D`ale Carnavalului la Neamţ

George Lazăr, preşedintele PNL Neamţ, a respectat cu sfinţenie decizia Biroului Naţional al PNL, de a refuza, chiar şi în ziua votului, orice colaborare cu PSD. Promisiunea l-a costat, pierzând supremaţia politică în judeţul Neamţ, dar s-a răzbunat dizolvând organizaţia municipală PNL Piatra Neamţ, unde preşedinte era perdantul Andrei Carabelea.

Perdant a fost şi George Lazăr, în faţa lui Daniel Harpa, dar nu a venit nimeni de la Bucureşti, care să-l trimită pe Lazăr la plimbare. L-o fi salvat anunţul său de ultimă oră că „a îngropat securea războiului şi e gata să coopereze cu oricine”, dându-i Dumnezeu mintea cea de pe urmă a liberalului. La Neamţ, nici PSD şi nici PNL nu au majorităţi în consiliile locale, municipale şi în Consiliul Judeţean.

Dacă PSD sau PNL se vor năpusti ca ulii, să jumulească puţinele mandate obţinute de AUR, SOS sau PUSL, vor putea încropi o majoritate destul de bălțată. Doar aşa cele trei partidulețe vor fi scoase din anonimat şi se vor pricopsi, pe ici, pe colo, cu vreo funcţie de viceprimar sau de vicepreşedinte al CJ, prin care să-şi consolideze organizaţiile locale. Cârpeli din acestea s-au mai practicat.

Liderii locali ai PSD şi PNL ar face bine să-şi lase orgoliile la uşă pentru a coopera între ei, având în subordine singurele organizații cu ștaif din județ. Nu sunt de bun augur alianţele cu auristul George Simion, cu SOS-ul lui Șoșoacă sau cu PUSL-ul lui Piedone. Despre USR, doar despre morţi, numai de bine. Steaua USR, care a apărut pe firmamentul României în 2016, „azi o vedem şi nu e”.

Pentru a renaşte, USR are nevoie de o voce, cu fustă sau pantaloni, care să ştie mai mult decât să înjure. Din culise se aude cum cineva din USR îşi drege vocea pentru a intra în emisie. Dacă ridici poala cortinei, ai surpriza s-o descoperi pe colega Andreei Esca de la Pro TV. Este vorba despre acea Andreea Esca, căreia i-a fost dedicată o filă întreagă din Istoria alternativă a României, în care Ştefan cel Mare este pomenit doar în câteva rânduri.

Colega lui Esca, despre a cărei voce pomeneam, este Elena Lasconi, care a decretat că ea este locomotiva USR-ului, care va intra victorios în gara Cotroceni. Privită mai cu atenţie, Lasconi nu depăşeşte anvergura unei drezine, care va deraia la primul cutremur politic, cum ar fi alegerile prezidenţiale şi parlamentare.

Cât mai valorează o poză cu „Pinalti”?

Retorica mi-a fost provocată de un titlu din presa locală, „Panaite a demonstrat că pietrenii nu-l mai vor pe Ştefan”. Alegerile locale din 9 iunie nu au furnizat pietrenilor decât o mică surpriză, aceea a apariţiei lui Gheorghe Ştefan, fostul edil, pe acelaşi afiş electoral cu Vasile Panaite, candidatul PUSL-ului la Primăria din Piatra Neamţ.

Apariţia într-un afiş electoral a lui „Pinalti”, alături de Panaite, sub sigla PUSL, a avut darul să şocheze pe mulţi pietreni, care s-au întrebat ce semnifică reintrarea acestuia în politică, că este garantul 100% al lui Panaite, că o face din altruism, din obligaţie, din interes sau din ordin pe unitate? Cert este faptul că afişul electoral nu a stârnit decât nedumerire. Soarta politică a lui Gheorghe Ştefan fiind de multă vreme pecetluită în Neamț, acest truism nu avea de ce fi demonstrat de Vasile Panaite.

PUSL (Partidul Umanist Social-Liberal), acest partid cu ideologie împrăştiată, nu a avut şi nu are priză la publicul nemţean şi nu există semne că Vasile Panaite ar fi sperat că are vreo şansă să ajungă primar, mai departe de Dragomirești. Unul ca Vasile Panaite a văzut în PUSL doar oportunitatea de a se băga în seamă sub sigla unui partid disponibil.

Voturile acordate de pietreni pentru PUSL, respectiv 3.479 de voturi pentru Vasile Panaite şi 2.483 voturi pentru lista de consilieri locali reflectă diferenţa de 1.000 voturi dintre votul uninominal şi votul politic. Adică 1.000 de pietreni l-au votat pe Panaite, dar nu au votat şi partidul acestuia. A fost un semnal care trebuia perceput corect. Se poate aprecia că prezența în poză a lui „Pinalti” a valorat 1.000 de voturi.

Oricum am studia CV-ul lui Panaite, cu sau fără susţinerea lui Gheorghe Ştefan, PUSL-ul nu ar fi obținut un mandat de primar la Piatra Neamţ. Să fim serioşi. Convingerea mea, în legătură cu aserţiunea din titlul articolului mai sus citat, este că vorbim despre un adevăr aparent. Imediat după alegeri, într-un articol din Monitorul, am avansat explicaţia că prezența lui Gheorghe Ştefan în spatele lui Vasile Panaite a înclinat balanţa confruntării dintre candidaţii Andrei Carabelea şi Adrian Nită, în favoarea ultimului.

Cele 1.000 de voturi obţinute de Panaite, peste votul politic pentru PUSL, nu se datorează valorii acestuia, ci a prezenței lui „Pinalti” în poză, care mai are încă admiratori care ştiu că Panaite a fost „omul lui Pinalti”. Lui Carabelea îi mai erau necesare doar ceva peste 700 de voturi, pentru a ocupa încă patru ani scaunul Primăriei. Aceste voturi s-au dus la Panaite. Aserţiunea că „Panaite a demonstrat că pietrenii nu-l mai vor pe Ştefan”, ține mai mult de latura conspirativă a lui Panaite, decât de latura sa pragmatică.

Rămân la convingerea că, prin gestul său, Gheorghe Ştefan a urmărit nu numai să-i plătească o poliţă lui Carabelea, dar a urmărit şi capacitatea lui Panaite de a negocia la sânge „vânzarea” celor doi consilieri locali ai PUSL, pentru a obţine funcţia de viceprimar. Sunt de acord cu autorul articolului mai sus citat, care susţine că dacă Panaite ajunge viceprimar, consiliat de Gheorghe Ştefan, joacă la masa distribuirii bugetului local.

O lovitură isteaţă. Deoarece PSD-ul nu are o majoritate confortabilă în Consiliul Local, Adrian Niță are ca variantă să negocieze cu partide mărginaşe precum AUR, PUSL sau SOS, punând la bătaie funcţia de vieprimar. În mod firesc, ştiind că George Lazăr, liderul PNL Neamţ, a declarat că a îngropat securea războiului, Adrian Niță ar trebui să negocieze cu acesta pentru construcţia unei majorităţi confortabile.

Negocieri în urma cărora Andrei Carabelea putea rămâne viceprimar, pentru a mai descâlci din ițele „reconstrucției orașului”. Aceasta doar în cazul în care, din apetența lui Marcel Ciolacu pentru Antena 3 CNN, Niță nu va primi sugestia de a negocia cu PUSL. Ceea ce ar fi o mare neghiobie, cu efecte negative pentru pietreni, pe termen mediu şi lung.

Reînvie „Gazeta pe perete”

Mandatul fostului primar Andrei Carabelea poate fi un caz de studiu privind discrepanța dintre agenda unui primar şi aşteptările populaţiei păstorită de acesta. Această discrepanţă a fost cauza pentru care au fost mai mulţi pietreni care nu au mai vrut ca Andrei Carabelea să mai scârţie ușa primăriei. Alegătorul pietrean a evoluat de-a lungul timpului de la „Ce dacă a furat, dar a făcut ceva”, la „Ce dacă nu se pricepe, dar poate face ceva”.

Anul acesta, pietrenii au mers pe o formulare mai scurtă „Să facă ce-i spunem noi, nu ce vrea el”. Noul primar ales, Adrian Nită, a dat semne că a înţeles lecţia primită de Carabelea şi cu ocazia primei sale afişări publice şi-a mărturisit determinarea ca înainte de a lua „orice decizie importantă pentru oraş”, mai întâi se va consulta cu locuitorii acestuia.

Zidul care a existat permanent între edilul Pietrei Neamţului şi pietreni, a fost lipsa de consultare reală, care i-a izolat pe aceştia faţă de deciziile primăriei. Arareori au reuşit pietrenii să arunce peste acest „zid al plângerii” bileţele cu propuneri sau observaţii, care fie au nimerit în coșul de gunoi al primarului, fie nu au fost luate în seamă.

Din partea Primăriei nu au răzbătut ecouri despre cele sesizate, nici dacă acestea sunt pertinente şi vor fi rezolvate cumva, nici dacă acestea nu sunt pertinente, bineînţeles cu argumentarea corespunzătoare a respingerii. Dacă un astfel de comportament al Primăriei putea fi numit „dialog”, nu putea fi decât un dialog al surzilor fără nicio tangență cu democraţia participativă. La alegerile din 9 iunie, electoratul pietrean a ripostat sever, cum nu o mai făcuse în ultimii 30 de ani.

Acum, primăria încearcă să dreagă busuiocul, noul primar promiţând că va deschide larg ușa consultărilor. Adrian Nită ne anunță că va permanentiza instituţia consultării. În prima sa ieşire publică, primarul Niță a explicitat şi formele de dialog pe care le propune, respectiv crearea unei platforme online de comunicare, plantarea de aviziere stradale în cartiere şi deschiderea unei linii telefonice.

Toate acestea urmând a fi monitorizate şi coordonate de un serviciu din primărie, care „va centraliza informaţiile primite”. După aceste prime destăinuiri ale primarului Adrian Niță, ar fi corect ca şi noi să-i destăinuim că oricât de seducător ar fi modelul de comunicare promis, acesta nu defineşte decât un dialog formal, lipsind esenţialul şi anume, dialogul direct. Dialogul online, telefonic sau prin aviziere stradale nu îţi poate crea decât senzaţia că vorbeşti la pereţi.

Când dialoghează, omul are nevoie ca interlocutorul să-i fie în față, să-l privească în ochi, să-i sesizeze reacţiile. Dialogul trebuie să fie interactiv, nu sterp, ca vorbitul la pereţi. Este simplu, dar şi al dracului de complicat la început, pentru ca un edil să susţină un astfel de dialog în direct, singurul de altfel eficient. Ar învăţa şi edilul să asculte şi să răspundă în rezonanţă cu audienţa.

Ar învăţa şi cetăţenii să sintetizeze şi să prioritizeze sugestiile, dar şi să ia cunoştinţă de multiplele faţete ale punerii în manoperă a propunerilor lor. Îmi aduc aminte de o astfel de dezbatere publică provocată de fostul edil Gheorghe Ştefan, care a avut loc în sala fostului cinematograf „Panoramic”. Dezbaterea s-a realizat pe temele multiplelor sale proiecte, precum Telegondola, Complexul de pe Cozla, Pârtia de Schi cu telescaun, Scara rulantă pe Pietricica, dar şi altele, mult mai domestice.

Sala era plină, dar majoritatea erau funcţionari ai Primăriei. Au existat şi câţiva vorbitori, care atunci când nu rezonau cu intenţiile primarului, au fost huiduiţi. Finalul dezbaterii a fost apoteotic. S-au împărţit prin sală chestionare, cerând fiecăruia să-şi bifeze opţiunea pro sau contra. Eram în sală şi ştiu că au fost exprimate suficiente rezerve în legătură cu oportunitatea realizării unor obiective.

Uterior s-a publicat rezultatul chestionării, care a evidenţiat o susţinere unanimă a utilităţii celor propuse de primar. Utilitate pe care timpul a contrazis-o în multe dintre cazuri. Rostul acestei dezbateri a fost de a realiza formal „procedura de consultare publică”, care s-a limitat doar la întocmirea unor chestionare care au fost anexate la dosarul investiţiilor realizate pe bani grei.

Dialoguri on line sau cu robotul telefonic au mai existat în procedurile de consultare ale Primăriei, dar noutatea introdusă de Adrian Niță constă în avizierele stradale gen „Gazetă de perete”, cu care eram familiarizaţi înainte de 1989. Nu spune nimeni că aceste modalităţi de „consultare publică” sunt inutile, dar dialogul direct şi interactiv este mult mai necesar.

Nu se impune ca acest dialog direct să aibă loc prea des, dar măcar anual, preanunțat şi debarasat pe cât posibil de formalism. Să ştie şi cetăţeanul când ajunge acasă, că a avut posibilitatea de a transmite ce consideră că-i trebuie, iar ce este mai important, să aibă convingerea că a fost ascultat. Când votează, un astfel de cetăţean, sigur o va face în cunoştinţă de cauză.