Date referitoare la istoria Instituţiei Prefecturii de la Neamţ şi Roman

Dacă documentele din secolele XV-XVII vorbesc despre existenţa a numeroase aşezări în ţinutul Neamţului, catagrafia efectuată în 1774 de ruşi ne oferă informaţii despre împărţirea adminstrativ-teritorială a ţinutului, numărul satelor şi locuitorilor. Astfel, în anul 1774, ţinutul Neamţului avea 132 de localităţi, din care 2 tîrguri: Piatra şi Neamţ. Date despre împărţirea adinistrativă a ţinutului Neamţ găsim şi în tabelul marginal al lui Scarlat Ozvat (inginer hotarnic, elevul lui Gheorghe Asachi), pentru cele două hărţi ale ţinutului Neamţ întocmite de el în perioada 1828-1852. Astfel, ţinutul Neamţ era împărţit în 5 ocoale: Ocolul Muntele, Ocolul Pietrei, Ocolul Bistriţei, Ocolul de Sus şi Ocolul Mijlociu. Potrivit măsurilor administrative puse în practică încă din prima jumătate a secolului al XVII-lea, în ţinuturile Moldovei apare funcţia de ispravnic. În anul 1742, Constantin Mavrocordat a înfiinţat isprăvnicia, punînd la început în fruntea acestei instituţii un ispravnic iar, mai apoi doi, care administrau ţinutul din toate punctele de vedere: judecau, puneau în aplicare poruncile domniei, stîngeau biruri etc. După aplicarea Regulamentului Organic, Isprăvnicia Tinutului Neamţ s-a ocupat numai cu administrarea ţinutului. Din anul 1858, această instituţie a purtat denumirea de Administraţia ţinutului Neamţ, funcţionând sub această denumire pînă în 1864 cînd s-a înfiinţat Prefectura Judeţului Neamţ (1 aprilie 1864). Legea comunală din 1 aprilie 1864 şi cea care a reglementat înfiinţarea consiliilor judeţene din 2 aprilie 1864, au pus bazele organizării administrative a ţării, care, cu unele modificări, se menţin până în anul 1938. Potrivit articolelor 1 şi 2 din Legea pentru consiliile judeţene din 2 aprilie 1864, în fiecare judeţ se înfiinţa cîte un consiliu format din 18 membri, care reprezentau interesele locale. În fruntea consiliului se alegea un preşedinte şi o delegaţie judeţeană formată din trei membri permanenţi şi trei supleanţi. Activitatea Consilului judeţean se desfăşura în sesiuni ordinare şi extraordinare, când se rezolvau problemele administraţiei locale, începînd cu votarea bugetului şi sfîrţind cu aprobarea înfiinţării unor aşezăminte industriale. În fruntea judeţului era prefectul, numit de domn printr-un decret. El reprezenta puterea executivă în cadrul judeţului. În activitatea sa era ajutat de consiliul şi delegaţia judeţeană. Aceasta din urmă îşi avea sediul la prefectura judeţului şi putea fi convocată de către prefect ori de cîte ori acesta considera că este necesar. În competenţa delegaţiei judeţene erau: verificarea şi validarea alegerilor de consilieri la comunele rurale şi urbane (Tîrgul Neamţ) nereşedinţă de judeţ, rezolvarea contestaţiilor privitoare la această problemă, aprobarea bugetelor şi aconturilor pentru comunele urbane şi rurale. În 1982 a fost dată publicităţii Legea pentru organizarea autorităţilor administrativ exterioare dependente de Ministerul de Interne şi fixarea circumscripţiilor administrative. Potrivit prevederilor acestor legi, judeţul Neamţ era împărţit în 6 plase, care aveau în cuprinsul lor un număr de 52 comune şi 308 localităţi. Această lege întăreşte şi mai mult atribuţiile prefectului în cadrul judeţului. De problemele cancelariei prefecturii răspundea directorul acesteia, iar conducerea plaselor era încredinţată unui subprefect, care avea atribuţii de natură administrativă, financiară şi juridică. În iulie 1925 s-a publicat Legea pentru unificarea administrativă, modificată în decembrie acelaşi an, care stabilea îndatoririle, sarcinile şi rolul prefecţilor de judeţe. În art. 9 din lege se arată că prefectura este persoană juridică, avînd deplină capacitate pentru tot ceea ce priveşte iniţiativa şi administrarea intereselor locale. Administrarea intereselor locale se făcea prin Consiliul Judeţean, format din consilieri aleşi şi consilieri de drept. După depunerea jurămîntului, Consiliul Judeţean îşi alegea prin vot secret biroul, compus dintr-un preşedinte, doi vicepreşedinţi, doi secretari şi doi chestori. Tot această lege prevedea formarea a cinci comisii care se alegeau pentru o perioadă de patru ani: comisia administrativă, financiară şi de control, comisia de lucrări publice, comisia economică, comisia cultelor şi învăţămîntului şi comisia sanitară şi de asistenţă socială. Conform unei legi din 1925, comunele Racova (fară satele Gura- Văii şi Hălmăcioaia), Blăgeşti, Buda şi Valea lui Ion au fost trecute la judeţul Neamţ, în timp ce satele Balcani şi Frumoasa de la comuna Tazlău au fost cedate judeţului Bacău.

Judeţul Neamţ, trecut la Ţinutul Prut

Judeţul Neamţ avea în componenţa sa o comună urbană, reşedinţă de judeţ, oraşul Piatra Neamţ; 3 comune urbane nereşedinţă: Tîrgu Neamţ, Bicaz şi Buhuşi şi 256 de sate. După o serie de modificări, prin legile din 1929, 1931 şi 1936 prin Decretul Regal nr.2919/13 august 193913, se introduce o nouă unitate administrativă, ţinutul (care cuprindea mai multe judeţe), judeţul Neamţ rămînînd o circumscripţie administrativă în cadrul ţinutului Prut, cu reşedinţa la Iaşi. În cadrul Prefecturii Neamţ a rămăs numai cancelaria prefectului, alcătuită dintr-un şef de serviciu şi cîţiva funcţionari, serviciul tehnic şi un birou de mobilizări şi organizarea naţiunii şi teritoriului pentru război (MONT). După numai 2 ani, prin decretul numărul 3219/21 septembrie 194014, se desfiinţează ţinuturile şi se revine la situaţia anterioară, adică la judeţe. Prin regulamentul numărul 3511/18 octombrie 1940 privind organizarea prefecturilor judeţene, se stabilea următoarea schemă de organizare: Cabinetul prefectului, serviciul administrativ, serviciul financiar, serviciul tehnic al drumurilor şi construcţiilor, registratura şi arhiva generală. Prefectul era numit prin decret regal la propunerea ministrului de interne, era reprezentant al guvernului şi şef al administraţiei judeţene. El controla şi supraveghea toate serviciile judeţene şi comunale, lua măsuri pentru executarea hotărârilor consiliului judeţean şi ale delegaţiei permanente. Împreună cu delegaţia permanentă, numea, înainta, revoca şi aplica pedepse disciplinare funcţionarilor judeţului şi pregătea lucrările care trebuiau aduse în discuţia consiliului judeţean. Ca delegat al autorităţilor centrale, prefectul reprezenta în judeţ puterea executivă, fiind sub ordinele directe ale ministerului de interne. Prefectul, fiind şi şeful poliţiei în judeţ avea atribuţiuni pe linia menţinerii ordinii şi siguranţei publice. Prefectul era obligat să facă la sfîrşitul fiecărui an, un raport amănunţit asupra situaţiei generale din punct de vedere economic, cultural şi administrativ a judeţului şi comunelor, care era înaintat ministerului. La nivelul fiecărui judeţ, pe lîngă prefect funcţiona un consiliu de prefectură, format din: prefect ca preşedinte şi şefii tuturor autorităţilor judeţene. Consiliul avea menirea de a discuta şi înlătura toate dificultăţile ivite în aplicarea legilor, de a-l informa pe prefect asupra întregii activităţi, fiind, în acelaţi timp, un organ consultativ în exercitarea atribuţiunilor sale. În afară de prefect, la nivelul fiecărui judeţ exista şi un subprefect, numit prin decret regal, care-l ajuta pe prefect în executarea atribuţiilor şi îl înlocuia în lipsă. După 23 august 1944, odată cu schimbările intervenite în viaţa politică şi socială, şi prefectura şi-a schimbat atribuţiunile, fiind pusă în slujba intereselor oamenilor muncii, cum menţiona doctrina comunistă. În acestă perioadă, în cadrul prefecturii s-au creat ca organe ale sale, Biroul de aplicare al reformei agrare, Economatul judeţean de aprovizionare, Oficiul economic de aprovizionare, Biroul judeţean pentru ajutorarea regiunilor secetoase. Sub titulatura de Prefectură, instituţia a funcţionat pînă la 1 aprilie 1949, cînd în baza legii 17/11 ianuarie 1949, au luat fiinţă comitetele provizorii. În urma reorganizării administrative a ţării din decembrie 1950 apar raioanele şi regiunile, după modelul sovietic, iar Comitetul provizoriu al judeţului Neamţ şi-a încetat activitatea, luînd fiinţă Sfatul Popular al raionului Piatra Neamţ.

