Contactează-ne

Cultural

Daria, cartea care a creat o prietenie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ romanul ”Daria” al Violetei Lăcătușu, a fost tradus în franceză de românca Gabrielle Sava ■ două mărturisiri venite din partea a două femei de mare calibru intelectual și uman ■

Ne aflăm încă sub zodia lunii în care sărbătorim femeia, așa că am să continui ca eu, femeie, ajunsă la 76 de ani, să vorbesc despre femei care se remarcă și femei care le remarcă pe acestea. Zilele trecute, prietena și colega mea, jurnalista Cristiana Bortaș, fost redactor șef al ”Ziarului de Roman”, avea să îmi vorbească să aflu despre legăturile scriitoricești dintre romașcana Violeta Lăcătușu și traducătoarea acesteia, franțuzoaica de origine română, Gabrielle Sava.

Așa încât, am rugat-o pe Violeta să-mi vorbească despre prietenia sa cu Danielle Sava. În cele ce urmează iată ce mi-a relatat Violeta Lăcătușu despre traducătoarea în limba franceză a romanului de dragoste ”Daria”, apărut în 2015 la Editura ”Crigarux”, din Piatra Neamț, aparținând criticului Cristian Livescu. ”Daria” a fost selectat de traducătoare. În prezent, volumul a fost lansat pe platforma Amazon.

Întâlnirea dintre cele două scriitoare, Violeta Lăcătușu și Gabrielle Sava, a avut loc în 2017 când la Biblioteca ”George Radu Melidon” din Roman se organiza de către Asociația ”Anima Inteligentia” prima ediție a ”Festivalului Internațional Max Blecher”(1909-1938), scriitor romașcan de origine evreiască.

 

Am întâlnit-o pe această distinsă doamnă la Biblioteca Municipală George Radu Melidon din Roman în anul 2017, pe când se organiza aici prima ediție a <<Festivalului Max Blecher>>, la care fuseseră invitați scriitori nemțeni și mai mulți traducători din întreaga lume. Romanul meu, Daria, fusese deja publicat la Editura Crigarux și premiat de Uniunea Scriitorilor din România. La un moment dat, după ce noi, scriitorii, luaserăm cuvântul, această doamnă deosebită, Gabrielle Sava, a vorbit și ea. Într-o pauză s-a apropiat de masa pe care fuseseră expuse operele scriitorilor invitați și având în mână romanul meu, pe care-l răsfoise, m-a întrebat dacă poate să-l ia la hotel, pentru a-l citi în acea noapte. Ne-am reîntâlnit a doua zi la manifestare și mi-a cerut permisiunea de a-mi traduce cartea în limba franceză. Eu, care nu eram pregătită sufletește pentru o asemenea propunere, eram destul de agitată gândindu-mă la aspectele pecuniare ale propunerii. Mi-a explicat atunci că nu trebuie să-mi fac nici un fel de probleme pentru că va traduce benevol cartea. Mi-a spus că i-a plăcut foarte mult romanul și că apreciază că ar fi păcat să nu circule și în lumea literară internațională. Cred că în cele două zile dacă am vorbit, încărcat, 20 de minute. Peste ceva timp am primit de la Gabrielle Sava un contract, în care era stipulat faptul că îmi va traduce cartea, fără obligații financiare din partea mea. După ce romanul a fost tradus și publicat (în ediție tipărită – n.r) mi-a trimis și mie câteva exemplare. Ulterior eu am publicat și la noi romanul tradus în limba franceză, având coperțile originale, pe care i le-am trimis și dumneaei”, mi-a relatat Violeta Lăcătușu întâlnirea, adăugând și faptul că exemplare din romanul ”Daria” au ajuns nu numai în Franța, ci și în Italia (Sicilia),în Norvegia și în alte țări. Violeta Lăcătușu a rămas de atunci în legătură de prietenie cu această valoroasă traducătoare de literatură română în limba lui Voltaire. Primește frecvent, de la aceasta, cărți pe care traducătoarea le încredințează tiparului.

Cert este că această doamnă este un om de mare caracter, pe care o apreciez foarte mult, un om de cuvânt, un critic literar valoros și interesant. Este un om dedicat meseriei de traducător”, a mai spus Violeta Lăcătușu.

”A traduce înseamnă a căuta şi corecta în permanenţă limba ţintă”

Am contactat-o pe Gabrielle Sava / Danoux cu rugămintea de a-mi acorda un interviu, în exclusivitate, pentru cotidianul ”Monitorul”. Cu o promptitudine de ”ceas elvețian” a răspuns întrebărilor mele.

Redactor: Cine este Gabrielle Sava și care sunt circumstanțele în care ați ales această nobilă meserie?

