Actualitate
CSM Ceahlăul, programul meciurilor din sezonul regular. Ce a declarat finanţatorul clubului

CSM Ceahlăul a aflat programul meciurilor din Liga 2, sezonul regular, după tragerea la sorţi care a avut loc, joi, 20 iulie, la sediul Federaţiei Române de Fotbal.
Galben-negrii încep cu un meci în deplasare, la Hunedoara, cu CS Corvinul, şi vor termina cu meci în faţa propriilor suporteri, cu Fotbal Club Braşov.
La o primă impresie, gruparea de la poalele Pietricicăi nu a avut prea mult noroc la tragerea la sorţi, dacă e să ne uităm că va disputa în deplasare meciurile împotriva celor mai dificile adversare, cum ar fi Steaua Bucureşti, Gloria Buzău sau Concordia Chiajna, însă sunt de remarcat şi aspecte pozitive, ca de exemplu faptul că meciul cu Campionii FC Argeş va avea loc la Piatra Neamţ şi, evident, faptul că ultima etapă va fi pe teren propriu, în condiţiile în care prezenţa în play-off ar putea fi decisă pe ultima sută de metri.
Una peste alta, tragerea la sorţi a trecut şi din acest moment se pot face calcule, însă mult mai importantă va fi forma jucătorilor în momentul începerii campionatului. Rezultatele obţinute în cantonamentul de la Braşov dau motive de optimism, jucătorii Ceahlăului marcând meci de meci, chiar şi împotriva vicecampioanei naţionale CFR Cluj.
Un lucru este cert, jucătorii lui Cristi Pustai mizează pe sprijinul suporterilor în meciurile de acasă, indiferent de adversar şi, prin vocea finanţatorului Anton Măzărianu, au promis că vor juca în principal pentru spectacol şi pentru a mulţumi prin evoluţie publicul care va veni la stadion.
“Avem un program uşor din punct de vedere al deplasărilor, dar foarte greu în ceea ce priveşte meciurile cu adversarii importanţi în deplasare. Deci cam toate meciurile cu adversarii importanţi le avem în deplasare. Singurul meci cu un adversar mai important pe care îl avem acasă e cu FC Argeş, în rest cu Gloria Buzău, cu Steaua şi cu alţi adversari mai importanţi, doar în deplasare. Acesta ar fi dezavantajul major, în opinia mea”, a declarat Anton Măzărianu, manager Comes SA şi finanţator CSM Ceahlăul.
Programul CSM Ceahlăul
Etapa 1 CS CORVINUL 1921 HUNEDOARA – ACSM CEAHLĂUL
Etapa 2 ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ – CSM REȘIȚA
Etapa 3 ACS VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU – ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ
Etapa 4 ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ – CS MIOVENI
Etapa 5 CS TUNARI – ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ
Etapa 6 ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ – AFC CHINDIA TÂRGOVIȘTE
Etapa 7 FC METALOGLOBUS BUCUREȘTI – ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ
Etapa 8 ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ – FC UNIREA DEJ
Etapa 9 CSM ALEXANDRIA – ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ
Etapa 10 ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ – CSC 1599 ȘELIMBĂR
Etapa11 CSA STEAUA BUCUREȘTI – ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ
Etapa 12 ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ – CSM SLATINA
Etapa 13 GLORIA BUZĂU – ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ
Etapa 14 ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ – CAMPIONII FC ARGEȘ
Etapa 15 AFC UNIREA 04 SLOBOZIA – ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ
Etapa 16 CS CONCORDIA CHIAJNA – ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ
Etapa 17 ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ – CSC DUMBRĂVIȚA
Etapa 18 AFK CSIKSZEREDA MIERCUREA CIUC – ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ
Etapa 19 ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ – FOTBAL CLUB BRAȘOV / PROGRESUL SPARTAC

-
Actualitateo săptămână,
Totul pentru Ucraina: fermierii români, în pragul disperării
-
Prima pagină2 săptămâni,
Nereguli în afaceri cu lemn. A fost indisponibilizat un camion de 45.000 de euro și cherestea de 48.200 de lei
-
Actualitateo săptămână,
Despre o întâlnire de suflet și spiritul romanvodist
-
Actualitateo săptămână,
Bilete de tratament pentru pensionarii nemțeni
-
Actualitate2 săptămâni,
ANIVERSARE 50 DE ANI DE LA TERMINAREA LICEULUI
-
Actualitate2 săptămâni,
Trăim periculos! La 19 stații GPL din Neamț a fost suspendată activitatea
-
Eveniment2 săptămâni,
August: 78 de cazuri gestionate de Salvamont Neamț
-
Prima pagină4 zile,
Traficul de droguri în Neamț, în atenția ministrului de Interne