De ce trebuie să fim mereu cobaii de serviciu?

După cel de Al Doilea Război Mondial, fiind situată la răscruce de vânturi, România nu a prea avut parte de momente de graţie, în care să-şi croiască singură destinele, fără să depindă de parteneriatul vreunui „Mare Licurici”. În 1958, Gheorghiu Dej reuşea să elibereze România de sub ocupaţia Armatei Roşii, iar în 1964 dădea o replică dură Moscovei, care ne stabilea direcţia dezvoltării prin „Planul Valev”.

Acesta stabilea modul de organizare a ţărilor lagărului comunist, în care României îi revene rolul de ţară preponderent agricolă, măsură prin care Moscova intenţiona să blocheze industrializarera „forţată” a ţării noastre, proiectată de comuniştii români. În 1968, Nicolae Ceauşescu critica dur invazia Cehoslovaciei de către URSS şi statele satelit din Tratatul de la Varşovia, care participau la invazie.

În decembrie 1989, România debutează în democraţie, sub atentul dirijism al Estului şi Vestului, dirijism de care nu am mai scăpat nici până în prezent. Sub dirijismul Vestului, România a fost inclusă în familiile UE şi NATO, preţul plătit la schimb fiind părti esenţiale din suveranitate. În UE şi NATO ni s-a repartizat rolul de cobai în experimentele de laborator, la care participam în calitate de parteneri, fără drept de a pune întrebări.

Plătim sume imense pentru înarmarea noastră şi a altora, plătim sume imense pentru doze de vaccin pe care nu le-am comandat, am schimbat dictatura Moscovei cu dictatura Bruxelles-ului, iar resursele noastre sunt administrate de străini.

Sub imperativul „privatizării economiei”, de care a profitat Occidentul, nu noi, am fost obligaţi să aplicăm „dezindustrializarea forţată”, a cărui efect a fost mult mai dezastruos decât ar fi fost „Planul Valev”, care ne-ar fi lăsat totuşi să rămânem măcar o ţară care nu şi-ar fi importat produsele agricole necesare.

Pe parcursul nostru postrevoluţionar, fiind pe post de cobai, am fost obligaţi să ne supunem la un şir lung de teste, prin care să demonstrăm Europei că suntem europeni şi că România nu este un stat situat dincolo de Urali. Am crezut iniţial că scopul acestor teste a fost să demonstrăm că avem capacitatea de a dezlega noduri gordiene.

În realitate, testele urmăreau să descopere dacă în ADN-ul nostru avem suficiente reziduri de supușenie, pentru a se putea expertimenta pe noi orice trăsnaie, ca pe orice cobai de laborator. Multe din testele la care am fost supuşi, conducătorii noştri vremelnici ne-au dresat să le promovăm, fără a pune prea multe întrebări, motivând de fiecare dată că omenirea se află la o răscruce şi că atitudinea noastră trebuie să fie neapărat de idioţi utili.

Fiecare test s-a desfăşurat sub acel îndemn fals creştin „crede şi nu cerceta”, care este prima treaptă a îndoctrinării. Un ultim test, la care am fost supuşi, vine din partea ministrului Energiei, Sebastian Burduja, un lansator al unor proiecte utopice, cu care încearcă să vadă până unde se întinde credulitatea românilor în fața soluţiilor propuse pentru rezolvarea unor situaţii declarate a fi de criză.

Cred că aceste soluții se bucură de sprijinul tacit al lui Marcel Ciolacu. Ministrul ne anunţă că s-a semnat, în prezența sa, un „Memorandum de Înţelegere” între Societatea Complexului Energetic Valea Jiului şi Societatea americană Bio-Carbon Delaware LLC. Acest Memorandum consemnează transformarea termocentralei Paroșeni, din termocentrală pe huilă, în termocentrală pe biocarburant.

Huila este o resursă extrasă din România, iar biocarburantul va fi produs de firma americană, nu de una românească. În domeniul utilizării biocarburanților, pentru obţinerea energiei electrice, România va fi cobaiul Europei, deoarece nicio ţară din UE nu şi-a permis până acum o aşa extravaganță. Utilizarea biocarburanților este o nouă pagină din modelul de dependenţă faţă de partenerul strategic.

SUA au dat o mare lovitură în spaţiul geopolitic european, când au reuşit să înlocuiască dependența Europei faţă de gazul rusesc cu dependenţa faţă de gazul lichefiat american. Lovitura a fost desăvârşită odată cu detonarea gazoductului Nord Stream 2, care a însemnat şi sfârşitul hegemoniei Germaniei în Europa.

În crearea dependenței UE faţă de biocarburanții din America, care vor înlocui treptat benzina şi motorina, România este proiectată a fi laboratorul experimentului. Acest experiment are loc în circumstanţele în care România reglementează domeniul în mod contradictoriu. Pe de o parte, s-a legiferat deja că Termocentrala de la Paroșeni, fiind modernizată, poate furniza energie electrică pe bază de huilă până în anul 2030.

Pe de altă parte, Guvernul a legiferat obligativitatea utilizării biocarburanților ca sursă de energie primară. Din acest experiment, România pierde, iar SUA câştigă. Sebastian Burduja, care a trăit şi şi-a făcut studiile în SUA, oare de partea cui o fi? În materie de producere a energiei electrice, statul român cedează masiv din independența sa energetică, în favoarea unor companii străine, a căror contracte nu se supun vreunui control din partea statului român.

România, ţara tuturor experimentelor păguboase

Nici hidrocentralele noastre nu se simt mai bine, în condiţiile în care nişte „progresişti” europeni cer imperios Bruxelles-ului să decidă dărâmarea barajelor de acumulare sau interzicerea construirii lor, pentru că ar împiedica dezvoltarea liberă a nu ştiu căror zglăvoace. O lume nebună, care pretinde să fie luată în serios de către o altă lume nebună.

Experimentele pe care le susţine Ministrul Burduja nu se limitează doar la utilizarea biocarburantului american, premieră în Europa. Sebastian Burduja propune de a se reveni asupra renunţării la achiziționarea minireactoarelor nucleare modulare americane, pentru realizarea energiei electrice. Niciun cuvânt despre reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, pe a căror proiecte se așterne praful.

O astfel de utilizare ar constitui o premieră în lume. Nici în SUA nu este agreată o astfel de aventură, deoarece soluția nu este autorizată pe plan mondial. Excepţia trebuie să o facă România, ca ţară a tuturor experimentelor, după cum America este ţara tuturor posibilităţilor.

Este bine de subliniat, că aceste minireactoare nucleare provin de pe submarinele americane dezactivate şi supuse casării, pe care nici măcar americanii nu doresc să le utilizeze. Ministrul Burduja susţine că pentru România, aceste minireactoare nucleare sunt o mană cerească, pentru care ne îndeamnă să fim mândri că americanii ne-au ales pe noi să-i scăpăm de ele.

Această mană cerească nu cade gratuit în România, ci pe bani mulţi, aşa că ar trebui ca americanii să nu mai scoată reactoarele de pe submarine, ci să ni le dea aşa, cu totul, la aceste preţuri. Am putea lansa submarinele la Constanța, plutind, pentru a-i impresiona pe ruşi, când le vor descoperi prin satelit că sunt americane.

De ce Piatra Neamţ este un laborator pentru experimente

Nu mai este un secret pentru mulţi pietreni, că după 1990, Piatra Neamţ a devenit un laborator de experimente politice, provocate de evoluţia partidelor în ţară. Cheia de la uşa laboratorului a fost succesiv în custodia liderilor de la PD, PNL, PL-D, PD-L, pentru a reveni iar în custodia PNL, în momentul fuzionării prin absorbție cu celelalte partide „liberale”.

Pe parcurs, trecerea cheii laboratorului, de la un custode la altul, nu s-a realizat într-o manieră amiabilă, ci doar în urma unor malversațiuni, pigmentate cu trădări, trocuri, afaceri oneroase şi şantaje în stil mafiot. Care a fost evoluţia partidelor? În 1992, din FSN se desprinde aripa Iliescu (FDSN).

În 1993, FSN-ul rămas sub conducerea lui Petre Roman, îşi schimbă numele în PD. Tot în 1993, FDSN se rebotează în PDSR. În 1996 apare Convenţia Democratică, care se destramă după 2000, culminând cu dispariţia PNT-cd. În 1997, din PDSR s-a desprins aripa Meleșcanu, formând ApR, care în 2002 a fuzionat cu PNL.

În 2001, PDSR fuzionează cu PSDR, formând PSD-ul de astăzi. În 2002, Theodor Stolojan este ales preşedinte al PNL, iar în 2006 este exclus din PNL. Imediat, împreună cu alţi excluşi din partid, Stolojan formează PL-D, pe care îl conduce. În 2007 are loc fuziunea PD cu PL-D din care rezultă PD-L condus de Emil Boc.

Toate aceste succinte treceri în revistă a frământărilor politice la nivel central, s-au reverberat şi în teritoriu, provocând seisme locale, cu consecinţe nefaste asupra climantului politic sau social în municipiul nostru. Cei mai longevivi primari ai municipiului, Ion Rotaru (1996-2004) şi Gheorghe Ştefan (2004-2014), au făcut bătături în palme, cărând steagurile tuturor partidelor prin care au trecut, în cariera lor.

Trecerea lor, de la un partid la altul, cu liotele de partizani însoţitori, au bulversat climatul politic local, constituindu-se ca rezultat „frăţia interesului”, o iniţiativă transpartinică exclusivistă. Într-un astfel de context, naţional şi local, cel care avea să devină ulterior ministru, Sebastian Burduja, alintat de apropiaţi „Tianu”, a fondat la Bucureşti, în ianuarie 2016, partidul PACT (Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor).

Membrii PACT trebuiau să dovedească afinităţi cu „Generaţia Tianu”. Cum era şi firesc, fondatorul a fost ales ca preşedinte. Fiind pietrean la origine, ceea ce onorează urbea, Sebastian Burduja, împreună cu prietenul său Andrei Carabelea, în martie 2016, la Piatra Neamţ, au înfiinţat Filiala Judeţeană PACT.

La botezul filialei, una din lumânările de naș a fost ţinută de previzionarul Gheorghe Ştefan, care fusese coleg de partid cu Andrei Carabelea între 2009-2012. Cei doi prieteni, Burduja și Carabelea, au testat imediat eficiența PACT-ului, candidând la alegerile parlamentare din 2016, cu susţinere PACT. N-a fost să fie.

O nouă testare a fost programată pentru alegerile din 2020, după ce în 2019 PACT a fuzionat cu PNL. Pe spezele PNL, Sebastian Burduja a candidat pentru parlament şi a ajuns deputat, iar Andrei Carabelea a candidat la primărie şi a ajuns primar. Acest succes dovedeşte că, dacă PACT s-a născut în 2016 din spuma mării, în 2019 a devenit caimacul PNL-ului.

Nu trebuie demonstrat că Andrei Carabelea, ca primar, este unul din proiectele pilot ale lui Sebastian Burduja. Se vede cu ochiul liber. Trebuie luat în calcul faptul că pe Sebastian Burduja îl certifică toată glagoria acumulată din studiile făcute temeinic în Statele Unite, de unde s-a întors cu ambiţia să-şi fructifice menirea cât mai eficient şi patriotic, după cum declară.

M-am întrebat deseori ce proiecte mai are Andrei Carabelea, în afară de „mobilitatea urbană”. Citind CV-ul impresionant al lui Sebastian Burduja, am avut două revelaţii. Prima, că multe din lucrările prezentate în CV-ul acestuia au ca temă „dezvoltarea urbană”, iar dacă Andrei Carabelea are vreun habar despre „mobilitatea urbană”, din acele lucrări s-a inspirat.

A doua, că citind CV-ul lui Andrei Carabelea, acesta fiind mult prea subţire, comparativ cu cel al prietenului şi susţinătorului său, Sebastian Burduja, trebuie să accept aforismul că „La umbra unui stejar, nu prea creşte mare lucru”. Apropo de caimacul PACT din PNL, liberalii trebuie să fie foarte atenţi în alegerile din 2024 la cei care le smântânesc oalele.