Actualitate
Decizie a primarului de Piatra: Pensionarii, doar “onorific”” în primărie
■ Carabelea şi-a prezentat echipa de consilieri şi a anunţat că pleacă la Bucureşti pentru vizite oficiale la cel puţin trei ministere
Primarul municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea, şi-a prezentat, marţi, 3 noiembrie, într-o conferinţă de presă, consilierii care îi vor fi alături în mandatul său de edil.
“Vreau să vă prezint echipa de consilieri personali. Este echipa care mă va ajuta să gestionez o relaţie, corectă, eficientă şi responsabilă cu societatea civilă, cu mediul de afaceri şi cu categoriile profesionale. O am alături de mine pe Oana Radu, o prietenă care mi-a scris, în urma proiectelor civice pe care le-am organizat, că vrea să se implice pentru a participa la o schimbare în bine în societate. Apoi alături de mine este Mihaela Munteanu, o persoană pe care o ştiu de şi mai mulţi ani. A participat la mai multe proiecte de voluntariat, cea mai mare parte dintre ele în zona de protecţia mediului, însă este pasionată de tehnologie şi de digitalizare şi este omul sub umbrela căruia se va realiza procesul de digitizare, digitalizare şi transformare digitală. Nu în ultimul rând, Vlad Moscalu, un tânăr venit recent din străinătate, care a lucrat pe şantiere mari ale lumii, pe care le-a coordonat, cu peste 1.500 de oameni şi cu o valoare a lucrărilor de peste două miliarde de euro. Sunt onorat să am lângă mine un om profesionist, care cunoaşte foarte bine detaliile tehnice care trebuie să definească standardele unui oraş construit pe termen lung. Prin urmare va fi dirigintele de şantier pe care îl voi avea alături în perioada ce urmează”, a declarat Andrei Carabelea.
După ce fiecare dintre consilieri s-a prezentat, primarul de Piatra Neamţ a completat: “Vreau să aduc mulţumiri colegilor din Primăria Piatra Neamţ care au atins vârsta de pensionare. Am avut o discuţie destul de sensibilă cu domniile lor şi am decis încetarea raporturilor de serviciu pentru colegii care au atins vârsta de pensionare în instituţia pe care o conduc. Apreciez şi le mulţumesc din nou pentru felul în care au înţeles cele cinci argumente etice, publice, sanitare, sociale şi economice pe care le-am prezentat şi mă bucur că am luat o decizie curajoasă de a avea o discuţie corectă. Unii şi-au exprimat intenţia de a fi în continuare în echipa primarului în calitate de consilieri onorifici şi le mulţumesc pentru acest gest de nobleţe.
Aş mai menţiona un subiect: mâine împreună cu trei colegi din primărie voi face o deplasare la Bucureşti pentru două zile. Voi avea vizite oficiale la cel puţin trei ministere: al finanţelor publice, fondurilor europene şi cel al dezvoltării. Voi aborda subiecte precum: vom valida soluţii pentru reducerea poverii fiscale pe care o presupune datoria publică, datoria istorică a municipalităţii. La Ministerul Fondurilor Europene vom căuta soluţii pentru acoperirea unor cheltuieli neeligibile care nu au fost corect prognozate în faza de proiectare. Cât priveşte Ministerul Dezvoltării, am avut o serie de discuţii cu domnul ministru şi cu directori din cadrul ministerului, având în vedere situaţia relativ precară a modului în care s-a implementat o strategie de implementare la nivelul municipiului Piatra Neamţ, trebuie să accelerăm ritmul şi progresul oraşului şi să compensăm din decalajele care s-au acumulat în timp. (…) Vom găsi soluţii pentru a include Piatra Neamţ în programe pilot de strategie pe politică urbană”.
Primarul Andrei Carabelea a mai precizat că îşi doreşte convocarea, cât de rapid posibil, într-un interval de una, două săptămâni, a două şedinţe de consiliu local. Prima în care să fie stabilite comisiile de specialitate, condiţie necesară pentru a putea promova hotărâri de consiliu local, şi să fie votaţi viceprimarii, iar a doua, la un interval de trei zile faţă de prima, în care să fie dezbătute şi votate hotărâri, una dintre cel mai importante fiind cea legată de rectificarea bugetară. Carabelea a mai declarat că îşi doreşte să poarte discuţii personale cu toţi consilierii locali şi că, deşi apreciază activitatea city-managerului Bogdan Puşcaşu, îşi doreşte pe viitor un alt “profil” de administator public şi caută persoana potrivită.
Lasă un răspuns
-
Politica2 săptămâni,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate6 zile,Ceahlăul – înfrângere la un gol diferenţă la Slatina
-
Actualitateo săptămână,Escrocherie telefonică cu prejudiciu de 48.700 lei

Cristian
3 noiembrie 2020 at 12:52 PM
Cu pensionarii e o initiativa buna. Dar, ce faceti cu: rudele rudelor, pilosii, cei care taie” frunza la caini”? Cum eliminati birocratia? Luati exemplu de la Presedintele Consiliului Judetean Bihor daca vreti cu adevarat sa aveti bani pt. investitii! Eu daca as fi in locul celor din minister iar d-stra ati veni sa cereti bani, v-as intreba ce masuri ati luat ca sa reduceti aparatul birocratic, cat ati economisit si abia dupa aceea v-as asculta dorintele!
Cristian
4 noiembrie 2020 at 11:32 AM
Cine din strainatate a lasat un tanar sa coordoneze proiecte de 2 miliarde euro? Penibil
AD4I
4 noiembrie 2020 at 5:08 PM
Ce faceti cu pensionarii militieni din Politia Locala !?Noul primar din Timisoara l-a concediat primul pe seful politiei locale,un militian pensionar care avea pensie,salariu si indemnizatie de hrana.Total 27.600 lei.Bine !?Dar,primarul este neamt,sustinut de USR>
FLORIN
4 noiembrie 2020 at 6:24 PM
Apa de ploaie,toata administratia acestui oras este praf de incompetenta si indolenta.Numai hoti si corupti in frunte cu membrii CL/CJ la care principala ocupatie nu este sa ia decizii pentru bunastarea cetatenilor acestui oras ci se ocupa cu trafic de influenta,santaj si spagi.Numai lipitori de afise care au ajuns sa ocupe toate posturile de sus pana jos la Primarie si CJ.Asta e motivul pentru care Piatra Neamt este o cloaca de mizerie ,paragina si nepasare.Nici un criteriu de educatie,experienta sau capacitate intelectuala la angajare in administratia acestui oras.Cei mai buni de care avem nevoie pentru a schimba lucrurile in aceasta tara/oras/judet pleaca in strainatate pentru ca nu isi gasesc locuri de munca din cauza acestor gunoaie platite cu salarii aberante raportate la ce stiu sa faca.
Acest oras este captiv mafiei fostului PDL.
Atat timp cat populatie nu are pretentii vizavi de cum sunt cheltuiti/furati banii publici si nu ies in strada la 6 luni dupa ce un primar nu face nimic si nu sa astepte 5 ani pana cand se fac alegeri din nou,nu se va schimba nimic.
Cristian
8 noiembrie 2020 at 10:20 AM
Trebuie sa iesm la vot s- sa-i sanctionam pe cei incompetenti! Altfel, vor castiga toata puterea in tara si 4 ani de zile nu vom mai avea ce face!