Actualitate
CSM, teribilă misiune în faţa Cristinei Neagu

Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Roman va întîlni astăzi, 29 ianuarie, în Sala Sporturilor, de la ora 16, pe campioana României, CSM Bucureşti, actualul lider în Liga Florilor. Meciul contează pentru etapa a XV-a a Ligii Naţionale ediţia 2017-2018 şi trebuie precizat că partida din cadrul primei etape a returului (a XlV-a) ar fi trebuit să se dispute la sfîrşitul săptămînii trecute, în deplasare la HC Zalău, dar gazdele au avut de disputat meci în cadrul grupelor EHF, iar întîlnirea a fost amînată pentru joi, 1 februarie. Ambele echipe se prezintă la meciul de astăzi cu moralul ridicat, bucureştencele după ce au îngenuncheat unguroaicele de la Gyor, cu 28-22, în cadrul grupelor Ligii Campionilor, iar nemţencele după ce au învins la Cluj, cu 30-25. Moldovencele au cîştigat sub Feleac cu un nou antrenor la cîrmă, Dumitru Muşi, care a revenit la CSM Roman după ce a mai antrenat această echipă în perioada ianuarie – iunie 2013. Nu va mai fi un meci deloc uşor pentru romaşcance, care au coborît din nou un loc în clasament, pe lX. Acestea vor avea în faţă cea mai bună echipă pe plan intern, dar şi una dintre primele formaţii pe plan internaţional, sezonul trecut bucureştencele au jucat în Final Four Ligii Campionilor şi au obţinut medaliile de bronz. În plus, în lot este Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii în 2016 şi 2017. Unele din jucătoarele de la CSM Bucureşti nu pot uita că au lipsit 40 de secunde să piardă la Roman, pe 3 martie 2016, cînd scorul a fost 22-21 pentru campioane, după ce gazdele au condus pe final cu 21-20. În general, romaşcancele au jucat fără trac şi au presat echipa campioană ori de cîte ori a avut ocazia. Astăzi, în Sala Sporturilor datele problemei vor fi altele, echipa condusă de Elle Thomsen încercînd să obţină a nouă victorie categorică şi rotunjirea golaverajului. Pentru aceasta vor folosi gurile de tun Bazaliu, Gullden, Jorgensen, Udriştioiu şi pivotul Manea. De partea cealaltă, tehnicianul Dumitru Muşi va încerca să răspundă cu Boljevic, Stoleru, Polocoşer, De Sousa, Ivănescu, Popa-Iuganu, precum şi cu portăriţele Tymoshenkova şi nou venita Predescu. Dacă la meciul cu U Cluj, apărarea romaşcană a fost greu de trecut, la fel aşteaptă fanii echipei şi la meciul de la Bucureşti. În sezonul trecut, CSM Roman a pierdut în Capitală cu 22-28 (9-15) şi acasă, în Sala Sporturilor, cu 24-27 (14-14), cînd diferenţa a fost făcută de lotul mai valoros al bucureştencelor. În prima etapă a returului s-au mai jucat următoarele partide: HC Dunărea Brăila – CSU Danubius Galaţi, 20-19; U Cluj – CS Măgura Cisnădie, 23-28; CSM Slatina – CS Rapid Bucureşti, 29-23; CSM Bucureşti – AHCM Slobozia 35- 13.

-
Actualitate2 săptămâni,
Drumul expres, o necesitate: “Am oprit o investiţie de aproape 10 milioane de euro pentru că nu am ştiut ce se întâmplă cu drumul expres”
-
Economie2 săptămâni,
COMES, o nouă reușită în portofoliul de proiecte. Au fost livrate cinci utilaje complexe unei rafinării din România FOTO
-
Politicao săptămână,
Cum au votat nemțenii la primul tur al prezidențialelor. Locurile II-IV au fost adjudecate altfel decât la nivel de țară
-
Actualitateo săptămână,
Nemţenii au votat. Ce spun politicienii. De la vocea poporului la criza politică
-
Actualitate2 săptămâni,
Cât de mult trebuie să mergi zilnic pentru a-ți proteja sănătatea. Răspunsul te va surprinde
-
Actualitate2 săptămâni,
Micii de 1 Mai pot ascunde pericole grave. Ce NU trebuie să cumperi
-
Actualitate2 săptămâni,
Rotary Club Piatra Neamț 2005 organizează Maratonul Muntelui Ceahlău. „E un moment de explorare a unuia dintre cele mai frumoase masive din România” FOTO
-
Actualitate2 săptămâni,
La poale de Ceahlău, Ranger Junior, o altfel de școală. Una extrem de utilă și de actualitate