De la Farcașa s-a ridicat un sfânt

■ Părintele Petroniu Tănase, fost stareț al Schitului Românesc Prodromu din Muntele Athos, va fi canonizat de către Patrarhia Ecumenică ■ comuna sa natală, Farcașa, i-a conferit post mortem titlul de Cetățean de Onoare ■

Despre părintele Petroniu Tănase – egumenul schitului românesc Prodromu din Muntele Sfânt Athos, precum şi unul din marii duhovnici români – cei ce l-au întâlnit au scris cu dragoste și cu smerenie. Înaltpreasfințitul Ioachim Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, avea să rememoreze ultima sa întâlnire cu cel urcat la ceruri în februarie 2011, la 97 de ani creionând în același timp, în umbre delicate, portretul unui sfânt: ”A fost un călugăr desăvârşit, un calon-gheron, un bătrân frumos, o icoană smerită în care Dumnezeu a pictat frumuseţea prezenţei Sale. Nu numai prin vârsta, ci mai ales prin prezenţa sa lucrătoare în inima creştinismului răsăritean, el rămâne pentru noi un patriarh al Ortodoxiei mărturisitoare” (…) ”Părintele Petroniu a fost chemat la Domnul după 33 de ani de osteneală aghioritică. Această perioadă corespunde cu vârsta Mântuitorului, adică perioada pe care a pe-trecut-o pe pământ. „Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune Le-ai făcut!” Dumnezeu a rânduit alesului Său tot atâţia ani de vieţuire athonită, într-un loc în care oamenii duc o viaţă îngerească în încercarea de a pregusta din darul ne-stricăciunii, cât a petrecut El, ca Fiu al Omului, între oameni. Acest timp părintele Petroniu l-a folosit răscumpărând vremea, făcând din orice clipă un timp al mântuirii, iar din schitul Prodromu o Grădină a Maicii Domnului.”

La 27 aprilie 2023 a avut loc ceremonia de deshumare a rămășițelor pământești ale părintelui Petroniu Tănase, în vederea canonizării sale de către Patrarhia Ecumenică. Farcașa a dăruit acestei lumi un sfânt.

Urmașii s-au străduit să onoreze această existență exemplară, conferindu-i la  22 octombrie 2023, post mortem, titlul de Cetățean de Onoare al comunei Farcașa, prin primarul Bogdan Țifui. A fost o ceremonie la care au participat starețul Arhimandrit Petroniu Marin de la Mănăstirea Pângărați; starețul Arhimandrit Hariton Negrea de la Mănăstirea Petru Vodă; stareț Protosinghel Dometie Furtună  de la Mănăstirea Rarău;  părinte Protopop Cuțuhan– Protopopiatul Ceahlău; preoții Parohi Coșula, Mihai, Arsene, Apopei.

Monitorul a primit, cu mare bunăvoință, copia unui document rar: o autobiografie a părintelui Petroniu, din 1961. Iată ce modest scria despre sine intelectualul distins care a  devenit avva Petroniu.

Laudatio a fost scris de părintele profesor Vasile Păvăleanu. Inserăm cele scrise, cu acribie, de către acesta.

Părintele Petroniu Tănase – chip smerit, înălțat în slăvile cerești

Laudatio 

Fericită este comunitatea alcătuită din oameni buni, onești, harnici, cinstiți și credincioși. Mai fericită este însă comunitatea din rândul căreia au odrăslit oameni sfinți.

Fericită este comunitatea care dă țării și lumii intregi oameni de valoare culturală, socială, profesională incontestabilă, dar mai fericită este acea comunitate care dă cetățeni pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Comuna Farcașa este binecuvântată de Dumnezeu cu o asemenea fericire, deoarece aici, acum 107 ani s-a născut persoana cu viața cea mai sfântă, și anume, părintele Petroniu Tănase.

Pe acest colț de rai de pe Valea Muntelui, pe data de 23 mai 1916 vine pe lume un băiețel cu numele Petru, al șaselea copil din cei opt ai familiei Ioan și Olimpia Tănase, care au fost crescuți în frică de Dumnezeu și rușine de oameni. Viața plină de sfințenie a părinților săi care respectau cu acrivie zilele de post ale săptămânii și rânduiala zilnică de rugăciune, va fi hotărâtoare pentru alegerea de mai târziu a Părintelui Petroniu de a îmbrățișa viața de mănăstire.

Scoala primară de 7 clase a urmat-o în satul natal

La vremea când mintea unui copil dă în pârg, la numai 14 ani, fratele Petru a luat calea Mănăstirii Neamț spre a se afiorisi Domnului căruia fusese făgăduit. Din familia numeroasă din casa părintească, a intrat în obștea și mai numeroasă a marei ctitorii mușatine, care însuma atunci peste 200 de călugări și peste 100 de elevi din toate mănăstirile Moldovei la Școala monahală. Aici, ca într-un creuzet duhovnicesc, a adunat în sufletul său virtuți și trăiri spre sporire duhovnicească.

Frumusețea sufletului său a fost modelată de marii părinți duhovnicești din vremea aceea, dar și de tinerii frați care aspirau spre înălțimile cerești, între care monahul Ilie Iacov, viitorul sfânt, Ioan Iacob Hozevitul, sau fratele Toader, viitorul Patriarh Teoctist. În paralel cu multele și grelele ascultări mănăstirești, a urmat cursurile școlii de cântăreți, deprinzând meșteșugul cântării psaltice pe care l-a practicat pe toată durata vieții sale. Deoarece școala de la Neamț s-a desființat, și având o fierbinte dorință de a adânci studiile teologice, în anul 1935 a mers la Mănăstirea Cernica lângă București la Seminarul monahal, o școală de elită a vremii cu durata de opt ani. Deoarece în 1941, Seminarul este desființat din ordinul lui Antonescu își termină studiile la Seminarul Central din București. În 1942, fratele Petru din Farcașa este călugărit la Mănăstirea Neamț, primind numele de Petroniu și îndată este hirotonit diacon de către episcopul Eugeniu Laiu.

Apoi urmează cursurile facultății de Teologie din București dar și ale facultății de Matematică, deoarece pe lângă aplecarea spre cele duhovnicești avea și o inclinație spre științele exacte. În ambele facultăți a avut profesori de prestigiu, dar și colegi deosebiți cu care a ținut o frumoasă corespondență toată viața, iar unii, de pe înalte poziții bisericești, l-au ajutat peste ani, la reconstrucția schitului românesc Prodromu din Athos. Pe toată durata frecventării studiilor, s-a comportat ca un smerit călugăr, împlinind toată rânduiala monahală, fiind întru totul credincios vocației sale și stând la Mănăstirea Antim din București.

În anul 1947 este hirotonit ieromonah în catedrala patriarhală din București. În această perioadă, la mănăstirea Antim, a luat ființă o mișcare duhovnicească de rezistență împotriva regimului ateu impus de bolșevici și de comuniștii români, numită „Rugul aprins”, și care consta în practica isihastă a rostirii permanente a rugăciunii inimii. Era o atmosferă de maximă înălțare spirituală din care făceau parte oameni extraordinari precum Daniil Sandu Tudor, Adrian Făgețeanu, Andrei Scrima, Dumitru Stăniloae și mulți alții, între ei fiind și tânărul Petroniu Tănase. Toți membrii mișcării au făcut ani grei de pușcărie, unii murind în temnițe. Părintele Petroniu nu a fost arestat, a revenit la Mănăstirea Neamț și a fost numit bibliotecar și profesor suplinitor la nou înființatul Seminar Monahal de aici. La presiunea regimului comunist, se desființează seminarul monahal și este trimis la mănăstirea Slatina, unde i se încredințează conducerea școlii monahale și mai apoi demnitatea de stareț. A stărețit în condițiile grele ale regimului comunist până în 1959, când în urma Decretului 410, ca mulți alți monahi, Părintele Petroniu a fost scos din mănăstire. Neavând unde să-și plece capul și credincios votului monahal, a poposit în casa surorii sale Raveica în satul Haleasa, comuna Broșteni, unde împreună cu alt frate călugăr, și-au făcut un bordei, în care au stat 3 ani, nevoindu-se după toată rânduiala călugărească și așteptând vremuri mai bune.

Într-o noapte, se trezește la ușa bordeiului său din Haleasa cu episcopul Pavel Șerpe care și el a fost surghiunit din scaun și care, datorită Patrirarhului Justinian ajunge administratorul complexului bisericesc de la Curtea de Argeș. Pentru că avea nevoie de oameni potriviți și pentru că îl cunoștea de la Mănăstirea Neamț, dar și pentru faptul că Dumnezeu le rânduiește potrivit voiei Sale, l-a căutat la bordeiul din Haleasa, cu propunerea părintească să-l urmeze la Curtea de Argeș. A stat în funcția de secretar personal al episcopului Pavel Șerpe din 1961 până în 1966. Are un mare merit în redeschiderea mănăstirii ctitorite de Sfântul Voievod Neagoe Basarab și la readucerea înapoi a moaștelor Sfintei Filoteea.

Împlinind 50 de ani, s-a pensionat pe motive de boală și se retrage la mănăstirea Sihăstria în atmosfera duhovnicească și înălțătoare creată de marii duhovnici de aici: Cleopa, Paisie, Ioil, Caliopie, Ioanichie, Dosoftei și alții. Era considerat teologul și intelectualul Sihăstriei și va împodobi obștea acesteia prin râvna și nevoințele sale. În ciuda regimului ateu, Sihăstria devenise un puternic centru de mărturisire și de viață autentic creștină, la care tot poporul găsea alinare și mângâiere. Dar și supravegherea securității era pe măsură.

În ciuda vârstei și a bolii, își dorea să viziteze sau să meargă de tot în Sfântul Munte. Tot Dumnezeu a rânduit aceasta. În 1975, Nicolae Ceaușescu a vizitat Grecia. Un grup de trei călugări români de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte, ajutați de ambasadorul Ion Brad sunt primiți la Atena de Ceaușescu, și-i prezintă situația într-o notă patriotică pentru salvarea prezenței culturale și spirituale românești din Athos. Astfel și prin intervenția Patriarhului Justinian se permite plecarea mai multor monahi români din țară și a unor ajutoare materiale și financiare consistente . Majoritatea călugărilor au plecat din Sihăstria. După multe tatonări și amânări, i se permite și Părintelui Petroniu să plece, abia în anul 1978. Așadar în locul unei retrageri în liniște pentru anii senectuții, Părintele Petroniu își asumă crucea grea a restaurării schitului românesc și a revigorării duhovnicești a obștii de monahi români din Grădina Maicii Domnului.

Părintele Justin a spus despre Părintele Petroniu că el a dus în Athos durerile unui neam întreg.

La cei 68 de ani ai săi, s-a înscris într-o muncă titanică pentru restaurarea schitului Prodromu care era în paragină: Biserică, chilii, bibliotecă, trapeză, sinodicon, acareturi, grădină, etc. Însă la temelia întregii sale lucrări a așezat buna rânduială a slujbelor și a vieții duhovnicești după rânduiala Sfinților Părinți. Încet, încet, prin multă muncă și jertfelnicie, Schitul românesc renaște, Părintele Petroniu fiind considerat al doilea ctitor al acestuia. Dar și viața duhovnicească renaște, iar călugării români sunt dați ca exemple de ascultare, de nevoință și de rugăciune în toate cele 20 de mănăstiri ale Athosului. Se spunea în Athos: „schitul Prodromu a luat chipul Părintelui Petroniu!”

A fost un mare nevoitor, la toate slujbele lungi stătea în picioare, făcea zilnic sute de metanii, era primul la ascultări, foarte aspru cu sine și îngăduitor cu ceilalți, sobru și plin de dragoste pentru toți, autor de cărți duhovnicești și sfătuitor spre mântuire, într-un cuvânt atins de aura sfințeniei.

A trecut la cele veșnice la data de 22 februarie 2011, după ce a rostit aceste cuvinte: „plec din viața aceasta mulțumit. Mulțumesc Domnului! Să ne întâlnim cu bine la rai!” a fost înmormântat lângă incinta schitului.

În data de 27 aprilie 2023 a avut loc ceremonia de deshumare a rămășițelor sale pământești în vederea canonizării sale de către Patrarhia Ecumenică. Este o premieră extraordinară, că doi cuvioși români Petroniu Tănase și Dionisie Ignat să fie canonizați, ca o recunoaștere a sfințeinei evidente de care s-au minunat toți călugării greci din Sfântul Munte.

***

Părintele Petroniu Tănase

Cuvânt de folos

așa cum este scris pe site-ul Schitului românesc Prodromu.

 ” Una dintre piedicile cele mari, sau ajutătoare mai degrabă, ale rătăcirii lumii de azi este ignoranța. Sfinții Părinți, când vorbesc despre viața călugărească, spun că există – de fapt și pentru viața creștină în general – „trei proptele a tot păcatul”. Așa… Deci acele trei proptele sunt: neștiința, uitarea și nepăsarea.

Omul, neștiind lucrurile cele adevărate și bune, deci atunci când nu le cunoaște pe acestea, este expus la toate primejdiile și minciunile. Chiar atunci când a știut cândva un cuvânt, un lucru bun, dacă însă pentru un timp oarecare nu şi’a mai adus aminte și nu s’a mai interesat de el (adică a fost neglijent cu acel lucru bun), iarăși, nu se folosește cu nimic. Și dacă a stăruit în uitare – ori a știut cândva niște bune povețe ale Bisericii privitoare la mântuirea lui și le’a ignorat – atuncea, în această situație, omul este lipsit de orice apărare. Este primejduit de peste tot, de toate obstacolele, și toate pietrele îi vin peste cap.”

Fotografii realizate de Alexandru George Buzdugan