Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Daune de jumãtate de miliard în cazul crimei de la Miron Costin

Știre publicată în urmă cu

în data de

• Mercedes Claudiu Grãdinariu este acuzat de lovituri cauzatoare de moarte • sora victimei cere daune de 500 milioane de lei •

Mercedes Claudiu Grãdinariu, de 36 de ani, din localitatea Miron Costin, a fost trimis în judecatã în sarcina sa fiind retinutã infractiunea de lovituri cauzatoare de moarte. Fapta a avut loc pe 15 iulie 2005, cînd bãrbatul si-a bãtut concubina, Luminita Monica Mãrgãrit, de 37 de ani. În urma loviturilor administrate, victima a decedat la domiciliu, în noaptea de 20 spre 21 iulie. Femeia nu a fost dusã la nici o unitate spitaliceascã, ci a fost tratatã la domiciliu. În fiecare zi Grãdinariu mergea la un magazin din sat si cerea gheatã, fãrã însã a mentiona pentru ce îi trebuie. Mergea acasã si-i lãsa concubinei „leacul“, dupã care pleca prin sat. Miercuri, 20 iulie 2005, a procedat la fel, a adus gheata pe la 8 seara, dupã care a plecat la un bar. S-a întors pe la miezul noptii si a gãsit femeia întinsã în pat, decedatã. Îngrozit de cele întîmplate, s-a dus la tatãl sãu, i-a relatat ce s-a întîmplat, dar bãtrînul a considerat cã este vorba de o glumã. Mercedes Grãdinariu a telefonat la postul de politie din comunã si s-a autodenuntat cu privire la uciderea concubinei. Evenimentul a avut drept cauzã principalã consumul exagerat de bãuturi alcoolice de ambele pãrti. Pînã în urmã cu cîtiva ani, victima a locuit în Bucuresti, dupã care, împreunã cu mama sa, a cumpãrat o casã în localitatea Miron Costin. De ceva vreme trãia în concubinaj cu Grãdinariu, dar de fiecare datã cînd acesta consuma alcool o bãtea, scandalurile dintre cei doi fiind de notorietate. De aceea mama victimei nu era de acord cu aceastã relatie. Pe 15 iulie 2005, seara, bãrbatul a venit acasã si, pe motiv cã victima nu fãcuse mîncare, a lovit-o în mod repetat cu pumnii si cu picioarele, marea majoritate a loviturilor vizînd capul. El a lucrat o vreme în Spania, însã în primãvara acestui an a fost depistat fãrã documente legale de sedere si a fost expulzat. Cei doi nu au copii, dar din alte relatii fiecare avea cîte un minor în întretinere. O adolescentã elevã în clasa a IX-a a rãmas orfanã, iar Gradinariu are în întretinere un bãietel de 5 ani. Bãrbatul a recunoscut fapta si a declarat cã a bãtut-o pe Mãrgãrit pentru cã s-a enervat. Este cunoscut cu antecedente penale, avînd la activ mai multe condamnãri pentru fapte de furt calificat, ultima fiind din 1998. Sora victimei, Valentina Bucur, s-a constituit parte civilã în procesul penal cu jumãtate de miliard de lei, daune morale. Aceasta mai solicitã ca instanta sã-l oblige pe acuzat la plata unei pensii lunare pentru întretinerea fiicei minore a victimei. Dacã va fi gãsit vinovat, autorul riscã pînã la 15 ani de închisoare.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending