Contactează-ne

Actualitate

De la Strîmtoarea Bering la graniţele Ucrainei

Știre publicată în urmă cu

în data de

„La Strîmtoarea Bering, lîngă SUA“, a fost răspunsul unui copil de nouă ani cînd a fost întrebat, în cadrul unei festivităţi organizate de Societatea Geografică Rusă, unde se termină graniţele Rusiei. Răspunsul a fost corect, dar o voce venită din auditoriu l-a descumpănit: „Graniţele Rusiei nu se termină nicăieri!“ Era vocea lui Vladimir Putin (foto – observatornews). Era anul 2016 şi trecuseră doi ani de la anexarea directă şi brutală a Crimeei. „A fost o glumă“, avea să-şi nuanţeze Putin afirmaţia intantilă.

Conflictul pe termen lung

Tot estul Ucrainei este astăzi distrus de acelaşi Putin. Zeci de mii de morţi nenumăraţi prea bine şi sute de mii de răniţi. Civili şi militari. Milioane de refugiaţi prin toată Europa, iar cel mai mare pericol care abia acum începe să îşi arate colţii este conflictul pe termen lung. O realitate bine studiată, exersată şi aprofundată nu numai în birourile Kremlinului.

Să ne amintim doar de Cecenia, Georgia, Transnistria. Deloc iluzorie, ipoteza unui conflict prelungit, îngheţat sau nu, a fost adusă în discuţie chiar de fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. Uşor descătuşat de rigorile funcţiei, el vorbeşte chiar de un iminent risc major mai ales economic şi social, care de altfel ar fi şi scopul urmărit de Putin.

Într-un interviu acordat agenţiei ucrainene RBC, Anders Fogh Rasmussen subliniază mai ales îngrijorarea „că un conflict prelungit serveşte obiectivelor lui Putin, care consideră că atît timp cît va fi un conflict mocnit sau îngheţat în estul Ucrainei, va împiedica Ucraina să facă progrese reale, progrese spre apropierea de Uniunea Europeană, de NATO“.

„El ştie că, dacă conflictul din estul Ucrainei va continua, revenirea la situaţia iniţială va fi mai grea. Prin urmare, eu cred că cel mai mare risc actual este dat de scopul lui (lui Putin – nota traducătorului) de prelungire a conflictului. El nu poate obţine o victorie deplină, şi va încerca să îl menţină la nesfîrşit“, a mai precizat Rasmussen.

Ce este victoria

Dacă temerile fostului secretar general al NATO sînt îndreptăţite, situaţia este de-a dreptul neliniştitoare, nu numai pentru Ucraina. În acelaşi timp, nici poziţia Rusiei nu este de speriat. Zecile de mii de tone de armament prost, dar mult, sînt pe terminate, Kremlinul cerînd o mobilizare urgentă a industriei de armament la nivel de lege în Duma de Stat mascată ipocrit în sintagma „contraterorism şi alte operaţiuni în afara graniţelor“.

După mai bine de patru luni de război, în ciuda pierderilor teritoriale şi umane, a lipsurilor militare de tot felul, ucrainenii, învingători morali deja, mizează pe victorie. Cum va arăta aceasta, o spune Anders Fogh Rasmussen în acelaşi interviu: „Eu nu voi da definiţia victoriei. Cred ca poporul ucrainean, preşedintele ucrainean, guvernul ucrainean ar trebui să decidă ce este victoria, ce situaţie va mulţumi. Dar, desigur, aş spune că victoria înseamnă să-i alunge pe toţi ruşii (armatele – nota traducătorului) de pe teritoriul ucrainean“.

Sfîrşitul e aici

Kirill Budanov are 36 de ani şi este şeful spionajului ucrainean. A fost singurul care a avertizat public şi în detaliu agresiunea Rusiei în Ucraina. S-a adeverit întocmai. Are dosar penal în Rusia. Într- un interviu acordat zilele trecute aceleiaşi publicaţii mai sus citate, spune:

„La sfîrşitul anului, să zicem aşa, ostilităţile active vor scădea suficient. Dar această situaţie nu va marca sfîrşitul, trebuie să înţelegeţi corect ce vă spun“. Şeful serviciilor de informaţii ucrainene a spus că finalul războiului va fi dat de revenirea la graniţele din 1991. „Acesta va fi sfîrşitul acestei întregi aventuri pe care Rusia a întreprins-o”, a spus Budanov.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending