Contactează-ne

Actualitate

De ”Ziua Farmacistului” s-a modificat legea după care funcționează aceste instituții

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ farmaciștii din teritoriu așteaptă, însă, publicarea noii legi în ”Monitorul Oficial” și aparția normelor metodologice ■ în partea de acreditare a farmaciilor au fost implicate DSP-urile ■ au fost modificate și amenzile pentru încălcarea actului normativ

Un proiect de ordonanță, care vizează modificarea și completarea Legii farmaciei a fost recent adoptat de Guvern. Formula agreată miercuri, 25 septembrie în ședința Executivului aduce o serie de noutăți legate de procedurile de autorizare a farmaciilor și le simplifică, dar în special implică mai mult, în acest proces, direcțiile județene de sănătate publică.

Noua președintă a Colegiului Farmaciștilor Neamț,  Nicoleta Alice Antoce,  punctează câteva elemente de noutate din noul act normativ. ” Modificările si completările aduse Legii farmaciei nr.266/2008, introduse prin Ordonanța de Urgență adoptată pe 25.09.2024 vizează procedura de autorizare a unităților farmaceutice, consolidând rolul statului în autorizarea, supravegherea și controlul activității unităților farmaceutice, în acord cu prioritățile Guvernului de reformă în domeniul sănătății.

Concret, se simplifică procesul privind evaluarea documentației de obținere a autorizației de funcționare și sunt implicate instituțiile teritoriale din subordinea Ministerului Sănătății în activitatea de autorizare, supraveghere și control a unităților farmaceutice. Prin extinderea acestei activități la nivel teritorial, prin cele 42 de direcții de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, se asigură desfășurarea inspecției în parametri normali, precum și monitorizarea corespunzătoare a activităților desfășurate de unitățile farmaceutice”, precizează farm.sp. Alice Antoce.

De menționat și faptul că proiectul de ordonanța propune și modificarea și completarea sancțiunilor care se aplică în cazul încălcării prevederilor legii. Astfel, sunt introduse amenzi,  ceva mai mari,  pentru o serie de contravenții, însă pentru altele a fost decisă micșorarea lor. De exemplu, pentru nerespectarea programului de funcționare al farmaciei comunitare sau a drogheriei, amenda a crescut, de la una cuprinsă între 500 lei și 2.000 lei, la  una care poate varia între 1.000 lei la 3.000 lei, la fel ca în cazul nerespectării dispozițiilor legale referitoare la firma farmaciilor comunitare și a drogheriilor sau a lipsei ecusonului farmacistului.

În timp ce Legea 266/2008 prevedea amenzi cuprinse între 5.000 lei și 10.000 lei pentru prima abatere și între 10.000 lei și 20.000 lei pentru repetarea acesteia, proiectul de ordonanță propune, pentru prima abatere, ca amenzile să fie cuprinse între 2.000 la 4.000 lei, lei, iar pentru repetarea ei în termen de 12 luni de la aplicarea primei sancțiuni, amenzile să fie cuprinse între  4.000 lei la 8.000 lei, la care se adaugă și anularea autorizației de funcționare a unității farmaceutice. Amenzile, astfel micșorate, ar urma să se aplice pentru angajarea de personal necalificat, vânzarea de medicamente, care nu au documente de proveniență ori sunt expirate.

Dacă în varianta inițială a legii, taxa pentru înființarea unei farmacii în mediul urban era de 3.000 lei, proiectul de ordonanță inițial propunea o creștere la 5.000 lei. iar pentru înființarea unei farmacii în mediul rural, taxa creștea de la de la 150 lei la 1.000 lei.

În ceea ce privește înființarea unei drogherii, taxa pentru mediul urban creștea în varianta inițială de la 2.000 lei la 3.500 lei, în timp ce pentru mediul rural se propunea o creștere de la 50 lei la 350 lei.

O altă măsură la care s-a renunțat, consemnează presa centrală,  este introducerea conceptului de “farmacie universitară”. Această nouă categorie de farmacii ar fi urmat să funcționeze în cadrul centrelor universitare care au facultăți de farmacie acreditate. Farmaciile universitare urmau să desfășoare atât activități de asistență farmaceutică pentru populație, cât și activități de învățământ farmaceutic, cercetare științifică și educație farmaceutică continuă.

Cum miercuri,  25 septembrie, a fost și ”Ziua mondiala a farmacistului”, conducerea Colegiului Farmaciștilor Neamț, urează la mulți ani tuturor colegilor farmaciști, mulțumindu-le  pentru dăruirea și devotamentul de care dau dovada în fiecare zi în practicarea acestei profesii atât de importante pentru sănătatea populației.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending