• cartierul tigãnesc din Soroca, Republica Moldova, este considerat „capitala neoficialã a tiganilor“ • turistii sînt încîntati de privelistea oferitã de casele etnicilor romi • stãpînii palatelor sînt plecati în marea majoritate peste granitã •

Unul dintre cele mai interesante „puncte de atractie turisticã“, pe care le poate vizita orice împãtimit romascan, în ale drumetiei, l-ar putea reprezenta „Dealul tiganilor“. Nu este vorba, asa cum s-ar crede, de obiectivul cu aceeasi denumire din judetul Bihor, ci despre Dealul Sorocii, asezare istoricã, aflatã la 170 kilometri de capitala Republicii Moldova, Chisinãu. Pe singura ridicãturã importantã din oras, tiganii au reusit sã ridice, în doar cîtiva ani, un megalit de constructii tipice acestei etnii, dar care contrasteazã vizibil cu tot ceea ce se aflã în jur, inclusv cu cetatea lui Stefan cel Mare. Casele respective, dacã pot fi numite asa, reprezintã adevãrate fortãrete impozante, cu douã sau trei etaje, uneori chiar mai mult, din granit, marmurã, materiale scumpe din import, termopane, strãjuite de statui uriase, reprezentînd imitatii de animale sãlbatice, iar, la fiecare intrare, coloane cilindrice, cu basoreliefuri, sprijinã balcoanele de la etajele superioare. Istoric, acest adevãrat oras în oras a apãrut, totusi, prin munca constructorilor adusi din Rusia, special în acest scop si, luat ca atare, reprezintã o atractie pentru turisti. Periplul, printre filele de istorie, scoate la ivealã faptul cã meleagurile pitoresti ale cetãtii de la malul Nistrului au oferit, de-a lungul timpului zbuciumat, un real adãpost si hranã pentru multe dintre triburile nomade. Printre acestea s-au aflat si tiganii, care, pe toatã perioada comunistilor, au adoptat, ca stil de viatã, sedentarismul si si-au strãmutat toate gospodãriile tocmai pe Dealul Sorocii. Ceea ce au reusit sã facã fostii nomazi întrece chiar si închipuirile celor mai avizate minti în domeniul arhitectonic. Grandioasele locuinte impresioneazã prin mãretia lor, adevãrate palate, în adevãratul sens al cuvîntului, care sar în ochi de la distantã. Culorile si stilul sînt cam aceleasi. Pãrerile celor care au trecut prin zonã sînt împãrtite. Unii spun cã opulenta este dominatã de un prost gust „rafinat“, fãrã a explica, însã, care este scopul pentru care au fost ridicate aceste edificii, cu ce bani, si nici destinatia lor. Localnicii, care denumesc imensele monumente „cuiburi de rîndunici“, cred cã fiecare dintre cei care le detin au dorit sã se întreacã, în mãretie si grandoare, „pe sine însusi“, deoarece nu existã rivalitate în zonã, poate doar la … Viena. Totusi, o oarecare întrecere existã, dar între tigani, care vor sã aibã palatul cel mai frumos si mai mare. Din aceastã cauzã, clãdirile sînt înghesuite, orientate dupã principii ciudate, pe toate axele cardinale, cu acoperisuri si turnuri strãlucitoare, care parcã împung, agresiv, cerul. Fatadele sînt viu colorate sau placate cu ceramicã specialã, mozaic sau sînt chiar acoperite de plante agãtãtoare, estetice sau obisnuita iederã crescutã la întîmplare. Alãturi, se aflã si mormanele obisnuite, de gunoaie menajere. Ceea ce uimeste, cu adevãrat, este linistea. Dacã, în urmã cu putin timp, zona era foarte animatã, în prezent, palatele sînt aproape pustii. Oamenii care vietuiesc în zonã au spus cã cei care ocupã dealul sînt plecati, în majoritate, peste granitã, asa încît pe loc au rãmas doar paznicii, recrutati dintre moldoveni, si care au sarcina sã pãzeascã aceste case. Cei care au reusit sã ajungã si în interiorul respectivelor „case“ îsi amintesc de luxul nemaintîlnit, în ton cu moda, existînd chiar si statui reprezentative. O astfel de poveste spune cã, într-unul dintre numeroasele dormitoare, ale unui imobil mare, ar exista un monument din marmurã neagrã. Acesta, iesind parcã din parchet, „priveste“ spre patul imens si reprezintã, se pare, copia fidelã a consoartei proprietarului, trecutã în nefiintã. Cel care a decis amplasarea blocului de piatrã, tãcut si rece, a dorit ca, în fiecare dimineatã, cînd se trezeste, sã vadã, la prima sclipire de luminã, imaginea celei la care a tinut atît de mult. Date mult mai realiste, si mai usor de crezut, spun cã Soroca este capitala, neoficialã, a rromilor din întreg spatiul ex-sovietic. Acestia reprezintã circa 10% din populatia din Soroca si se ocupã, în principal, cu negotul. Cînd pleacã peste hotare, majoritatea aleg Rusia, unde îsi desfãsoarã afacerile. Doar circa 5-6% dintre copii tiganilor frecventeazã scoala, iar limba vorbitã este un fel de dialect de rromani, dar cu un puternic accent rusificat. Tot ca o curiozitate, masinile de lux si sotiile sînt aduse… de la Moscova. Printre cei de pe deal, existã si personalitãti, respectiv un reprezentant în Consiliul Local al orasului Soroca, pe listele comunistilor, Robert Cerari, precum si baronul tiganilor din CSI, Artur Cerari. Pînã la urmã, indiferent de pãrerile celor care au ajuns sã vadã „Dealul tiganilor“, acesta a fost inclus pe listele de obiective demne de vizitat, ale unor companii moldovene de turism.