, la secţiunea Producători locali(https://piatraneamtcity.ro/ro/places/producatori-locali).

Astfel, cei care doresc să achiziționeze produse direct de la producători, pot accesa paginile menționate unde se regăsește oferta fiecărui producător în parte și datele lui de contact.

Lista cuprinde producători din toate zonele  judeţului care comercializează legume şi fructe din producţia proprie, produse lactate, carne proaspătă şi preparate din carne, produse apicole, conserve, dulciuri de casă şi băuturi tradiţionale”, se precizează într-un comunicat de presă al municipalităţii pietrene.

„Ne dorim ca în continuare producătorii locali să își poată vinde marfa, în ciuda restricților impuse pericolul infectării cu virusul Covid-19, și în același timp pietrenii să aibă de unde procura produse agroalimentare de calitate. Un prim pas în acest sens a fost sprijinirea producătorilor pentru promovare în mediul on-line , urmând ca în etapa următoare să realizăm chiar o platformă on-line tip food-delivery pentru a facilita comercializarea produselor locale direct de la producători .Îndemn, totodată, pietrenii să cumpere de la producătorii din zonă în această perioadă dificilă pentru toată lumea, susținând astfel și economia locală” a declarat primarul municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea.

Toţi producătorii care doresc să se înscrie pe platforma PIATRA NEAMŢ CITY APP pot solicita acest lucru trimiţând un email la adresa infopn@primariapn.ro sau telefonic la numărul 0748 146 809.

 

Citește știrea

Actualitate

Inspecţia Economică, în control la Consiliul Judeţean Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ anunţul a fost făcut de ministrul finanţelor ■ controlul a fost solicitat de prefectul de Neamţ ■

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a anunţat, marţi, că Inspecţia Economică face controale la mai multe primării, între care cea a Sectorului 1, dar şi la Consiliul Judeţean Neamţ. În Neamţ, controlul a fost solicitat de prefect, rezultatele acţiunii de verificare fiind aşteptate. Florin Cîţu a afirmat că Inspecţia Economică din Ministerul Finanţelor face controale la mai multe primării, spunând că a început anul trecut cu un control la Primăria Capitalei. În acest caz, primul raport a fost trimis deja către DNA, şi se aşteaptă şi celelate rapoarte. „Zilele trecute a fost trimisă Inspecţia Economică la cererea primarului Sectorului 1, pentru Primăria Sectorului 1, acum suntem acolo în control, înţeleg că sunt şi alte primării din Bucureşti unde vom primi această cerere. Acum aproape o lună deja, nu am prezentat public, dar Inspecţia Economică a fosat trimisă în control la Consiliul Judeţean Neamţ, la cererea prefectului de acolo, şi aşteptăm rezultatele acelui control, şi nu în ultimul rând, în 17.11. 2020 echipele de control ale ANAF au început un control la Federaţia Română de Fotbal, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public”, a detaliat Cîţu.

Citește știrea

Trending