Datini si obiceiuri de Mos Nicolae

Mos Nicolae este una din cele mai frumoase si asteptate sãrbãtori de cãtre copii. Cu acest prilej, în fiecare casã, cei mici – dar si unii adulti – îsi pregãtesc ghetele, lustruindu-le si punîndu-le lîngã usã. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, se spune cã Mos Nicolae trece pe la toate gospodãriile, pentru a lãsa cîte ceva în ghete: cadouri pentru cei care au fost buni si cuminti, sau cîte o nuia pentru cei neascultãtori. Poporul are habar mai putin de identitatea si biografia realã a Sfîntului Nicolae, desi îl tine foarte drag. Sîn’ Nicoarã, cum era îndeobste numit în lumea traditionalã, este mai degrabã un personaj mitologic, în jurul cãruia s-au tesut legende diverse si uneori nãstrusnice, cu vagi ecouri din cultul bisericesc. El ar fi al doilea sfînt fãcut de Dumnezeu si ar sta de-a stînga Acestuia (primul fãcut, Mihail, are cinstea sã stea de-a dreapta). Sîn’ Nicoarã (ajutat de Sîn’ Toader) pãzeste Soarele, care are adesea tendinta sã fugã, ca un cal nãrãvas. Sîn’ Nicoarã e acum bãtrîn, dar în tineretile lui unii zic cã ar fi fost podar, iar altii cã ar fi fost corãbier si pescar (ca protector al corãbierilor, Sf. Nicolae este cunoscut pe scarã largã, atît în Rãsarit cît si în Apus). El ar fi oprit si apele Potopului, pe vremea lui Noe. Se pare cã ipostaza de Mos Niculae, cu obiceiul de a face daruri copiilor (dulciuri pentru cei cuminti, însã nuieluse pentru cei neastîmpãrati) e o inovatie orãseneascã, prefigurînd dãrnicia mai substantialã a lui Mos Crãciun. La tarã, în aceastã zi de sãrbãtoare, copii primesc fructe si colãcei, iar, la oras, jucãriile sînt cele care bucurã copii. Din pãcate, din cauza traiului tot mai greu pe care îl au majoritatea românilor, Mos Nicolae ajunge doar cu dulciuri si pentru cei mai multi copii de la oras