Gabriele Sava: Mă numesc într-adevăr Gabrielle Sava. Traduc din 2013 și am publicat inițial cu pseudonimul Gabrielle Danoux pe care l-am păstrat deci. De ce era nevoie de un pseudonim? Motivul pricipal îl constituia necesara separare a domeniilor mele de acţiune. Până în 2017, calitatea mea de funcţionară la DGFIP, echivalentul ANAF (Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală) implica o anumită discreţie. Pe de altă parte, Danoux este o francizare propusă de statul francez pentru Dănescu, numele de naștere al mamei mele, ceea ce mi s-a părut un mesaj evident de integrare menit să incite la o mai bună percepţie a francezilor de origine străină, care tocmai se căznesc să sporească bogăţiile naţionale prin introducerea a noi resurse, în cazul meu culturale.

Redactor: Care a fost parcursul carierei d-voastră cu referire la tabloul afectiv profesional?

Gabriele Sava: În primul rând trebuie să spun câteva cunvinte despre motivațiile mele ca să puteți înțelege cum de am trecut de la controlul fiscal la dicționare și contracte de traducere. În 2006, Olivia Ruiz, cântăreață franceză cu origini spaniole, a avut un succes relativ cu o melodie intitulată „Femme chocolat” (Femeia de ciocolată). Ascultând acest cântec, mi-am amintit de cartea cu titlu eponim din biblioteca mamei mele, când eram copil, și mi-am zis cu un gust amărui: iată ca avem și noi, în România, o femeie de ciocolată încă din 1933 și nu prea vorbește nimeni despre ea. (eponim- definit de Wikipedia ca fiind un substantiv comun, derivat din nume proprii de persoane, locuri geografice, personaje literare, mitologice, etc – n.r.).

Tovarășul meu de viață din vremea aceea mi-a spus, pe un ton entuziast: ”N-ai decât să o traduci și francezilor!” Am început deci o mică anchetă despre traducerile din limba română în franceză, publicate în Franța, și am constatat, destul de repede, mai multe lucruri. Permiteți-mi deci aici să dezvolt puțin.

Aș avea enorm de spus despre felul cum văd eu situaţia traducerilor literare din română în franceză, dar să ne mulţumim aici cu apelul reiterat de a apăra, cu arma avocatului dezinteresat, textele ca atare şi drepturile cititorilor în egală măsură cu cele ale autorilor. În viaţă sau în domeniul public, cum spunea fostul meu colaborator, fiece autor român este calificat ba de „cel mai mare”, ba de „cel mai important” și asta de la instanţele de la care se aşteaptă de obicei o neutralitate de ton, simultan binevoitoare şi critică. Cred deci, că spre a stabili o scară a valorilor trebuie să fie accesibile treptele în cantitate, calitate şi în disponibilitate. Mi s-au părut, de la bun început traducerile existente, insuficiente în cantitate. Privind cantitatea traducerilor aș cita pur şi simplu din Wikipedia un pasaj din articolul ”Economia cărţii”: „În cazul precis al cărţii diversificarea producţiei, poate fi, între altele, și un scop în sine, presupunând astfel că o mai mare diversitate a producţiei sporeşte probabilitatea apariţiei unor opere cu caracter excepţional” și urmează apoi din partea traducătoarei întrebarea logică: ” De ce nu s-ar aplica această logică și traducerilor? Insuficiența este ușor de constatat și în accesibilitate financiară. La apariție, cele mai multe dintre ele, deși au beneficiat de sprijin bănesc prealabil de la Institutul Cultural Român(ICR), sau chiar de la ”Centre National du Livre”(CNL), aparținând de ”Institut Francais Roumain” (care acordă sprijin editurilor pentru traducerea operelor în limbi străine n.r), traducerile (din alte limbi în limba franceză n.r) sunt foarte scumpe.

Preţurile cărţii în Franţa variază enorm. Prin lege pentru cartea nouă preţul este unic, fixat de editor şi nu poate suporta nicio reducere, superioară unui procentaj fixat actualmente la 5%. Dar cartea de ocazie se poate fără probleme vinde la 0,1€. Deci adevărata concurenţă aici este. Pentru cei care vor să citească zeci de mii de titluri se pot procura gratis sub o formă care nu descurajează lectura. De aceea vroiam să propun și eu, în fiecare week-end anumite titluri în distribuție gratuită de ebook.

Dar până am ajuns să contracarez această inaccesibilitate a trebuit mai întâi să traduc. Ce anume? La început am ales autori din domeniul public. Libertatea de a alege texte care să incite la formarea unui spirit critic, care să educe şi să vehiculeze mesaje umaniste şi didactice este indispensabilă proiectului meu, pentru care am facut și o specializare, desi ne-literară în cadrul unui masterat la Strasbourg. Ajungem, în fine, și la întrebarea cheie, dar de ce traduc? Pentru că altfel nu pot trăi. Poate părea pretenţios, dar a schimba limba maternă este un cadou care se merită sau o tortură. O luptă de zi cu zi, cu victorii aprig disputate pentru a stăpâni noua limbă.

A traduce înseamnă pentru mine înainte de toate a căuta şi corecta în permanenţă limba ţintă. Subsidiar discriminările pe motive de origini, în pofida fostului meu statut de funcţionar public, deci de reprezentant al statului, m-au incitat şi ele la o legitimă revanşă, dacă nu sublimare a originilor. O altă cauză la fel de legitimă este omniprezenţa „tăierilor” la traducere. Aș pleca aici de la afirmaţia lui Lászlo Gara, în prefaţa la o antologie de poezii de Endre Ady (născut la Oradea), publicată în 1967: „Cam toată lumea admite adevărul următor: numai poeţii pot traduce, şi pe de altă parte cunoaşterea limbii originalului nu este absolut indispensabilă”.

În 1967, la vremea publicării, şi chiar mult timp după aceea, această afirmaţie se putea interpreta astfel: pentru Europa de Est, din moment ce traducătorul e comunist, e suficient. Bacovia a fost tradus la aceeaşi editura Pierre Seghers (collection Poètes d’aujourd’hui) sub egida lui Nicolae Manolescu. Strofe întregi au fost tăiate. A cui e vina? Presupun că editorul, ar afirma sus şi tare, responsabilitatea traducătorului, pe când acesta din urmă s-ar plânge că nu el semnează bunul de tipar. Vi se pare, poate, că m-am îndepărtat de răspuns, dar toate elementele evocate vă confirmă seriozitatea cu care, în autodictă mai mult, mi-am croit un parcurs clar într-un tablou destul de sumbru, cel al literaturii române în spațiul francofon”

Redactor: Cum faceți selecția scriitorilor români pe care-i promovați și care sunt cei din zona Moldovei, ale căror cărți le-ați tradus?

Gabrielle Sava: Inițial alegeam autorii din domieniul public care îmi plăceau în mod deosebit și care, cu ceva noroc (vezi romașcanul Max Blecher), erau deja puțin cunoscuți. Apoi a mers cooptatul pe încrederea și recomadarea celor care au avut încredere în mine. Așa am cunoscut-o pe distinsa doamnă Violeta Lăcătușu, la Blecher Fest 2017, la Roman. Apoi au urmat mai mulți poeți, printre care unii m-au contactat spontan, pe rețelele de socializare. Printre moldoveni ar mai fi și Anton Holban, dacă nu greșesc eu.

Redactor: Care sunt relațiile d-voastră cu România?

Gabrielle Sava: Idealizare admirativă și nostalgie. Nu am mai venit în țară din 2017, și îmi este tare dor. Voi încerca să revin cât de curând.

Redactor: Cui transmiteți mai departe iubirea pentru artă și frumos?

Gabrielle Sava: De puțin timp, după ce ani de zile am lucrat singură, de la despărțirea de colaboratorul deja evocat, am o colaboratoare din Brașov. Camelia Păduraru a început să traducă un roman alături de mine, dar și puțină poezie. În curând vom semna împreună mai multe traduceri încă în curs.

Redactor: Ne-ați putea spune mai mult despre familia dumneavoastră din Franța și ce înseamnă pentru o româncă a reuși în ”Țara lui Voltaire” ?

Gabrielle Sava: Mai încerc să transmit iubirea pentru artă și frumos, pentru cultura română, pe cât o cunosc eu, și fetelor mele, dar este mai greu. Solicitările de lectură fiind, cum am mai spus, foarte numeroase nu este deloc ușor. Nu știu dacă am reușit, cu adevărat, ceva demn de interes, dar îmi este sufletul mai bogat și mai liniștit de când au aparut peste 40 de titluri (de proporții diverse), în 10 ani de activitate.

Franța este o țară fermecatoare din punct de vedere cultural, iar mondializarea are și ea aspecte bune. A facut posibilă diversificarea modurilor de ediție mai accesibile, din toate punctele de vedere pe care le-am expus. Este deci pentru mine totuși o reușită, dacă nu deplină, macar parțială. Vă mulțumesc și eu frumos pentru această invitație, care mă onorează.

***

Violeta Lăcătușu: Absolventă a Facultății de Filologie, din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1967), membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, Violeta Lăcătușu a avut o carieră distinsă, ca profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național ”Roman-Vodă”.

Opera Violetei Lăcătușu cuprinde sute de eseuri, poezie și proză, publicate în revista ”Convorbiri literare”,”Cronica”, ”Antiteze”, Analele Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași. Printre cărțile publicate reamintim romanul ”Simurgul”, Editura ”Junimea”, 1999; ”Inițiere astrală”, Editura ”Crigarux” (2003-grafi poeme); romanul ”Imprevizibilul este săgeata destinului”- Editura ”Crigarux 2004” .

În 2008 a văzut lumina tiparului și romanul ”Să crezi în imposibil” la Editura ”Crigarux”, iar în 2012 volumul de poezie ”Prin universul holografic” la aceeași editură.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending