Contactează-ne

Prima pagină

Dascălii nemțeni au fost consultați despre continuarea grevei generale. Care este răspunsul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ a fost lansat un sondaj prin care au fost consultați sindicaliștii despre continuarea grevei ■ din cei 2.400 de membri care au răspuns, aproape 90% cred că protestul trebuie continuat ■

Profund nemulțumiți de oferta guvernamentală referitoare la majorările salariale oferite (585 lei net pentru cadrele didactice și 250 lei net pentru personalul nedidactic), în cursul zilei de 1 iunie, după ședința Colegiului Liderilor FSLI, liderul Gabriel Ploscă  a lansat o consultare on-line a greviștilor din Neamț.

Au fost adresate două întrebări: 1 – sunteți mulțumit(ă) de oferta guvernamentală referitoare la salarizare? și 2 – Dacă în condițiile publicării ordonanțeo de urgență a guvernului referitoare la salarizarea considerați că trebuie să continuăm greva generală?. „Din cei 4.400 de sindicaliști care au semnat pentru grevă am reușit să consultăm 2.400.

La prima întrebare, 88% dintre cei consultați au spus că nu pot fi mulțumiți cu ceea ce a oferit Guvernul. La cea de a doua întrebare, 89% dintre cei cu care am intrat în contact au spus că este necesar să continuăm greva generală. Am prezentat situația de la Neamț în cursul zilei de 1 iunie, după amiază, când a avut loc ședința Colegiului liderilor FSLI”, a declarat Gabriel Ploscă, vicelider național și lider al sindicatulu Neamț.

Acesta susține că poziția președintelui Klaus Iohannis, care a încercat să-i intimideze pe protestatari, întrebându-i cum îndrăznesc să pună în dificultate examenele naționale, este considerată de greviștii nemțeni drept o nouă încercare de intimidare. „Îi spunem locatarului de la Cotroceni, fost profesor meditator, că «îndrăznim» să ne cerem drepturile și că aceste amenințări ne-au îndârjit și mai mult.

Vom lupta, în continuare, pentru drepturile noastre, conferite de lege”, a mai spus Gabriel Ploscă. Acesta îi amintește lui Klaus Iohannis că afirmațile sale referitoare la faptul că Legea 153/2017 de salarizare unică a fost aplicată în totalitate anul trecut este o altă încercare de manipulare a opiniei publice, prin care încearcă să învrăjbească elevii și părinții împotriva personalului grevist.

De altfel, președintele dovedește și foarte multă demagogie pentru că a uitat că, în 2014, când a candidat pentru primul mandat la Cotroceni scria în cartea sa „Pas cu pas”: „Este pur și simplu inadmisibil, iar acest lucru denotă că, de fapt, acei politicieni nu sunt preocupați de sistemul educațional decât la nivel declarativ, politicianist”.

Liderul FSLI Neamț a trimis în școli și precizări referitoare la faptul că în perioada acestei minivacanțe și greviștii vor trebui să fie plătiți, ca restul personalului, pentru că acestea sunt zile libere, prevăzute prin Codul Muncii, pentru toți angajații. Minivacanța extinsă de 1 iunie și Rusalii include ca zile libere joi, 1 iunie (Ziua Copilului), vineri, 2 iunie (zi – punte, liberă, acordată de Guvern ce urmează a fi recuperată ) și 5 iunie (a doua zi de Rusalii).

 

 

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending