Cumpãrati un sat!

Odinioarã, romanticilor împãtimiti li se spunea cã viseazã castele în Spania. Acum se pare cã visul a devenit realitate, cel putin pentru o categorie de îndrãzneti. Þãranii din Franta si-au construit case din piatrã secole de-a rîndul. O asemenea locuintã, datînd din veacul al saisprezecelea, a ocrotit generatie dupã generatie patru sute de ani fãrã de reparatii capitale. Pãrtile din lemn, impregnate cu fumul cãminelor, rezistã si azi ca în prima zi; iar piatra… e piatrã! La mijlocul veacului trecut s-a petrecut o adevãratã tragedie în cele mai multe sate de munte si de podis, mai cu seamã în cele depãrtate de oras. Dupã al doilea rãzboi mondial, sãtenii au pãrãsit masiv casele seculare si au gãsit de lucru în orase. Cam prin 1950, mii de cãtune se depopulaserã total sau partial. Pãdurea a cucerit vechile grãdini si peste un deceniu, datoritã climei favorabile, se mai vedeau doar acoperisurile de olane din marea verde. Agricultura intensivã, care cere cam o persoanã la suta de hectare, a favorizat zonele propice, asa cã Franta, desi îsi diminuase dramatic terenul agricol si nu mai avea tãrani, ci fermieri, devenea cel mai mare producãtor de mîncare din Europa. În anul 1960, o pereche de tineri parizieni, socotiti atunci cam zãnateci, a cumpãrat cu modesta sumã de 25.000 de franci (azi cam cinci mii de euro ) un cãtun cu douãsprezece case pãrãsite, în oarece ruinã, si terenul corespunzãtor, de 45 de hectare. Acolo, crescînd capre, apoi si vaci de carne, au început sã repare casã dupã casã, treabã grea; dar timpul e rãbdãtor. Au trecut de atunci patruzeci si sase de ani. În prezent, a-ti cumpãra o casã pãrãsitã într-un cãtun de munte a devenit o modã. Francejii, dar si multi europeni din tãrile cu un relief mai modest si cu o climã mai umedã, au invadat satele pãrãsite odinioarã, transformîndu-le în minuscule statiuni de odihnã sau, mai ales, în locuinte definitive. Astfel, mii de pensiuni au apãrut în creierul muntilor, pînã la ele ducîndu-te niste panglici de asfalt înguste de trei metri, dar excelent întretinute. Statul a construit cãile de acces, a dus apa si energia electricã pînã la cel mai îndepãrtat cãtun. Constructorii au simtit cã este vorba de o afacere foarte bãnoasã si cumpãrã în vitezã din ce în ce mai multe sãtucuri nelocuite încã, reconstruindu-le pentru a vinde casele la preturi ridicate. Prin urmare, preturile au crescut pe mãsurã si în prezent un cãtun cu cinci-sase case si de la cinci pînã la saizeci de hectare costã între 1.100.000 si 1.440.000 euro. Deci, dacã doriti sã fãceti o investitie bunã si sã aveti un sat în Franta, proprietate personalã, grãbiti-vã! În curînd n-o sã mai aveti ce cumpãra. Dacã e vorba de castele, într-o tarã în care nimeni nu le mai stie numãrul, cãci le gãsesti la tot pasul, investitia, desi micã fatã de valoarea istoricã, esteticã si comercialã a palatelor, este riscantã, cheltuielile pentru întretinere, încãlzire si asa mai departe fiind cam (prea) mari pentru o pungã româneascã.