Datini si traditii de Sfîntul Andrei

• Sfîntul Andrei, ocrotitorul României, a creat în popor o serie de ritualuri pãstrate cu sfintenie si astãzi • sosirea sfîntului în Dacia a constituit acceptarea crestinismului pe teritoriile strãbune •

Sãrbãtoarea Sfîntului Andrei, de pe 30 noiembrie, tese, an de an, adevãrate legende, legate de spirite si duhuri malefice, care, chipurile, ar atenta acum la sãnãtatea semenilor nostri credinciosi. La sosirea Sfîntului Andrei în Dacia, strãmosii nostri au acceptat crestinismul cu usurintã, însã n-au renuntat total la vechile credinte si ritualuri. Acestea au fost înglobate în noua religie. Noaptea de Sfîntul Andrei este o noapte ambivalentã. Pe de o parte, este o noapte cum nu se poate mai potrivitã pentru vrãji si farmece, fetele superstitioase crezînd cã acum au sansa sã-si cunoascã iubitul sau ursitul. Însã, pe de altã parte, existã credinta cã este momentul pentru a se lua mãsuri de apãrare împotriva duhurilor rele. Spiritele malefice ale celor decedati au, în aceastã noapte, puteri sporite.

Cei care se întorc

Din familia mare a duhurilor, în noaptea de Sfîntul Andrei este pomenit strigoiul. Imaginat ca un mort demateralizat, condamnat sã rãtãceascã noaptea prin lume, acesta nu poate ajunge pe lumea cealaltã dupã înmormîntare. Sînt însã situatii cînd strigoii refuzã sã se mai întoarcã dincolo, dupã ce îsi viziteazã rudele, la marile sãrbãtori. Acestia pot aduce boli, grindinã si alte suferinte. Alãturi de ei existã si strigoii vii sau „oamenii strigoi“. De obicei, este vorba despre babe. În noaptea mentionatã, strigoii vin, se ung cu unturã pe tãlpi si ies prin horn, pentru lupta cu strigoii morti. A doua zi, pot fi recunoscuti dupã zgîrieturile de pe fatã. În cazul în care n-au cu cine se rãzboi, merg pe la casele oamenilor. Ca mãsurã de precautie, se freacã usile si zãvoarele cu usturoi.

Moroii, lupul si pricoliciul

Moroii sînt confundati cu strigoii, însã acestia fie se nasc ca atare, fie sînt oameni care, pedepsiti pentru faptele lor, devin dupã moarte suflete rãtãcitoare. Mai circulã legende cã moroii ar fi copii morti si nebotezati. Considerati foarte periculosi, moroii sînt asimilati în unele regiuni vampirilor, deoarece se afirmã cã ar suge sîngele si laptele vitelor. Cu titlu de mostenire a unor ritualuri strãvechi, geto-dacice, de ziua Sfîntului Andrei se mai celebreazã si Anul Nou al dacilor. Cunoscut fiind cultul dacic al lupului, aceastã zi mai este numitã si „Ziua lupului“. În unele regiuni ale tãrii, pe 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten si poate sã întoarcã gîtul teapãn, ceea ce face ca nimeni si nimic sã nu îi scape. El devine primejdios pentru vite, dar si pentru oamenii care se încumetã la drum. Lupii se adunã, iar Sfîntul Andrei împarte prada pentru iarna care începe. Strîns legat de superstitiile care privesc lupul este si pricoliciul. În mitologia româneascã, pricoliciul este reprezentat ca un om cu coadã, nãscut dintr-o împreunare incestuoasã, pipernicit, neastîmpãrat, rapid în miscãri. Pricolici pot deveni si oamenii care au suferit blesteme si grele vrãji. În asemenea situatii, transformarea nu este definitivã, ci are loc doar pe durate determinate, cu reveniri periodice la conditia de om. În ceea ce priveste pricolicii autentici, acestia ar avea capacitatea de a se metamorfoza în lup sau cîine, dîndu-se de trei ori peste cap. Se spune despre ei cã se hrãnesc cu vite sau chiar copii si cã rãspîndesc boli, odihnindu-se noaptea pe pieptul celor adormiti. Desi sînt de temut si au puterea de a trece prin orice obstacol, pricolicii sînt fãpturi muritoare si asexuate. De mentionat cã multe asemenea traditii sînt cunoscute si în zona Romanului, sãtenii, în special, respectînd superstitiile mai ales pentru a nu avea parte de necazuri.