Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Danezii recruteaza din nou tineri romascani

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un grup de specialisti agricoli danezi participa, în prezent, la o noua actiune de recrutare a unor tineri care vor participa la un curs postliceal cu durata de doi ani. Este vorba de un interviu ce l-au sustinut, de data aceasta, 25 de absolventi ai Grupului Scolar Agricol „Ion Ionescu de la Brad“ Horia, unitate de învatamînt prin intermediul careia se deruleaza un program de colaborare cu Asociatia Crescatorilor de Animale din Danemarca. „Astazi are loc o noua selectie pentru plecarea în Danemarca. Am convocat atît absolventii din acest an, cît si pe cei care au absolvit în anii trecuti, astfel încît delegatii straini sa aiba la dispozitie o baza mai larga de selectie. De fiecare data, reprezentantii colegiului din Danemarca au remarcat pregatirea fostilor nostri elevi, iar cei care au ajuns la institutia de învatamînt din strainatate s-au integrat foarte bine. Pe viitor, colaborarea va continua, iar acest lucru constituie o oportunitate pentru a-si continuat activitatea în domeniu si de a lucra în Danemarca sau oricare tara din Uniunea Europeana. Din cei 25, o parte vor veni si data viitoare, deoarece nu prea stapînesc bine limba engleza. Din pacate, nu toti absolventii nostri sînt dispusi sa vina la interviu, deoarece multi au plecat la facultati sau în strainatate“, a declarat profesorul Doru Lozinca, directorul Grupului Scolar Agricol „Ion Ionescu de la Brad“ Horia. Delegatul strain a precizat ca a gasit la acest liceu tineri ambitiosi, bine pregatiti, care vor putea pune în aplicare, la revenirea în România, toate cunostiintele învatate în tara cu cea mai performanta agricultura din lume. Unul dintre viitorii cursanti a tinut sa mentioneze ca s-a înscris la interviu deoarece pe aceasta cale va putea lua contact cu tehnici agricole noi, ultraperformante, care îi vor fi de folos în viitor. „Am venit la interviu pentru ca vreau sa ajung în Danemarca si eventual sa lucrez acolo. Este prima data cînd particip la o astfel de selectie. Am terminat liceul în 2000, specializarea zootehnie si sper sa învat la colegiul danez lucruri interesante“, a declarat Gheorghe Bosoanca.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending