• interviu cu regizorul Stefan Iordãnescu

De data aceasta l-am abordat pe regizorul Stefan Iordãnescu, imediat dupã premiera cu „Shakespeare reîncãrcat“, la modul cel mai abrupt. Reporter: Este un joc? Stefan Iordãnescu: Este un joc, da. Ne jucãm de-a Shakespeare. Rep.: Credeti cumva cã spectatorul ar trebui sã fie unul avizat? S.I.: Nu, nu cred de loc asta. E un spectacol care se adreseazã si publicului avizat. Sînt mai multe nivele de perceptie, dar e un spectacol pentru spectatorii neavizati, în primul rînd, pentru cã nu face altceva decît sã trezeascã gustul si apetitul pentru niste viitoare mari spectacole. Rep.: Îl socotiti cumva un soi de reader-digest? S.I.: Da, este o prefatã. E un moment din care pot sã tîsneascã niste posibile viitoare mari spectacole. Tot ceea ce ati vãzut constituie o trecere în revistã a unor puncte de vedere a propos de niste texte shakespeariene. Rep.: Bãnuiesc cã decupajul nu a fost deloc usor de alcãtuit. Si apoi, scena finalã, cu acel retur al actiunii… S.I.: Asta este pentru spectatorii avizati. Nu toatã lumea o sã înteleagã rostul acestui demers. Spectacolul contine si o serie de citate, e adevãrat, foarte libere, din niste montãri celebre. Fragmentul la care vã referiti se inspirã dintr-un spectacol celebru al lui Robert Willson, „Die Hamlet Maschine“, scris de Heiner Muller. E un spectacol care s-a jucat si la noi, în ’93 mi se pare, la Teatrul National din Bucuresti, fãcut de Bob Willson. Omagiem, într-un fel, acel spectacol. Dar mai sînt si alte omagii în spectacolul nostru. Astfel, „Romeo si Julieta“ e fãcut în maniera propusã de Cãtãlina Buzoianu în ’77-’78 cu studentii, pe atunci, Mariana Buruianã si Adrian Pintea, la Studioul „Casandra“, costumele sînt inspirate în linii mari din cele ale Liei Mantoc, „Titus Andronicus“ e un omagiu liber si chiar parodic la spectacolul lui Silviu Purcãrete de la Craiova, „Macbeth“ e un citat dintr-un spectacol de-al meu mai vechi fãcut la Tîrgu Mures si exemplele ar putea continua. De pildã, ca sã continuãm, „Furtuna“ e fãcut din citate si montaj cinematografic, de la „Titanic“ la „Matrix“ si la lumea virtualã. Prima parte din „Hamlet“ foloseste niste fragmente din spectacolul lui Ciulei de la Bulandra, cu Marcel Iures, ca si muzica ce este semnatã de aceeasi autoare, deci ne-a mers. Spectatorii avizati vor descoperi lucrurile astea, dar, dincolo de asta, cred cã este un spectacol în primul rînd pentru tineret. El are rolul sã deschidã ochii asupra lui Shakespeare si demonstreazã cã marele dramaturg se poate trata la zi chiar si în secolul XXI. Acesta a fost pariul nostru. Am lucrat cu sase actori foarte buni care sînt – pentru cã pomeneati de acest lucru – autorii decupajului. Ne-am ales împreunã fragmentele. Am avut mai multi actori la început… A trebuit sã restrîngem la ceea ce ati vãzut pentru cã erau probleme care tineau de timp. As fi vrut sã fac douã spectacole, de fapt. Mi-am dat seama destul de tîrziu cã aveam material suficient pentru douã spectacole cuplate în douã zile. Rep.: Inepuizabilul Shakespeare. Ar fi fost un lucru inedit pentru peisajul teatral. S.I.: Da, da, da. Poate cã data viitoare, dacã o sã mai avem chef si o sã ne simtim bine, o sã facem un Shakespeare revolution. Rep.: Sau Shakespeare se întoarce… Sau se reîntoarce… S.I.: Eu am vrut sã demonstrez cã este si o optiune de repertoriu a unei institutii. Am verificat chestia asta mai demult, prin locurile prin care am fost director. Eu cred cã pentru publicul din ziua de azi, care este în proportie de optzeci la sutã tînãr, liceeni si studenti, este mult mai important sã faci lucruri de tipul ãsta, comercial, decît sã faci cine stie ce comedii bulevardiere, prãfuite, care nu intereseazã pe nimeni; poate pe niste bãtrînei simpatici care-si mai aduc aminte de vremurile de mult apuse. Cred cã acest tip de spectacol comercial este mult mai interesant si folositor. Rep.: Oricum, asa cum am mai spus – e un truism – Shakespeare e inepuizabil… S.I.: Fireste. De aia ne tot oprim la el.