Contactează-ne

Prima pagină

„Dă-mi banii, dacă nu, te omor!”. Taximetrist jefuit cu cuțitul la gât, autori prinși în timp record

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ o tâlhărie, care îi are ca făptași pe un bărbat și o femeie, s-a petrecut la Roman ■ amenințat cu cuțitul, taximetristul a fost jefuit de 900 de lei și un telefon mobil ■ polițiștii Ioan Cănărău și Roberto Bacoșcă i-au prins pe autori în 10 minute ■

Cadrele Poliției municipiului Roman au fost sesizate, pe 30 iulie 2024, în jurul orei 18.45, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, de către un tânăr de 28 de ani, din orașul menționat, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiunii de tâlhărie.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 18.20, în timp ce tânărul se afla staționat cu autoturismul folosit ca taxi, pe Bulevardul Roman Mușat, în mașină au intrat două persoane, un bărbat și o femeie, care i-ar fi solicitat efectuarea unei curse.

„După ce ar fi pornit autoturismul, bărbatul, folosindu-se de un cuțit, l-ar fi deposedat de portofelul în care avea 900 de lei și de telefonul mobil, după care ar fi părăsit autoturismul. Au fost alertate patrulele din teren, cu privire la semnalmentele și vestimentația persoanelor bănuite, acestea fiind depistate după 10 minute, de patrula de siguranță publică”, a declarat inspector Ramona Ciofu.

Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate. În urma administrării probelor, față de un tânăr de 25 de ani, din Roman și o tânără de 19 ani, din Doljești, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Detalii despre acest nedorit incident au fost postate și pe contul de Facebook al Sindicatului Europol Neamț. „Dă-mi banii, dacă nu, te omor”, i-a țipat în ureche tâlharul, după ce i-a pus cuțitul la gât taximetristului!! S-a întâmplat aseară în Roman! Doi tineri, bărbat și femeie, au urcat într-un taxi cerându-i șoferului să-i ducă într-un loc.

Pe drum, bărbatul a scos un cuțit și i l-a pus la gât taximetristului, urlând la el să-i dea toți banii și telefonul, altfel îl omoară! După ce mașina a oprit, cei doi au fugit! Victima a mers la poliție și a reclamat incidentul! Imediat, patrulele de poliție de ordine publică au plecat în căutarea lor!

Agenții de poliție Cănărău Ioan și Bacoșcă Roberto (FOTO – n.red) i-au prins, l-au încătușat pe barbat și i-au condus la sediul Poliției Roman. Azi noapte, tâlharii au scăpat de căldură, au dormit la „răcoare”! Probabil, instanța de judecată îi va aresta preventiv.

Ne e greu să ne imaginăm prin ce momente grele a trecut șoferul de taxi! Flerul, experiența, ochii tineri și ageri au dus la prinderea tâlharilor! Cinste polițiștilor! Celor aflați la vedere, dar și celor din umbră, criminaliști, judiciariști, care au reușit documentarea activităților infracționale ale „cetățenilor onorabili!”.

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending