Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Cu ciobanii, despre oierit si UE

Știre publicată în urmă cu

în data de

• ciobanii Bicazului au sfintit o stîna situata deasupra barajului • „Ne rugam ca bunul Dumnezeu sa sporeasca munca lor, dar si rodul acesteia. Am facut strigare la Ceruri sa fim ajutati cu ploaia cea binefacatoare pentru a creste iarba aducatoare de hrana animalelor si de rod bogat multimii de credinciosi“, a rostit parintele Gheorghe Mihalache • de la oieri am aflat ceva despre tainele meseriei, responsabilitatea lor si cum vad ei integrarea în Uniunea Europeana •

Oierii, dar si o parte dintre crescatorii de oi din cartierele Bicazului, Ciungi si Capsa, au fost saptamîna trecuta partasii unui eveniment religios deosebit. Ei au asistat cu smerenie la slujba de sfintire a stînii din Podiceni, situata undeva deasupra barajului, stîna ce beneficiaza din aceasta primavara de o cladire noua, mult superioara din punctul de vedere al conditiilor create, celei ce a adapostit pe oierii Bicazului de-a lungul anilor. „Ne-am ridicat aici, pe un loc înalt, ca sa binecuvîntam osteneala acestor oameni, si sa ne rugam ca bunul Dumnezeu sa sporeasca munca lor, dar si rodul acesteia. Am facut strigare la Ceruri sa fim ajutati cu ploaia cea binefacatoare pentru a creste iarba aducatoare de hrana animalelor si de rod bogat multimii de credinciosi. Ne rugam bunului Dumnezeu ca rugaciunea si osteneala noastra, înaltate de pe acest munte, sa fie bine primite si rasplatite cu darnicie, întru milostivire vesnica. Fie, ca an de an, sa ne amintim de acest eveniment religios si sa-l comemoram ca pe un moment de comuniune spirituala întru credinta si bunastarea tuturor“, au fost vorbele rostite cu evlavie de catre preotul Bicazului, parintele Gheorghe Mihalache, la încheierea slujbei de sfintire a stînii din Podicenii Bicazului. Apoi, atît noul salas al ciobanilor, cît si tarcul, ce adaposteste oile pe timpul de odihna al acestora, au fost stropite cu apa sfintita întru alungarea duhurilor rele. În semn de respect, gazdele au cinstit, în finalul întregului ceremonial, prezenta oaspetilor, cu „ofranda“ îndeletnicirii lor, îndemnîndu-i la masa, pentru a degusta din produsele proaspat preparate.

La stîna viata nu-i usoara

N-au lipsit casul, urda, brînza dulce, dar nici topitul mult rîvnit de orice trecator prin batatura vreunei stîni. Stropul de vin adus cu darnicie crestineasca, dupa datina locului, de gospodarii ce au tinut sa fie martorii evenimentului din dealul Podicenilor, au slobozit baierile graiurilor, astfel încît pentru noi a fost numai bine sa aflam cîte ceva din tainele unei îndeletniciri, pe cît de stravechi, pe-atît de amenintata cu disparitia în aceste vremi tulburi ale tranzitiei românesti. Asa am aflat cum se face casul, cum se alege urda, care-i reteta pentru „slobozirea“ jintuitului, ce sînt acelea gatejele si cum apar ele, ce-nseamna jintita, ca sa nu mai spunem despre „tocmeala“ dintre ciobani si gospodari pentru varatul oilor, despre suitul oilor la stîna, obligatiile unora si altora, astfel încît totul sa se încheie toamna cu bine. „La stîna, sa stiti ca nu-i viata usoara, nu-i o joaca. Ne trezim pe la 3 dimineata, mulgem oile, iar pe la 5 se pleaca cu animalele la pascut. Daca doi sau trei ciobani însotesc turma, restul ramîn sa faca brînza si sa se ocupe de treburile gospodaresti. La prînz, ati vazut si dumneavoastra ce si cum cu treaba la o stîna. Se-ntorc oile, trebuie sa te ocupi de ele, sa le mulgi din nou, sa pui laptele la prins cu ajutorul cheagului pentru a iesi brînza, lasi oilor 2-3 ore de odihna si-apoi, pe la 3 dupa-amiaza, le pornesti din noi la pascut. O zi de munca pentru un cioban se sfîrseste tîrziu în noapte, abia dupa ce si-a terminat toate treburile. Mai trebuie adaugat faptul ca noaptea raspunderea noastra creste, deoarece este musai sa asiguram paza oilor. Asa încît, minimum unul dintre ciobani doarme în coliba situata în preajma coseriului, indiferent daca priveste la stele, ori la nori negri sau vegheaza la linistea turmei, caci deh, avem o raspundere mare“, ne-a povestit Constantin Iftimie, baciul sef al stînii din Podicenii Bicazului.

„N-ajungem noi sa crestem oile dupa cum ne-o cer mai marii Europei“

Si cum oierii lui 2007 sînt preocupati de mult trîmbitatele si vehiculatele norme europene, am încercat sa aflam cîte ceva despre framîntarile lor pe aceasta tema, cu atît mai mult cu cît noua lor locatie aducea a niscai gazda de conditii ceva mai moderne în comparatie cu ce mostenisera de la cei mai în vîrsta, caci trebuie spus ca o data cu noul „sediu“ pastoral s-a schimbat si administratia stînii bicajene. Adicatelea, locul lui nea Geana, gospodar de frunte al Bicazului, a fost luat cu „acte-n regula“, întelegîndu-se prin aceasta, în urma sufragiului oierilor din Capsa si Ciungi, de catre fiul acestuia, Romeo Geana, ce se anunta un om destoinic, macar pe masura tatal sau. „Este greu deocamdata sa vorbim despre acest subiect, desi nu este lipsit de importanta. Din nefericire, se cunoaste foarte putin despre ce vor impune normele europene, mai mult doar la nivel de zvonuri contradictorii. De asta si crescatorii de animale sînt bulversati si contrariati. Cît priveste daca vom fi în stare sa aspiram la fondurile europene, nu prea sînt optimist, si asta pe motiv de coparticipare la finantarea de proiecte. De unde bani?“, a spus seful comitetului de stîna, Romeo Geana. Si daca acesta a lasat sa se înteleaga ca exista, totusi, o poarta deschisa viitorului european în zona pastoritului românesc, nu acelasi lucru s-a desprins în urma discutiilor cu ciobanii. „N-ajungem noi sa crestem oile dupa cum ne-o cer mai marii Europei. Pai, ce avem curent pentru mulgatori aici în vîrf de munte? Si-apoi, cica sa tinem laptele în budane de inox. Ei nu stiu ca budaca noastra de lemn este mult mai sanatoasa si mai buna la conditiile meteorologice de pe la noi. M-ati întrebat daca vom ajunge în Europa sa vedem si noi cum fac ei brînza. Pai, noi n-avem timp sa dam pe-acasa. D-apoi sa batem drumurile Europei“, a declarat hîtru din fire baciul stînii, Constantin Iftimie. Cît în gluma, cît în serios se vede treaba ca ciobanilor nu le prea arde de normele europene. Ei nu renunta cu usurinta la traditiile cu care s-au deprins a trai. Ca asa este a demonstrat-o cu prisosinta ceremonia sfintirii stînii lor. Viitorul este singurul care va decide ce si cum cu alinierea pastoritului mioritic românesc, în contextul nostru de comunitate europeana.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending