Datini si obiceiuri de Anul Nou

• dansul ursului, caprei, cerbul si plugusorul sînt obiceiurile cele mai întîlnite la români, functie de zona geograficã

Obiceiurile de întîmpinare a noului an continuã seria celor prilejuite de Nasterea Domnului, avînd însã un caracter cu totul laic. Nu existã popor care sã nu abã traditii de întîmpinare a noului an, asteptat cu nerãbdare de fiecare persoanã. Existã un sentiment de primenire, de sperantã, de visare, dar mai ales de petrecere, poate singura perioadã cînd ne este permis sã uitãm de rele. Toatã lumea se bucurã, dã frîu liber fanteziei, încercînd sã treacã peste necazuri. De aceea, cel mai bine i se potriveste acestei perioade zicala cãreia „Cîte bordeie, atîta obiceie“. Nelipsit si rãspîndit în orice loc este plugusorul. Folcloristii au întocmit florilegii de nestemate ale creatiei populare si care sînt foarte vechi, majoritatea începînd cu „S-a sculat mai an, Bãdica Traian“, ca o reverberare a milenarei noastre istorii. Nu demult alaiurile de urãtori era însotite de un plug tras de boi si se trãgea o brazdã în fata casei, în acordurile pocnetelor de bici care egalau în intensitate petardele de azi. Multe au în prim-plan metehnele omenesti, în încercarea de înlãturare a lor într-un mod eficient, nealterat de nici un fel de cenzurã, ele fiind însotite de simboluri si întîmplãri hazlii, puse pe seama animalelor care devin personaje fabuloase. Plugusorul, urare traditionalã la romani în preajma Anului Nou, a pãstrat scenariul ritualic al unei invocãri magice cu substrat agrar. El e întotdeauna însotit de strigãturi, pocnete de bici si sunete de clopotei. Nelipsite sînt plugusoarele copiilor, fiind si cele care dau tonul petrecerilor într-un cor de clopotei. O asemenea mostrã este si urmãtorul text: Plugusorul mititel/ Cu rotitele de fier,/ Nu ca plugul lui Gheorghitã,/ Tras de zece pui de mîtã./ Unul lung si unul scurt,/ Dã colacul, nu fi turc./ C-avem si noi o cãrutã,/ Cu doi puisori de mîtã,/ Unul negru, unul sur,/ Dã colacul cã te ur/ Sau ne dai cîte-un covrig,/ Cã ne ia naiba de frig,/ Doi boi, douã vaci,/ Scoate, babã, doi pitaci,/ Si dacã nu scoti colacul,/ O sã-ti rupã boii pragul,/ Nu vezi altii cum fãcurã?!/ Unul urã, doi te furã,/ Trei cotrobãie prin surã,/ Iar ce aveai prin coviltir,/ La unul sub mindir,/ Aho, aho,/ De Anul Nou,/ Cã gãina n-are ou,/ Si cocosul nica-n gusã,/ De nu dai un franc mãtusã./ De nu dai si-un pic de vin,/ Nici la anul nu mai vin,/ Si nici altii nu se-ndeasã,/ Mînati mãi!/ La anul si la multi ani!.

Dansul ursului, doar în cîteva judete din Moldova Umblatul cu ursul e întîlnit doar în Moldova, în special în judetele Neamt, Suveava si Bacãu, avansîndu-se ipoteza cã la origine s-ar afla un cult traco-getic. Ursul este întruchipat de un flãcãu purtînd pe cap si umeri blana unui animal ucis (sau imitatii de blanã), împodobitã în dreptul urechilor cu ciucuri rosii. Ursul, care este condus de un ursar si acompaniat de muzicanti în rãpãitul tobelor sau pe melodia fluierului, îsi tine echilibrul cu ajutorul unui ciomag, mormãie si imitã pasii legãnati si sacadati ai animalului, izbind pãmîntul cu tãlpile. Se bãnuieste cã dansul invoca zeitãti pentru a purifica si fertiliza solul pentru noul an. Este înzorzonat cu podoabe: hurmuz, oglinzi, betealã, tinte alãmite. Este legat cu lant si se sprijinã într-un hadarag. El trebuie sã joace cum i se cîntã (Scoalã ursule pe ciomag/ Ca fasolea pe harag…), amintindu-ne de trupele de tigani care umblau cu un pui de urs domesticit, prezentînd prin sate si tîrguri mici exercitii de circ. Unele au si variante cu texte desuchete. Un alt membru al trupei este Fluierarul sau Fluierasul, îmbrãcat de obicei tãrãneste, apoi Dobosarul, tot ca lãutar, în unele locuri în tandem cu un acordeonist. Vestitorul este Casier si Cãpitan, totodatã cîntã si monologul. Poartã de obicei o uniformã militarã mai veche. Dacã trupa este mai mare, celelalte personaje sînt dupã zone: tigani, babe, daci etc. Dansul caprei, în Moldova si Ardeal, cerbul, în zona Hunedoara, borita (de la bour) în Transilvania de sud, sau brezaia în Muntenia si Oltenia este un alt obicei care se practicã înainte de Anul Nou. Cercetãtorii presupun cã dansul caprei precum si alte manifestãri ale mãstilor întîlnite în satele romanesti provin din ceremoniile sacre arhaice închinate mortii si renasterii divinitãtii. Capra este alaiul cel mai numeros, de obicei o singurã trupã într-un sat, care organizea si balul de sãrbãtori, fãcînd astfel ca drustele (fetele) sã fie primite fãrã contributie. Capra, fiind personajul principal, este cel mai pitoresc ornatã. Are un costum din spice de stuf, cu cap mobil fãcut din lemn, cu un bãt lung din douã corpuri actionate cu o pîrghie si o sfoarã. Acest mic mecanism scoate suntele ritmice în concordantã cu monologul vãtafului: Þa, ta, ta, cãpritã, ta! Pentru a fi mai convingãtori, cei care o realizeazã se strãduiesc sã-i punã tot felul de „tãntãrãmuri“, inclusiv coarne naturale. Trupa poate avea zeci de personaje, care de care mai pitoresti, de la zîne, draci, babe, mosnegi, haiduci, vînãtori, zgripturoaice, harapi, doctori, negustori. În judetul Neamt sînt renumite trupele de la Sãbãoani, Sagna. Þibucani, Oglinzi si Hangu, Bãltãtesti. Cerbul este întîlnit mai rar si numai în zonele de munte. Costumul este confectionat din piei de iepure, ornat cu diverse panglici, oglinzi si coarne ramificate. Alte personaje mai sînt: ursarii, cãpitanii, ciobanii, fluierarul, babele. Buhaiul este o trupã mai restrînsã, care are un instrument cilindric, avînd la unul din capete o membranã din piele, cu o coadã de cînepã. Unsã cu bors si trasã cu mîinile, scoate un sunet asemãnãtor cu rãgetul unui bou. Ultimul, dar unul dintre cele mai importante obiceiuri, nelipsit si el din traditie, este Sorcova. Ea reprezintã pe semãnãtorii care vin sã însãmînteze brazda din ajun cu boabe de grîu sau din orez. Sînt formate mai ales din grupuri de copii care stiu cîntece de o inegalabilã frumusete si care umplu prima zi a anului, cu veselie si urãri alese: Sorcova, vesela,/ Sã trãiti,/ Sã înfloriti,/ Ca merii,/ Ca perii,/ În mijlocul primãverii./ Cîte pietricele./ Atîtea mielusele,/ Cîti bolovani,/ Atîtia cîrlani;/ Fie casa îndestulatã,/ Tot cu mesele întinse,/ Cu fãcliile aprinse,/ Sã petreceti împreunã,/ Pînã-n veci cu voie bunã./ Cîte pietre sînt pe munte,/ Atîtia porci, boi si gîste,/ Cîtã frunzã pe umbrar,/ Atîtia bani în buzunar,/ Zile floare de zefir,/ Cum e mîndrul trandafir,/ Tare ca piatra,/ Iute ca sãgeata,/ Tare ca fierul,/ Iute ca otelul. La anul si la multi ani!