Prefectura judeţului Roman

Aşezat pe valea Siretului şi anume la confluenţa acestuia cu Moldova, fostul judeţ Roman şi-a luat denumirea de la oraşul fondat de Roman Vodă şi pomenit documentar pentru prima dată în actul din 30 martie 1392, care se termina cu următoarele cuvinte: „Scrisul s-a… la cetatea noastră a lui Roman Voievod“. Din acest act reiese că pe timpul acestui domnitor exista o cetate construită din ordinul lui, că tîrgul era mai vechi decît fortăreaţa şi concentra în jurul său un număr de sate şi aşezări. Cu toate că oraşul apare în documente începînd cu sfîrşitul secolului al XIV-lea, fiind prezent în numeroase documente din secolele al XV-lea şi al XVI-lea şi sub numele de (Tîrgul de Jos), denumirea ţinutului Roman apare începînd cu secolul al XVII-lea şi anume în documentele din anii 1609, 1617, 1626 şi altele. Ca, de altfel, în toate ţinuturile din Moldova, monumentele şi faptele istorice ne vorbesc despre vitejia înaintaşilor, despre lupta lor pentru apărarea ţării şi a fiinţei naţionale. Oraşul resedinţă al ţinutului a fost ocupat şi incendiat, între 29 noiembrie şi 7 decembrie 1467, de oştile lui Matei Corvin, care aveau să sufere înfrîngerea de la Baia. A avut aceeaşi soartă în 1476 cu ocazia expediţiei în Moldova a oştilor turceşti, încheiate cu bătălia de la Războieni (Valea Albă). În anul 1497, cînd Ştefan cel Mare şi Sfînt a fost atacat de Ioan Albert, regele Poloniei, el şi-a aşezat tabăra la Roman şi în satele din apropiere, unde s-au concentrat armatele care i-au zdrobit apoi pe poloni în Codrii Cosminului. În ţinutul Romanului, din porunca amintitului domnitor, pe malul Siretului, în apropiere de Gîdinţi a fost ridicată Ceatatea Nouă a Romanului, numită de Grigore Ureche şi Dimitrie Cantemir în operele lor Smedorova, al cărei prim pîrcălab Oancea sau Oanţă este menţionat în documentul din 15 septembrie 1466. Între anii 1542-1555, la Roman a fost construită clădirea episcopală, însemnat monument de artă veche, care păstrează şi astăzi o parte din frescele originale. Tot aici, pe cheltuiala Ruxandrei, soţia lui Alexandru Lăpuşneanu, s-a ridicat biserica Precista de Jos, unde mai tîrziu au muncit cu osîrdie cărturarii Vartolomei Putneanu şi Macarie Baltag. La Roman, pe timpul lui Petru Rareş şi-a scris cronica în limba slavonă episcopul Macarie şi tot aici, Dosoftei, episcop şi mai apoi mitropolit al Moldovei, a tradus în proză Psaltirea, pe care a versificat-o şi a tipărit-o la Uniev (Lvov) în Polonia, în 1673. Datorită intrigilor boiereşti, în decembrie 1691, a fost decapitat la Roman, marele cronicar Miron Costin. Ţinutul Romanlui era condus de doi pîrcălabi, iar oraşul de un şoltuz şi 12 pîrgari. Numărul locuitorilor din oraş şi ţinut era destul de mic. Aceştia se ocupau cu agricultura şi diferite meşteşuguri: cojocărie, abageria, ciubotăria, blănăria, croitoria etc. Astfel în anul 1774, ţinutul Romanului avea 76 de localităţi7. În 1788, tîrgul avea 717 case, multe cu acoperiş din pămînt. În 1742, domnitorul Constantin Mavrocordat a înfiinţat isprăvniciile, numind, la început cîte un ispravnic, iar mai apoi cîte doi, care administrau ţinutul din toate punctele de vedere: judecau, puneau în aplicare poruncile domniei, strîngeau biruri etc. După 1832, Isprăvnicia ţinutului Roman a avut ca sarcină numai administrarea judeţului. De la 1858 pînă în 1864 insituţia a purtat denumirea de Administraţia ţinutului Roman. Legea comunală din 1 aprilie 1864 şi cea care a reglementat înfiinţarea consiliilor judeţene din 2 aprilie 1864 a pus bazele organizării administrative a ţării care, cu unele modificări, s-a menţinut pînă în 1938 (ca la Neamţ). Instituţia a purtat denumirea de Prefectura judeţului Roman pînă la 1 aprilie 1949, când s-a intitulat comitet provizoriu. În urma reorganizării administrative a ţării din decembrie 1950, Comitetul Provizoriu al judeţului Roman şi-a încheiat acivitatea, luînd fiinţă Sfatul Popular al Raionului Roman. Amintim în acelaşi timp că ţinutul în discuţie cuprindea, la sfîrşit de veac XVIII doar 3 ocoale: Ocolul de Sus, Ocolul de Jos şi Ocolul Mijlocului, inclusiv satele de la ţinutul Sucevei, în număr de opt: Ruginoasa, Cozmeşti, Hălăuceşti, Purceleştii, Ceohorănii, Muncelul, Tupilaţii şi Boteştii, în total apar 78 de localităţi rurale şi un tîrg, Roman. Aşadar unităţi administrative şi localităţi mult mai puţine decît cele de la Neamţ, unde erau 132.

Prof. Gheorghe RADU