Da, iubesc hârtia mai mult decât orice altceva (II)

Motto: Înainte de a fi scrisă, orice hârtie are ten de capodoperă. Vasile Ghica

Într-un articol anterior, la solicitarea unui grup centrat pe iniţiative tematice de actulitate, îmi făceam publică declaraţia de dragoste necondiţionată faţă de o materie (obiect, lucru, substanţă, – cum vreţi s-o denumiţi) socotită şi de mine vitală pentru evoluţia oricărei civilizaţii. E vorba, neîndoielnic, de HÂRTIE. Răspândeam acolo argumente cu care îmi probam aserţiunile, însă constat, recitindu- le, că sunt departe de a fi epuizat subiectul, unul ce poate părea unora cam fistichiu. Revin acum, din teamă de a nu fi reuşit, anterior, să-mi pledez suficient convingerile, încredinţate unei pagini şi jumătate (de hârtie!). Chiar mi-am propus, pentru răstimpul unei generozităţi temporale, să mă desfăşor pe un spaţiu mai amplu, după modelul pleiadiştilor francezi din sec. al XVI-lea, autori ai unei Apărări şi ilustrări a limbii franceze (la 1549), într-o campanie de reabilitare socio-morală a unui articol pe care civilizaţia actuală pare a-l minimiza ca importanţă, destinând hârtia unor scopuri cu mult sub demnitatea ei originară. Întru totul pe nedrept – sar eu cu tocul în mână pe post de spadă mânuită întru apărare. Nu e vina hârtiei că a ajuns pe postul de ambalaj la majoritatea mărfurilor comercializate de la scară mijlocie în jos. Şi cu atât mai puţin folosită în exclusivitate ca succesoare a pamperşilor! Rabelaisianul personaj comic Gargantua, chiar odraslă princiară fiind, folosea în acest scop dosnic alte accesorii, printre altele o bonetă a doicii sale sau… un boboc de gâscă! Nu că nu ar fi existat în vremea respectivă hârtie, aceasta fiind deja succesoare a papirusului, de unde îşi trage numele în nu puţine limbi (papyrum, papyrus, papier, paper, papel, Papier etc.), însă o atare desacralizare a materiei nobile, – aidoma mătăsurilor, argintului, nestematelor -, destinate unor utilizări şi scopuri elevate, nu era de conceput nici măcar la modul ficţional. Hârtia şi-a făcut cu greu ghicite secretele de fabricaţie. Aşa că până să ajungă un produs de folosinţă curentă, oamenii s-au chinuit timp de milenii cu confecţionarea de papirus din vegetale (în Egiptul antic, cel devenit furnizor de materie primă pentru înscrisuri Greciei şi Imperiului Roman), apoi de pergamente, din piei fin răzuite. Însă până la aceste materii soft s-a întrebuinţat multimilenar piatra calcaroasă, ceramica, ardezia. Nevoia de a transmite cunoştinţe prin scris i-a mânat pe antecesorii noştri, din Antichitatea timpurie până acum câteva secole, să trudească mult pentru a dobândi suportul atât de necesar conservării cuceririlor lor ideatice, culturale, ştiinţifice, artistice etc. În Europa Evului mediu hârtia se fabrica artizanal, în manufacturi rare, sub monopol regal cel mai adesea, folosind ca materie primă mătase, şi doar mult mai târziu înlocuitorul ieftin numit celuloză. Plecându-se de la această înlesnire, s-a început producţia pe scară industrială a acestui adevărat suport cultural al civilizaţiei moderne. Din păcate, în loc să se cultive moderaţia în livrarea ei pe piaţă (lucru necesar şi în privinţa băuturilor alcoolice), singurul factor care a fost luat în consideraţie a fost criteriu comercial al cererii şi ofertei, ca la orice alt produs vehiculat pe pieţele de desfacere. „Foamea“ mai mult sau mai puţin justificată de hârtie în ansamblul societăţii moderne a condus, ca orice exces, la dezechibre naturale. Suprafeţe imense de păduri au fost rase din arealul lor pentru a alimenta aşa-zisele nevoi ale societăţii. Porţiuni uriaşe din „plămânii verzi“ ai planetei au fost deturnate de la rostul lor de a folosi fiinţelor aerobe ca sursă primară de oxigen. Munţi de hârtie sunt clădiţi în instituţii, din pură inerţie, dacă e să ne gândim cu ce profit real sau din ce motivaţii anume. Pentru ce nu merită mai mult decât scrierea pe nisip, să se folosească nisipul! Sau doar display-ul laptopului, ca alternative. Nimic nociv în asta, ba chiar salutar… „Prostituarea“, ca să mă servesc de un termen comparativ cam dur, a acestei nobile materii, odinioară cu o destinaţie atât de suveran limitată, e de natură să ne îngrijoreze prin efectele pe care modul actual de „liberalizare“ haotică o induce. Mă refer la cele vizibile cu ochiul liber: deşeurile din hârtia comercializată în tot soiul de scopuri derivate au condus la invazia unui nou factor de poluare, ubicuu, pentru gestionarea căruia abia dacă se face cu greu faţă. Abuziv produsă, aleatoriu folosită, hârtia usucă planeta, la propriu. Oare nu consideră nimeni dintre factorii decidenţi ai vieţii economice că se impun cu necesitate reglementări în vederea raţionalizării acestei risipe, de-a dreptul scăpate de sub control? Citeam nu demult într-o statistică faptul aproape inimaginabil că, pentru constrirea unui vas comercial se folosea, pe la mijlocul veacului trecut, (la întocmirea de planuri, schiţe, calcule, prospecte etc.) un volum de hârtie egal cu o pătrime din preţul de cost al respectivei nave. Iar după un alt gen de reprezentare, strict materială de astă dată, că volumul de hârtie utilizat în scopul amintit echivala cu masa de lichid dezlocat prin lansarea la apă a vasului respectiv. Incredibil, nu? Şi totuşi, e vorba de calcule serioase, întreprinse de cunoscători şi supuse atenţiei celor în drept de a lua măsuri. Rămân aşadar la convingerea sau încredinţarea, cum vreţi s-o luaţi, că hârtia ar trebui folosită numai în acord cu destinaţia ei primă, aceea de a adăposti, vehicula şi conserva cunoştinţe strict necesare. Tot ceea ce nu s-ar încadra în această privinţă să fie exclus, chiar cu ajutorul legii. Pentru toate celălalte cerinţe, omul să recurgă la altceva. Şi numai în măsura strictei necesităţi, iar nu pentru orice moft. S-a sperat ca, odată cu punerea în funcţiune suprastructurală a calculatoarelor, care folosesc cuadraţi de pixeli în loc de pagini de hârtie, să se limiteze consumul abuziv al amintitei materii prime. Aşteptări mai curând zadarnice deocamdată, întrucât industria calculatoarelor însăşi nu a reuşit măcar pentru propria-i funcţionare să se lipsească de aportul majoritar al hârtiei… Spre a nu ajunge eu însumi acuzat de ispitiri „papirofage“, mă opresc aici. Sper ca şi alţii s-o facă: la nivelul lor de înţelegere şi decizie.

(Mihai BOTEZ)

„iubesc HÂRTIA“ este un proiect al Fundaţiei „C.M.IMAGO“