Actualitate
De sezon: R.E.N.A.D.O.T.

În sfârşit!
Fără ipocrizie şi cu mari speranţe că ne vom desprinde de nisipurile mişcătoare şi fără orizont ale activităţii de transplant de până acum, salut numirea doctorului Radu Zamfir la pupitrul Agenţiei Naţionale de Transplant. Nici că se putea afla un profesionist mai bine conectat cu domeniul, gata în orice moment să-şi pună viaţa în pericol pentru salvarea altora, aşa cum a dovedit-o în episodul dramatic din munţii Apuseni.
La puţină vreme după revoluţie, când eram convins că binele de tot felul se va revărsa peste noi chiar de mâine, simţeam nevoia de a face ceva în plus, în afara specialităţii obţinute, pentru a ne desprinde mai lesne de trecut. Împreună cu mai mulţi colegi din Asociaţia (la acea vreme) Oamenilor de Ştiinţă, iniţiam un program denumit RENADOT, adică Registrul Naţional de Donatori de Organe şi Ţesuturi. Nu eram de specialitate, nu aveam experienţă, cunoşteam câte ceva din realitatea altor ţări avansate din punctul de vedere al transplantului şi încercam să desluşim liniile directoare, factorii de bază, capcanele şi, mai ales, posibilităţile de rezolvare a puzderiei de dificultăţi obiective de ordin material, tehnic şi nu mai puţin etic, toate necesitând intervenţia a numeroşi factori.
Mărturisesc că acţiunea noastră fusese impulsionată de unele realităţi pe care le socoteam nefireşti şi condamnabile şi faţă de care mi-am exprimat în presă atitudinea. Aşa s-a întâmplat când un preot călugăr al unei mănăstiri din zonă, rostea o adevărată filipică la adresa transplantului pe care-l cataloga drept faptă necreştinească şi de neacceptat pentru biserică. Nu după multă vreme, când o familie din zonă şi-a pierdut băiatul într-un accident şi a acceptat recoltarea de organe, am asigurat-o într-un articol: „Fiul vostru trăieşte!“. Ba am luat poziţie critică şi faţă de traficul de ovule marca „Sabyc“, interzis în ţara de provenienţă a afacerirtilor veroşi dar care acţionau în toată libertatea la noi, sub umbrela ocrotitoare a legilor şi a Ministerului Sănătăţii şi care a umplut buzunarele unor netrebnici.
O asemenea acţiune de amploare nu putea fi decât benefică şi deschidea perspectivele unei activităţi de durată, putea trasa linia de la care porneam şi, mai ales, ne ajuta să vedem unde ar trebui să ajungem. Primul pas era (şi cred că mai este) organizarea la nivelul fiecărui capitale de judeţ, a unui nucleu operativ, bine structurat şi interconectat cu centrul, prin intermediul căruia toţi adulţii urmau să- şi exprime încă din cursul vieţii, liber şi în deplină cunoştinţă de cauză, acceptul (sau refuzul) de a deveni donator de organe şi ţesuturi, opţiune care urma să fie specificată pe Cărţile de identitate (din păcate, a dispărut şi apartenenţa la grupa sanguină). Eram conştienţi că nu era o treabă simplă, dar aveam convingerea că era un demers realizabil, cu condiţia unei cât mai bune organizări şi a unei publicităţi insistente şi de durată, la care trebuiau antrenate toate modalităţile posibile.
Deşi avansasem destul de mult în demersurile noastre, consultându-mă cu un coleg bucureştean bine informat, acesta mi-a atras atenţia că Agenţia Naţională de Transplant şi ilustra lui conducere lucrau la întocmirea registrului naţional. Aşa că am abandonat, convins că specialiştii antrenaţi în acţiune ştiau mai bine ce aveau de făcut.
Cu toată sinceritatea, regret pasul înapoi făcut. După atâţia ani, activitatea de transplant rămâne la fel de inconsistentă, greoaie, fără vlagă, întâmplătoare, doar ca să spunem că există. Şi deşi cunosc destui oameni bine intenţionaţi, doritori de a se înscrie în Registrul Naţional al Donatorilor, ei sunt siliţi să abandoneze. Fiindcă Registrul nu este cunoscut, nu funcţionează sau dacă funcţionează, nu se bucură de acces facil, nu vine în sprijinul doritorilor, este lăsat în voia aleatoriului şi al întâmplării care compromit orice intenţie pozitivă. Să mai vorbim de o acţiune de promovare şi publicitate? Ar fi un nonsens.
Oricum am întoarce lucrurile, activitatea de transplant, domeniu medical de vârf, lăsată pe mâna unor diletanţi multă vreme, nu poate să escamoteze şi cu atât mai mult să motiveze rămânerea condamnabilă în urmă. Statisticile efective ale realizărilor pe anul 2018 sunt dezolante, nu ne fac cinste şi sunt invers proporţionale cu situaţiile conflictuale severe şi cu comentariile nefavorabile.
Reiterăm speranţele într-un reviriment al domeniului. La nevoie, suntem dispuşi să punem umărul. Ca de fiecare dată.
Activitatea de transplant nu este o jucărie. Cu atât mai puţin un moft.
Virgil RĂZEŞU, Piatra Neamţ

-
Actualitate2 zile,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 zile,
Ratis Serv – angajează
-
Prima pagină2 săptămâni,
Apar în sfârșit dovezi „indubitabile” privind „ingerințele în alegerile din România”
-
Prima paginăo săptămână,
Proiect de 80 de milioane de euro pentru drumuri și poduri din Neamț
-
Eveniment2 săptămâni,
Artefactele de aur și argint din Neamț, în siguranță după furtul din Olanda
-
Prima pagină2 zile,
Camelia Stoean: o viață pentru copiii nimănui
-
Actualitate2 săptămâni,
Unirea Principatelor, la Turnul lui Ștefan. „Am făcut poate primul pas pentru a înființa România modernă” FOTO
-
Administrație2 săptămâni,
Reduceri de personal în administrație: plan național sau reacții punctuale?