Contactează-ne

Actualitate

CSM, după trei puncte la Galaţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ romaşcancele vor neapărat victoria, pentru a mai urca în clasament ■ echipa s-a pregătit în linişte după meciul pierdut la Zalău, cu 18-25 ■ date fiind poziţiile din clasament, nemţencele pleacă din postura de favorite, dar meciul nu va fi deloc uşor ■

Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Municipal Roman va disputa sîmbătă, 10 februarie, în deplasare, un meci important, teoretic de trei puncte, la CSU Danubius Galaţi. Întîlnirea va conta pentru cea de a XVI-a etapă a campionatului Ligii Florilor, oaspetele pornind cu prima şansă la victorie. Elevele lui Dumitru Muşi vor face deplasarea încă de vineri, 9 februarie, la malul Dunării, dorind să îşi treacă în cont cele trei puncte şi să mai urce măcar un loc în clasament. CSM a pierdut în restanţa din a XlV-a, la HC Zalău, cu 18-25 după care s-au pregătit pentru a face faţă disputei din oraşul de la Dunăre. Banca tehnică speră că pînă la ora meciului uşoarele stări de disconfort fizic resimţite de către unele dintre handbaliste vor dispărea şi, astfel, vor fi create premisele pentru un meci de angajament şi preconizata victorie. Nu va juca interul Anca Polocoşer, aflat în perioada de refacere. Chiar dacă, la prima vedere, partida de la Galaţi pare mai uşoară,  jucătoarele romaşcance trebuie să  trateze jocul cu maximă atenţie în faţa unei echipe care a pus mari probleme Brăilei, pierzînd la limită în deplasare 25-26. Gălăţencele au pierdut şi meciul din etapa a XV-a, disputat în deplasare la AHCM Slobozia, tot la un gol, 21-22, după ce la pauză au condus cu 14-13, dovadă că îşi vînd greu pielea. În atacul gălăţencelor se află trei macedonence, Beleska, Jovanovska şi Livrinikj,  o ucraineancă Alla Şeiko şi pe postul de pivot Tamara Bokaric, din Bosnia Herţegovina. Aceasta din urmă a fost şi în lotul HCM Roman acum cîteva sezoane. Gruparea gălăţeană ocupă locul Xl în clasament, cu 12 puncte, în timp ce CSM Roman ocupă poziţia a lX-a, cu 18 puncte, cu două mai puţin decît HC Brăila, 20 de puncte, cantonată pe locul Vlll. Meciul CSU Danubius Galaţi – CSM Roman va avea loc în Sala Dunărea, începînd de la ora 17 şi va fi arbitrată de cuplul bucureştean R. Iliescu şi P. Manea, iar observator federal va fi braşoveanul I. Enache. Meciurile etapei a XVl-a a Ligii Florii se vor desfăşura după programul: sîmbătă, 10 februarie: HC Dunărea Brăila – AHCM Slobozia, CSU Danubius Galaţi – CSM Roman; duminică, 11 februarie, HCM Rîmnicu Vîlcea – CSM Bistriţa; luni, 12 februarie, U Cluj – Corona Braşov; joi, 15 februarie, HC Zalău – Rapid şi CSM Bucureşti – Măgura Cisnădie şi miercuri, 21 februarie, CSM Slobozia – SCM Craiova.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending