Actualitate
CSM, parcurs greuţ în turul Ligii Feminine

■ a fost stabilit calendarul competiţional al turului Ligii Naţionale Feminine 2018 2019, mai puţin data de începere ■ Romanul va juca acasă cu ambele nou-promovate, dar are şi două deplasări succesive ■ la CSM a revenit ca antrenor secund profesorul Viorel Lazăr ■
CSM Roman va avea un parcurs interesant în prima jumătate a campionatului din Liga Naţională Feminină – Liga Florilor 2018 2019, joi, 28 iunie, fiind efectuată tragerea la sorţi a celor 13 etape. Handbalistele de la malul Moldovei vor avea parte de un debut destul de greu, după cum apreciază atît suporterii „cunoscători“, cît şi conducerea tehnică, în condiţiile în care gruparea nemţeană începe sezonul cu o formaţie schimbată din temelii şi cu un staff nou. Ultima noutate este revenirea pe banca tehnică, ca secund, a profesorului Viorel Lazăr. CSM va avea două meciuri consecutive în deplasare, în a doua parte a turului. În schimb, va juca acasă cu nou-promovatele. Federaţia nu a stabilit datele oficiale de derulare a partidelor, aspect care va fi clarificat în următoarele săptămîni, de regulă startul Ligii Feminine fiind în primele zile din septembrie. CSM Roman va începe cu o deplasare la CSM Bistriţa, formaţie care s-a întărit în această vară. În etapa a II-a va fi meci acasă, cu o nou-promovată, SCM Gloria Buzău, după care nemţencele vor avea o deplasare grea, în Bănie, la cîştigătoarea Cupei EHF şi vicecampioana României, SCM Craiova. Etapa a IV-a le va aduce elevelor antrenorilor Bădulescu – Lazăr o confruntare cu o altă noutate a sezonului, Minaur Baia Mare. În runda următoare, CSM evoluează la HC Zalău, campioanele de la CSM Bucureşti venind la malul Moldovei în etapa a VI-a. Urmează disputa din deplasare cu Danubius Galaţi şi cea de acasă cu HC Dunărea Brăila. În rundele IX şi X sînt planificate două deplasări succesive, la HCM Rîmnicu Vîlcea, şi ASC Corona Braşov. În etapa a XI-a, Romanul primeşte vizita celor de la CS Măgura Cisnădie, în penultima rundă fiind o deplasare la U Cluj. Finalul turului le găseşte pe moldovence acasă, în compania CSM Slatina. „Vom avea un debut de campionat greu, echipa cunoscînd transformări importante. Va trebui să punem accent serios atît pe partea de pregătire, fizică şi tehnico- tactică, dar şi pe meciurile de verificare. Va trebui să susţinem cît mai multe amicaluri şi turnee, unul dintre ele fiind programat, deja, la Roman. A venit alături de mine şi domnul profesor Viorel Lazăr, lotul este conturat, iar de pe 9 iulie, vom trece la treabă, pentru a pregăti un sezon care se anunţă greu. Majoritatea formaţiilor s-au întărit. Vom avea în tur şi două meciuri consecutive în deplasare, ceea ce presupune o oboseală în plus, însă acestă chestiune se compensează în retur“, a declarat Cornel Bădulescu, antrenorul principal al formaţiei CSM Roman.

-
Actualitateo săptămână,
George Lazăr, președinte PNL Neamț: „103 miloane de euro vor fi alocate prin PNRR pentru sistemul de educație timpurie!
-
Actualitate2 săptămâni,
Cătuşe pentru că a incendiat casa vecinului. Doi bărbaţi au suferit arsuri
-
Actualitate4 zile,
Coliziune între un autoturism şi un TIR. Victimă o tânără de 25 de ani
-
Actualitate4 zile,
Conferinţă de presă „apă de ploaie” la PSD Neamţ. S-a comunicat tot, dar nu s-a zis nimic
-
Actualitateo săptămână,
Arsene, condamnat definitiv, căutat de poliţişti. Conform unor informaţii neoficiale a fugit în Italia
-
Actualitateo săptămână,
Condamnarea și fuga lui Arsene, ce zic pesediştii nemţeni. Şeful interimar, chemat la Bucureşti. Unii iritaţi, alţii… nostalgici
-
Actualitateo săptămână,
UPDATE: Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene – 6,8 ani de puşcărie
-
Prima pagină2 săptămâni,
Chemare la un protest civic din cauza defrișărilor din parc și a crizei apei