Actualitate
CSM Ceahlăul: Profesorul (re)debutează acasă cu Chindia
CSM Ceahlăul întâlneşte Chindia Târgovişte, pe teren propriu, duminică, 28 septembrie, de la ora 12.30.
Va fi momentul în care Cristian Pustai va debuta din nou la cârma galben-negrilor, după ce joi, 25 septembrie, a semnat un contract cu gruparea din Piatra Neamţ, valabil până la finalul sezonului.
Profesorul a opinat că formaţia pietreană are potenţial pentru a se situa în plutonul fruntaş, dar a spus de asemenea că meciul cu Chindia se anunţă unul foarte dificil.
„Am văzut Chindia, este o echipă care în acest an şi-a propus promovarea şi au şi nişte condiţii foarte bune. E clar că este un meci foarte greu. Toate meciurile sunt grele, dar acesta cu atât mai mult cu cât oaspeţii vin după un meci jucat marţi în care au câştigat fără drept de apel în faţa CSA Steaua”, a declarat Cristian Pustai.
Ceahlăul e pe locul 13 în clasament, cu zece puncte adunate în şapte meciuri. Trei victorii, un egal şi trei înfrângeri reprezintă palmaresul formaţiei din Piatra Neamţ înaintea rundei cu numărul 8.
De partea cealaltă, Chindia e pe locul IV, cu 16 puncte, la doar trei distanţă de liderul Corvinul. Echipa din Târgovişte are cinci victorii, un egal şi o înfrângere, o linie de clasament clar mai bună decât cea a galben-negrilor.
Mai mult, Ceahlăul vine după două înfrângeri la scor de neprezentare, acasă cu Bihor şi în deplasare cu ASA Târgu Mureş, în vreme ce Chindia a bătut acasă pe Steaua Bucureşti cu un sec 3-0, în etapa a 7-a.
Ce va aduce schimbarea antrenorului?
Rămâne de văzut dacă schimbarea antrenorului, va avea un efect pozitiv în tabăra galben-negrilor, acel şoc care să ducă la schimbarea modului în care sunt abordate partidele de către jucătorii din Piatra Neamţ.
În plus, e de văzut ce formulă de start va alege Profesorul, în condiţiile în care, până la venirea lui, la Ceahlăul au fost încercate mai multe variante de prim 11, însă echipa a înregistrat evoluţii oscilante.
Foarte important, ca de obicei, se poate dovedi şi aportul publicului, aşteptat să fie prezent în număr cât mai mare, cu atât mai mult cu cât mulţi suporteri au cerut revenirea pe banca tehnică a lui Cristian Pustai, cel de care se leagă frumoasele amintiri de la promovarea în Liga 2.
-
Actualitate4 zile,Motivul şocant al crimei din centrul oraşului
-
Actualitate5 zile,UPDATE: Crima din centrul oraşului. Poliţist ucis de fiu
-
Actualitateo săptămână,Nouă înșelătorie în numele ANAF. Escrocii invocă impozite plătite în plus
-
Actualitate5 zile,ULTIMA ORĂ: Bărbat înjunghiat în centrul oraşului
-
Actualitate2 săptămâni,Federaţiile sportive „stat în stat”? O sentinţă ce pune la zid federaţiile
-
Actualitate2 săptămâni,Sportivii de la Recorder Athletes Piatra Neamț au strălucit la Campionatul Național de Karate IKU
-
Actualitateo săptămână,Mesaj de condoleanțe
-
Actualitate2 săptămâni,Doi artiști din noua generație lansează un proiect muzical atipic la Piatra-Neamț
